Am rămas cu privirea la el.
Avea doar șase ani.
Dar vorbea cu liniștea unui om mare.
S-a apropiat de mașina de spălat.
A ridicat cămașa mea murdară de pe jos.
A apăsat două butoane.
Mașina a pornit imediat.
M-am uitat la el uimit.
— De unde știi?
A ridicat din umeri.
— Mami m-a învățat.
Apoi a mers la mașina de spălat vase.
A aranjat farfuriile.
A pus detergentul.
A pornit programul.
Eu mă chinuisem aproape o jumătate de oră.
El rezolvase totul în mai puțin de un minut.
A luat apoi un prosop.
A șters masa.
A strâns jucăriile.
A pus rufele în coș.
Nu se plângea.
Nu ofta.
Pur și simplu făcea ceea ce văzuse în fiecare zi acasă.
M-am așezat încet pe scaun.
Nu-mi mai era rușine că nu știam să folosesc mașina de spălat.
Îmi era rușine că nu observasem niciodată cât muncea Ioana.
— Matei…
S-a întors spre mine.
— De ce o ajuți mereu pe mami?
Mi-a răspuns atât de firesc încât m-a durut.
— Pentru că pe mami n-o ajută nimeni.
Am simțit că mi se strânge gâtul.
Avea dreptate.
Ani întregi mă convinsesem că eu aduc banii în casă și că asta era suficient.
Nu văzusem niciodată câte lucruri făcea Ioana înainte să mă trezesc și după ce eu adormeam.
Seara, înainte să se întoarcă, eu și Matei am făcut împreună curățenie.
Nu perfect.
Dar cu toată inima.
Am pregătit și cina.
Când Ioana a deschis ușa apartamentului, s-a oprit în prag.
Casa era curată.
Masa era pregătită.
Matei a alergat primul spre ea.
— Mami! Am gătit cu tati!
Ioana m-a privit fără să spună nimic.
M-am apropiat încet.
— Îmi pare rău.
A ridicat sprâncenele surprinsă.
— Pentru ce?
Am înghițit cu greu.
— Pentru că mi-au trebuit zece ani ca să văd cât faci pentru noi… și o singură zi ca să înțeleg cât de nedrept am fost.
Ioana nu mi-a răspuns.
M-a îmbrățișat.
În seara aceea am gătit împreună.
Matei tăia ciupercile cu un cuțit de plastic.
Eu curățam legumele.
Ioana gătea.
La un moment dat, băiatul nostru s-a uitat la noi și a zâmbit.
— Acum suntem o echipă.
Și avea dreptate.
În ziua aceea nu am învățat doar să pornesc o mașină de spălat sau să gătesc o cină.
Am învățat că o familie nu înseamnă cine face mai mult.
Înseamnă ca nimeni să nu fie lăsat să ducă totul singur.