Vineri seara am ajuns la hotel cu câteva minute înainte să înceapă ceremonia. Nu mai purtam hanoracul larg pe care Vlad îl privea cu atâta dispreț.
Rochia roșie pe care o ținusem ascunsă luni întregi îmi venea perfect. Nu eram un manechin și nici nu încercam să fiu. Aveam încă forme feminine, dar pentru prima dată după mult timp mă simțeam frumoasă în pielea mea.
Când am intrat în sala de bal, zeci de priviri s-au întors spre mine. Iar una dintre ele a rămas pur și simplu împietrită.
Vlad. Vorbea cu directorul general când m-a observat. A rămas cu gura întredeschisă.
Și-a cerut scuze grăbit și a venit direct spre mine.
— Andreea…
Nu-mi vine să cred.
Arăți…
Nu și-a găsit cuvintele.
Am zâmbit politicos.
— Mulțumesc.
Acum trei zile nu păream suficient de prezentabilă.
În seara aceea nu-și mai putea lua ochii de la mine.
Dintr-odată mă prezenta tuturor.
— Ea este soția mea.
— Nu-i așa că este superbă?
— Sunt foarte mândru de ea.
L-am lăsat să joace rolul soțului perfect.
Mai aveam puțină răbdare.
După aproape o oră, directorul general urcă pe scenă.
Aplauzele umplură sala.
— În această seară celebrăm un om care a muncit mult pentru promovarea lui.
Numele lui Vlad răsună prin boxe.
Sala izbucni în aplauze.
Vlad urcă pe scenă radiind.
Le mulțumi colegilor.
Directorilor.
Companiei.
Apoi se uită spre mine.
— Și, bineînțeles, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără minunata mea soție.
Toată sala aplaudă.
— Andreea, vino lângă mine.
Am urcat încet pe scenă.
Un fotograf făcea deja zeci de imagini.
Vlad își puse brațul în jurul taliei mele.
Cu trei zile înainte îi era rușine să apar lângă mine.
Acum voia să mă vadă toată compania.
Mi-a întins microfonul.
— Spune și tu câteva cuvinte.
L-am luat fără să ezit.
— În primul rând, vreau să-l felicit pe Vlad pentru promovare.
Sala aplaudă din nou.
Am făcut o scurtă pauză.
— Și vreau să-i mulțumesc pentru cel mai important lucru pe care m-a învățat în ultimii cinci ani.
Vlad zâmbea liniștit.
Nu bănuia nimic.
— M-a învățat că un om care te iubește doar atunci când îl faci să arate bine în fața lumii… nu te iubește cu adevărat.
Sala deveni tăcută.
Vlad își retrase încet brațul de pe talia mea.
— Andreea…
șopti el.
Am continuat.
— Cu trei zile în urmă, același bărbat mi-a spus să nu vin în această seară.
Pentru că i-ar fi fost rușine cu mine.
În sală se auziră murmure.
Directorul general se încruntă.
Câțiva colegi se uitau când la mine, când la Vlad.
— Mi-a spus că prezența mea i-ar strica imaginea.
Astăzi, pentru că port o rochie elegantă și nu un hanorac, sunt din nou suficient de bună pentru fotografii.
Dar eu sunt aceeași femeie.
Nu rochia m-a schimbat.
Ci felul în care el a ales să mă privească.
Vlad încercă să-mi ia microfonul.
— Te rog…
Destul.
M-am retras un pas.
— Nu, Vlad.
Acum mă asculți tu.
Am scos din poșetă un plic alb.
L-am ridicat în fața tuturor.
— Acesta este adevăratul meu cadou pentru promovarea ta.
L-am privit drept în ochi.
— Actele de divorț.
În sală nu se mai auzea nimic.
I-am întins plicul.
— Îți doresc sincer să ai o carieră extraordinară.
Dar eu aleg să-mi petrec viața lângă un bărbat care este mândru de mine și atunci când port un hanorac, nu doar atunci când port o rochie.
Am lăsat microfonul pe pupitru.
M-am întors și am coborât încet de pe scenă.
Nimeni nu m-a oprit.
Ajunsă aproape de ieșire, am auzit primele aplauze.
Am întors capul.
Nu veneau pentru promovarea lui Vlad.
Veneau pentru femeia care alesese, în sfârșit, să nu mai accepte să fie tratată ca un accesoriu.
Am ieșit în aerul cald al serii și am inspirat adânc.
În clipa aceea am înțeles că cea mai frumoasă schimbare din ultimele luni nu fusese faptul că slăbisem.
Ci faptul că îmi recăpătasem respectul pentru mine însămi.