Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nu. Tocmai se termină.
Raluca s-a uitat la mine de parcă nu mă mai recunoștea.
— Ce se termină?
— Obiceiul ăsta.
— Care obicei?
— Să vii în casa mea, să mă înțepi până găsești locul care doare și apoi să spui că glumeai. Iar când mă supăr, fratele tău să-mi ceară mie să tac.
Andrei s-a ridicat.
— Corina, n-am spus asta.
— Ba exact asta ai spus. De șase ani o spui în forme diferite.
Raluca și-a încrucișat brațele.
— Doamne, ce tragedie. Te-am criticat de câteva ori și acum mă dai afară?
— Nu pentru câteva critici.
Am privit-o drept în ochi.
— Pentru că acum cinci minute ai recunoscut că nu era vorba despre mâncare. Ai vrut să mă umilești.
— Nu te mai da atât de importantă.
— Raluca! interveni Mariana.
— Ce, mamă? Acum toată lumea o apără?
Mariana se ridică de la masă.
— Nu. Dar eu am stat aici și te-am auzit spunând că, dacă mâncarea ar fi fost făcută de Corina, insulta ta ar fi fost în regulă.
Raluca apucă geanta de pe spătarul scaunului.
— Perfect. Atunci plec.
Andrei făcu instinctiv un pas.
— Raluca…
M-am uitat la el.
Nu i-am spus nimic.
Nici nu trebuia.
S-a oprit.
Raluca a observat.
— Serios? Acum nici măcar nu mă oprești?
Andrei și-a coborât mâna.
— Ce vrei să fac? Să-i spun iar Corinei că trebuie să suporte fiindcă ești sora mea?
— Sunt sora ta!
— Știu.
— Și ea ce e?
Andrei a rămas câteva secunde tăcut.
Apoi s-a uitat la mine.
— Soția mea. Și asta este casa noastră.
Raluca a râs fără veselie.
— Am înțeles. Deci eu sunt problema.
— În seara asta? Da, spuse el.
Raluca s-a înroșit.
— Foarte bine. Dar să nu mă mai chemați când aveți nevoie de mine.
Am simțit cum îmi urcă furia.
— Când am avut eu nevoie de tine?
A deschis gura.
N-a răspuns.
Pentru că adevărul era incomod.
Ani întregi eu făcusem cumpărăturile, eu pregătisem casa, eu gătisem, eu strânsesem după mesele la care Raluca venea, mânca și găsea ceva de criticat.
Mariana și-a luat poșeta.
— Plec și eu.
M-am întors imediat spre ea.
— Nu trebuie. Este ziua dumneavoastră.
— Tocmai de aceea nu vreau să-mi petrec restul serii uitându-mă cum copiii mei se ceartă.
Apoi s-a apropiat de mine.
— Și îți datorez niște scuze.
— Pentru ce?
— Pentru toate dățile când am auzit-o și am schimbat subiectul.
Raluca pufni din hol.
— Acum și tu?
Mariana nici măcar nu se întoarse.
— Da. Și eu.
Asta a durut-o pe Raluca mai mult decât orice îi spusesem eu.
A plecat prima.
Mariana a mai rămas câteva minute. Am împachetat pentru ea din tort și din mâncarea pe care o pregătise.
Când am ajuns la ușă, m-a prins de braț.
— Nu vreau să vă certați din cauza mea.
— Nu ne certăm din cauza dumneavoastră.
Și era adevărat.
Problema nu fusese niciodată puiul.
După ce Mariana a plecat, Andrei s-a întors în sufragerie.
Eu strângeam farfuriile.
— Lasă-le, spuse el.
Am continuat.
— Corina.
— Ce?
— Îmi pare rău.
Am pus farfuria jos.
— Nu vreau să-mi ceri scuze pentru seara asta.
S-a uitat nedumerit la mine.
— Atunci pentru ce?
— Vreau să înțelegi ce s-a întâmplat în ultimii șase ani.
A tăcut.
— De fiecare dată când sora ta mă jignea și tu spuneai „așa e Raluca”, nu erai neutru. Îi spuneai ei că poate continua și mie că trebuie să suport.
— N-am privit lucrurile așa.
— Știu. Eu le-am trăit așa.
A tras un scaun și s-a așezat.
— Am vrut să evit scandalurile.
— Și cine plătea pentru liniștea asta?
N-a răspuns.
Pentru prima dată nu mai avea replica pregătită.
Telefonul lui a vibrat.
Raluca.
Andrei s-a uitat la ecran.
Mesaj după mesaj.
Apoi telefonul meu a vibrat.
Deschisesem deja grupul familiei înainte să-mi dau seama ce făcea.
Raluca scrisese că o dădusem afară de la aniversarea propriei mame pentru „o glumă despre mâncare”.
Apoi:
„De acum să organizeze Corina singură tot ce vrea. Eu nu mai calc acolo.”
Au început să apară răspunsuri.
O mătușă întreba ce se întâmplase.
Un văr scrisese că poate ar trebui să ne liniștim.
Raluca trimise încă un mesaj:
„Unii oameni, după ce își fac o casă frumoasă, încep să creadă că sunt mai presus decât restul familiei.”
I-am întins telefonul lui Andrei.
— Uite.
A citit.
— O sun.
— Nu.
— Atunci ce vrei să fac?
— Nimic în numele meu. Fă ce crezi tu că este corect.
Era important.
Nu voiam să-i dictez cum să-și gestioneze sora.
Voiam să văd ce face atunci când eu nu-i mai dau instrucțiuni.
Andrei a rămas câteva secunde cu telefonul în mână.
Apoi a scris pe grup.
Nu mi-a arătat mesajul înainte să-l trimită.
L-am citit după ce a apărut.
„Raluca nu a fost dată afară pentru o glumă. A insultat-o intenționat pe Corina și a spus clar că face astfel de remarci de ani de zile. Eu am greșit pentru că am lăsat lucrurile să continue. Deocamdată, mesele familiei nu se vor mai organiza la noi.”
Raluca a răspuns aproape imediat.
„Ți-a dictat ea asta?”
Andrei a scris:
„Nu.”
Apoi a pus telefonul cu ecranul în jos.
În următoarele zile, liniștea familiei despre care vorbea mereu Andrei a dispărut.
Raluca a sunat-o pe Mariana.
A vorbit cu rudele.
A spus că eu îl întorsesem pe fratele ei împotriva familiei.
Mariana ne-a sunat după două zile.
— Raluca e foarte supărată.
— Știu, i-am răspuns.
— Poate ar trebui să vă întâlniți.
M-am uitat la Andrei.
De data aceasta el a răspuns.
— Nu încă, mamă.
Mariana a tăcut.
— Dar este sora ta.
— Și Corina este soția mea. Dacă Raluca vrea să vorbim, poate începe prin a recunoaște ce a făcut. Nu prin a spune tuturor că soția mea a distrus familia.
Nu s-au împăcat în săptămâna aceea.
Nici în următoarea.
Iar mesele familiei nu s-au mai ținut la noi.
Prima aniversare după scandal a fost organizată la un restaurant. Fiecare și-a plătit partea. Eu n-am gătit nimic, n-am spălat nicio farfurie și n-am stat până la miezul nopții să fac ordine după oameni care considerau că prezența lor era o favoare.
Raluca a venit.
M-a salutat rece.
Am salutat-o la fel.
Atât.
Nu deveniserăm prietene.
Nu uitasem ce spusese.
Și nici ea nu devenise peste noapte alt om.
Dar ceva se schimbase definitiv.
Nu mai făcea remarci despre hainele mele.
Nu mai comenta casa.
Nu mai atingea mâncarea și întreba cine a gătit doar ca să găsească ceva de ironizat.
Pentru că acum știa că există o consecință.
Iar Andrei nu mi-a mai spus niciodată:
„Las-o. Așa e Raluca.”
Relația dintre el și sora lui a rămas rece o perioadă. Asta a fost partea pe care nimeni n-a putut s-o repare frumos într-o singură seară.
Dar Andrei a acceptat costul.
Iar eu am încetat să mai ofer casa, timpul și munca mea doar pentru ca alții să poată spune că avem o familie unită.
Familia nu s-a rupt.
Dar nici nu s-a mai întors la forma în care liniștea tuturor era cumpărată cu tăcerea mea.