Mihai s-a ridicat brusc de pe scaun.
Fața îi era roșie de nervi.
— Eu aduc banii în casa asta!
Asta este treaba mea!
Restul este responsabilitatea ta!
Soacra mea a dat imediat din cap.
— Exact așa a fost întotdeauna.
Am simțit că nu mai am putere să mă cert.
Mi-am luat geanta.
— Bine.
Dacă asta crezi… atunci vei avea ocazia să vezi cum arată o zi din viața mea.
Am mers la sora mea.
Copiii au rămas cu Mihai.
Pentru prima dată după mulți ani.
La ora 7:10 dimineața a sunat telefonul.
— Unde sunt hainele lui Matei?
La 7:40.
— Ce pune Sofia în pachetul pentru școală?
La 8:15.
— Cum pornesc mașina de spălat?
La 11:30.
— Învățătoarea spune că azi trebuia un proiect. Despre ce proiect este vorba?
La 14:00.
— Matei plânge. Nu vrea să doarmă fără tine.
Seara, telefonul a sunat din nou.
Vocea lui nu mai avea urmă de aroganță.
Era obosită.
Frântă.
— Poți să vii acasă?
Am tăcut câteva secunde.
— De ce?
— Pentru că am înțeles.
Nu este vorba doar despre făcut mâncare.
Sau despre spălat haine.
Este vorba despre o mie de lucruri pe care nici măcar nu le vedeam.
M-am întors acasă.
L-am găsit pe Mihai dormind pe canapea, cu Matei în brațe.
Sofia îi pusese o pătură peste umeri.
M-a privit rușinat.
— Credeam că exagerezi.
Am zâmbit trist.
— Nu exageram.
Asta este fiecare zi din viața mea.
S-a apropiat.
Mi-a luat mâinile.
— Nu vreau al treilea copil.
Mai întâi vreau să învăț să fiu tată pentru cei doi pe care îi avem deja.
Pentru prima dată după foarte mulți ani…
am simțit că nu mai sunt singură.