CONTINUAREA – Luca mă privea de parcă nu mă mai văzuse niciodată.
— Ce-ai vrut să spui cu asta?
— Exact ce ai auzit.
Mâine dimineață nu vei mai putea lua nici măcar o decizie în companie fără acordul meu.
A izbucnit într-un râs scurt.
— Marta, nu mă sperii.
Firma este a mea.
Am mers până la seiful din birou și am scos un dosar gros.
L-am așezat în fața lui.
— Deschide-l.
Luca a început să răsfoiască paginile.
La început avea aceeași expresie arogantă.
Apoi fruntea i s-a încrețit.
Fața i s-a albit.
— Ce sunt toate astea?
— Actele pe care le-ai semnat în ultimii doi ani fără să le citești.
Ți-am spus de zeci de ori să fii atent.
N-ai avut timp.
Erai prea ocupat.
Cu Sofia.
A ridicat privirea spre mine.
— Nu…
Nu se poate.
— Se poate.
Ai vrut ca firmele și activele să fie trecute pe numele meu, ca să fie protejate dacă aveai probleme cu creditorii.
Ți s-a părut o idee excelentă.
Atunci aveai încredere deplină în mine.
Acum…
Încrederea aceea te costă.
S-a prăbușit pe fotoliu.
Pentru prima dată nu mai părea omul care controla totul.
Părea un bărbat speriat.
— Marta…
Am greșit.
Recunosc.
Dar nu poți face asta.
— Ba pot.
— Distrugi tot ce am construit.
L-am privit câteva secunde.
— Nu.
Eu am construit.
Tu doar ai uitat cine a fost lângă tine când băncile nu voiau să-ți mai răspundă la telefon.
Îți amintești primul showroom?
Dormeam câte patru ore pe noapte.
Eu făceam contabilitatea.
Eu negociasem cu furnizorii.
Eu pregăteam actele pentru bancă.
Iar tu le spuneai tuturor că succesul ți se datorează exclusiv.
N-a mai avut curajul să mă contrazică.
Pentru că știa că spun adevărul.
— Ce vrei?
Divorț?
Am dat din cap.
— Da.
Și liniște.
Am scos din dosar o mapă albastră.
— Cererea este pregătită.
Mâine o depun.
Casa rămâne la mine.
Companiile rămân la mine.
Tu vei primi partea care ți se cuvine conform legii din bunurile comune și vom încheia totul civilizat.
M-a privit neîncrezător.
— Ai pregătit totul…
— De șase luni.
Exact de când am aflat că există Sofia.
A tăcut mult.
Apoi a rostit încet:
— Dar ea…
Operația…
Am rămas câteva clipe privind pe fereastră.
Oricât mă trădase…
Nu puteam să mă bucur că un om era între viață și moarte.
— Nu-ți voi da un milion de euro.
Respirația lui s-a tăiat.
— Dar voi plăti direct clinicii două sute de mii de euro.
S-a ridicat brusc.
— Serios?
— Nu pentru tine.
Și nici pentru Sofia.
Pentru mine.
Ca să pot dormi liniștită.
Restul banilor îi vei găsi singur.
Vinde mașinile.
Ceasurile.
Apartamentul pe care i l-ai închiriat.
Fă exact ceea ce fac oamenii care ajung să suporte consecințele propriilor alegeri.
O săptămână mai târziu, Luca locuia într-un apartament închiriat.
Pentru prima dată după mulți ani conducea o mașină obișnuită.
Ceasurile de lux dispăruseră.
Telefonul îi suna fără încetare.
Creditori.
Parteneri.
Avocați.
În aceeași perioadă, eu mă mutasem în fostul birou al companiei.
Nu mai stăteam în umbră.
Conduceam ședințele.
Discutam cu băncile.
Renegociam contractele.
În prima zi, unul dintre manageri m-a întrebat timid:
— Doamnă Marta…
De ce n-ați făcut asta până acum?
Am zâmbit.
— Pentru că prea mult timp am crezut că loialitatea înseamnă să rămâi în spatele cuiva.
Am înțeles târziu că uneori loialitatea față de tine însuți este mai importantă.
După câteva zile, telefonul meu a sunat.
Era Luca.
Vocea îi era complet schimbată.
— Operația s-a terminat.
Am închis ochii.
— Și?
— Doctorii spun că sunt șanse mari să se recupereze.
Am rămas câteva secunde în tăcere.
— Mă bucur.
— Marta…
Mulțumesc.
N-am răspuns imediat.
— Nu-mi mulțumi.
Dacă ai fi fost omul pe care credeam că l-am luat de soț, n-ai fi fost niciodată nevoit să-mi ceri banii pentru femeia cu care m-ai înșelat.
A rămas fără cuvinte.
— Voi semna toate actele.
Fără procese.
— Este cea mai înțeleaptă decizie pe care ai luat-o în ultimii ani.
Am închis telefonul.
M-am apropiat de fereastra biroului.
Bucureștiul își vedea liniștit de viață.
În urmă cu câteva luni, mă temeam să-mi spun părerea în propria casă.
Acum luam decizii de milioane de euro fără să-mi tremure mâna.
Și atunci am înțeles un lucru pe care nicio avere nu îl poate cumpăra.
Poți pierde bani și îi poți câștiga din nou.
Poți pierde o companie și poți construi alta.
Dar în clipa în care pierzi respectul femeii care a fost alături de tine când nu aveai nimic, nu există bancă în lume care să-ți acorde un împrumut suficient ca să îl recuperezi.