În seara aceea nu am putut să-i uit cuvintele.
„Cine te-a convins că meriți atât de puțin?”
A doua zi, bărbatul a revenit.
M-a așteptat până mi-am terminat tura.
— Mă numesc Matei.
Conduc câteva magazine și caut un administrator.
Cred că ai putea face mai mult decât să cari tăvi.
L-am privit neîncrezătoare.
— Nici măcar nu mă cunoașteți.
A zâmbit.
— Ba da.
De câteva săptămâni te văd muncind.
Nu ai întârziat niciodată.
Nu ridici tonul.
Nu te plângi.
Astfel de oameni sunt greu de găsit.
Am acceptat.
La început mi-a fost teamă că voi greși.
Dar Matei nu mi-a făcut niciodată reproșuri.
M-a învățat.
M-a încurajat.
Și, încet, am început să cred din nou în mine.
După un an administram trei magazine.
După doi ani coordonam întreaga rețea.
Pentru prima dată după foarte mult timp, îmi plăcea femeia pe care o vedeam în oglindă.
În ziua inaugurării celui mai mare magazin, sala era plină.
Parteneri.
Furnizori.
Presa locală.
Matei m-a invitat pe scenă.
— Succesul acestui proiect i se datorează, în cea mai mare parte, femeii de lângă mine.
Vreau să o cunoașteți pe directorul general al companiei noastre.
Elena.
În sală s-au auzit aplauze.
În timp ce priveam oamenii, privirea mi s-a oprit asupra a două fețe cunoscute.
Ionuț.
Și mama lui.
Rămăseseră încremeniți.
Veniseră ca reprezentanți ai unui furnizor.
Nu știau cine conduce compania cu care urmau să semneze contractul.
Soacra mea a pălit.
— Elena…
Am coborât de pe scenă și m-am apropiat.
Ionuț și-a coborât privirea.
— Îmi pare rău…
a șoptit.
Am zâmbit liniștită.
— Știi…
în seara în care m-ai lăsat să plec, am crezut că mi-ai distrus viața.
Astăzi îți mulțumesc.
Amândoi m-au privit uimiți.
— Dacă nu mă dădeați afară…
nu aș fi descoperit niciodată cine sunt cu adevărat.
Matei s-a apropiat și mi-a luat discret mâna.
După încheierea evenimentului, mi-a oferit un buchet de bujori.
— Pentru cea mai curajoasă femeie pe care am cunoscut-o.
L-am privit emoționată.
— Și mai este ceva…
spuse el zâmbind.
A scos o cutiuță mică.
— Vrei să fii soția mea?
Lacrimile mi-au umplut ochii.
De data aceasta nu mai eram femeia speriată care plecase cu o singură geantă.
Eram o femeie care învățase să nu-și mai măsoare valoarea prin ochii celor care nu au știut niciodată să o prețuiască.
— Da…
am șoptit.
— Din toată inima.