Armin Nicoară şi naşa sa de cununie, Georgiana Lobonț, au putut fi văzuţi iarăşi împreună, pentru prima oară de la marele scandal dintre artistă şi Rareș Ciciovan. Iată ce a avut de spus celebrul saxofonist despre revederea cu Georgiana Lobonț.
Armin Nicoară și Georgiana Lobonț, prima apariţie împreună după ce Georgiana şi soţul său, Rareș Ciciovan, au fost implicaţi în scandalul uriaş privind divorţul.
Naşa şi finul, dar şi Claudia Puican, soţia lui Armin Nicoară, au putut fi văzuţi împreună la un eveniment, iar totul a fost dezvăluit imediat pe reţelele de socializare.
Imaginea a fost postată chiar de către Armin Nicoară pe Facebook. Cei trei au filmat pentru o petrecere televizată la Antena Stars, care urmează să fie difuzată apoi chiar în ziua de Paşte.
„S-au unit puterile si ne-au crescut forțele! Duminică de Pasti ne vedem pe Antena Stars sa facem show”, a scris Armin Nicoară pe pagina sa de socializare.
Cât despre Claudia Puican, soţia lui Armin Nicoară, aceasta a povestit recent, chiar în emisiunea lui Cătălin Măruţă de la Pro TV, despre greutăţile cu care ea şi familia sa s-au confruntat în trecut.
Claudia are patru surori și un frate, pe acesta din urmă aducându-l în Timișoara, împreună cu părinții, ca să fie cu toţii mai apropiaţi. Fratele ei este înfiat, însă întotdeauna a fost o parte adevăratădin familie.
„Mă bucur foarte mult că acum stă (fratele ei – n.r.) cu părinții mei în casa cea nouă pe care am renovat-o. De fiecare dată când mă duc la ei acasă mă uit la ei și la locul de acolo și nu-mi vine să cred nici acum că ei stau lângă noi.
Sunt atât de fericită că Dumnezeu e atât de mare. Dumnezeu vede oamenii care fac bine și care sunt buni.
Îndrum pe toți care au părinți să-i prețuiască, să-i iubească, pentru că ne dăm seama poate prea târziu că ei sunt cei mai importanți oameni din viața noastră”, a povestit Claudia Puican, cu lacrimi în ochi.
Cu ce probleme de sănătate se confruntă fratele Claudiei Puican?
Artista a mai vorbit şi despre problemele de sănătate ale fratelui său.
„Noi suntem patru surori și fratele mai mic este înfiat, este verișorul nostru, dar este ca și fratele nostru, niciodată nu s-a pus problema să se facă diferență între noi. (…)
El s-a născut cu o malformație la maxilar, nu ne-am dat seama, doar după cinci ani ne-am dat seama că nu vorbește. Acum vorbește, dar nu ca și noi.
Chiar mă adresez oamenilor, dacă cunosc vreun medic care poate să ne ajute cu un sfat, unde se poate opera, să aibă și el o viață normală, pentru că el suferă foarte mult din cauza asta”, a dezvăluit Claudia Puican, în cadrul emisiunii „La Măruţă”.