Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
— Cristina? a spus Adrian.
Sora lui nu s-a așezat.
— Eu… trebuie să merg puțin la baie.
— Stai.
Vocea lui Adrian o opri.
Nu mai vorbea ca fratele ei.
Vorbea ca un om care tocmai văzuse ceva ce nu se potrivea deloc.
Proprietara restaurantului pornise deja înregistrarea.
Pe ecran ne vedeam sosind.
Carmen intra cu geanta pe braț. Îi îmbrățișa pe invitați, vorbea cu un chelner, apoi se așeza.
— Mai repede, a spus ea.
Proprietara a accelerat filmarea.
Apoi imaginea arătă momentul în care Carmen deschidea geanta.
Scoase un plic alb.
Îl ținu câteva secunde în mână.
— Acela este, spuse ea.
Proprietara încetini filmarea.
Carmen se ridica de pe scaun.
Și îi întindea plicul Cristinei.
Nimeni nu scoase un cuvânt.
Adrian se întoarse spre sora lui.
— De ce ți-a dat mama plicul?
Cristina era albă la față.
— Nu știu.
— Tocmai ne uităm la filmare.
— Mi l-a dat să-l țin.
Carmen interveni:
— Exact. I l-am dat câteva minute și după aceea…
— După aceea ce?
Adrian nu mai ridica vocea.
Tocmai asta îl făcea mai greu de privit.
Filmarea continuă.
Cristina luă plicul.
Îl puse în geanta ei.
Câteva minute mai târziu, Carmen se întoarse la masă.
Cele două vorbiră.
Apoi Carmen își luă propria geantă și plecă spre celălalt capăt al salonului.
Plicul rămăsese la Cristina.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Deci știați că plicul nu era în geanta dumneavoastră, am spus.
— Nu-mi aminteam! izbucni Carmen.
— Ba da, mamă.
Cristina spusese cuvintele atât de încet, încât aproape nu le-am auzit.
Carmen se întoarse spre ea.
— Taci.
Și atunci am știut.
Nu mai era vorba despre o femeie care uitase unde pusese niște bani.
— Cristina, a spus Adrian, ce se întâmplă?
— Nimic.
— Uită-te la mine.
Ea nu putea.
Carmen se ridică.
— Gata. S-a terminat. Am făcut o greșeală, îmi cer scuze și nu văd de ce trebuie să continuăm să mă umilim.
M-am uitat la ea.
— Dumneavoastră sunteți umilită?
A tăcut.
— Eu am fost făcută hoață și pălmuită în fața tuturor. Acum vreți să închidem subiectul pentru că imaginile nu vă convin?
— Elena, nu întinde coarda.
Am rămas aproape uluită.
Nici acum nu cedase.
— Ce coardă?
— Știi foarte bine că între noi au existat probleme. Știi cum l-ai schimbat pe Adrian. Știi cât de mult l-ai îndepărtat de noi.
Adrian lovi masa cu palma.
— Ce legătură are asta cu banii?
Carmen tresări.
Cristina începu să plângă.
— Pentru că nu era vorba despre bani!
Toți s-au întors spre ea.
Carmen se repezi:
— Cristina!
— Ajunge, mamă!
Sora lui Adrian își șterse obrajii.
— Plicul este la mine. Tot timpul a fost la mine.
Adrian o privea fără să clipească.
— Atunci de ce a acuzat-o pe Elena?
Cristina și-a acoperit gura pentru câteva secunde.
— Pentru că era furioasă.
— Pentru ce?
Carmen încercă să plece.
Adrian se puse în dreptul ușii, fără s-o atingă.
— Nu pleci până nu-mi spui de ce mi-ai lovit soția pentru niște bani despre care știai că sunt la Cristina.
— Nu trebuie să-ți dau ție explicații!
— Ba da. De data asta trebuie.
Carmen îl privi cu o furie pe care nu i-o mai văzusem.
— Pentru că de când ai luat-o pe ea, noi nu mai existăm!
A arătat spre mine.
— Totul este Elena! Vacanțele cu Elena. Casa cu Elena. Banii voștri. Programul vostru. Dacă îți cer ceva, trebuie să „vorbești cu Elena”. Dacă te invit undeva, trebuie să vezi dacă „poate Elena”. Ai cincizeci de ani și ceri voie propriei soții!
— Nu cer voie.
— Exact asta faci!
— Mă consult cu femeia cu care trăiesc.
Carmen râse disprețuitor.
— Uite unde ai ajuns.
În acel moment, pentru prima dată, n-am mai simțit nevoia să mă apăr.
Pentru că tot ce spusese explica exact problema.
Adrian înțelesese și el.
— Deci ai vrut s-o pedepsești?
Carmen tăcu.
Cristina răspunse în locul ei.
— Mama era furioasă de dimineață.
Carmen se întoarse brusc.
— Nu mai spune nimic!
Dar Cristina continuă.
— Când am venit, mi-a spus că Elena o să controleze iar toată petrecerea. Apoi mi-a dat plicul și mi-a spus să-l țin eu.
— Și când a spus că au dispărut banii?
Cristina își coborî privirea.
— I-am spus că plicul e la mine.
În salon nu se mai auzea nimic.
Mi-am simțit obrazul arzând din nou.
Nu de la palmă.
— Înainte să mă acuzați? am întrebat.
Cristina dădu încet din cap.
M-am uitat la Carmen.
— Știați.
Nu răspunse.
— Când m-ați făcut hoață, știați.
— Eram furioasă!
— Când m-ați pălmuit, știați că nu luasem nimic.
— Nu trebuia să ajungem aici dacă tu…
Adrian se întoarse spre ea atât de repede, încât Carmen se opri.
— Dacă ea ce?
— Adrian…
— Termină propoziția.
Carmen nu mai putu.
Și atunci soțul meu făcu ceva ce nu-l văzusem făcând în toți anii noștri de căsnicie.
Nu încercă să împace pe nimeni.
Nu spuse „hai să ne calmăm”.
Nu spuse „e mama mea”.
Se duse la scaunul ei, îi luă paltonul și i-l întinse.
— Pleci.
— Este ziua ta.
— Știu.
— Sunt mama ta!
— Știu și asta.
— Mă dai afară pentru ea?
Adrian clătină din cap.
— Nu. Îți cer să pleci pentru că ai inventat un furt ca să-mi umilești soția și ai lovit-o după ce știai că este nevinovată.
Carmen îl privi câteva secunde.
Apoi se uită spre rude.
Probabil aștepta ca cineva să intervină.
Nimeni n-a făcut-o.
— Dacă ies acum pe ușa aia, să nu mă mai cauți, spuse ea.
Acolo era pârghia ei.
Ani întregi, Adrian cedase exact în acel punct.
Teama că mama lui se va supăra.
Că nu-i va mai vorbi.
Că sora lui va fi prinsă la mijloc.
Că familia se va rupe.
Am văzut ezitarea pe chipul lui.
Carmen a văzut-o și ea.
— Alege, spuse.
M-am ridicat.
— Adrian, nu trebuie să alegi pentru mine.
El s-a întors spre mine.
— Nu aleg pentru tine.
Apoi și-a privit mama.
— Aleg ce accept în viața mea.
Carmen a rămas nemișcată.
— Dacă pleci și alegi să nu-mi mai vorbești pentru că nu te las să-mi lovești soția, este decizia ta. Dar nu o să mai cumpăr liniștea familiei noastre lăsând-o pe Elena să plătească pentru ea.
Carmen își luă paltonul.
Cristina scoase plicul din geantă și îl puse pe masă.
— Eu plec cu mama.
Adrian o privi.
— E alegerea ta.
— Nu pot s-o las singură.
— Nu ți-am cerut asta.
Cristina începu să spună ceva, dar se răzgândi.
Au plecat amândouă.
Petrecerea nu a continuat ca înainte.
Nici n-ar fi avut cum.
Unii invitați au rămas, alții au plecat. Tortul a fost tăiat mai târziu, dar nimeni n-a încercat să transforme seara într-o comedie ca să acopere ce se întâmplase.
Acasă, Adrian mi-a pus gheață într-un prosop și mi l-a întins.
— Îmi pare rău.
— Tu nu m-ai lovit.
— Nu.
S-a așezat în fața mea.
— Dar am lăsat ani întregi lucrurile să ajungă aici.
Asta era adevărat.
Carmen nu devenise femeia aceea în seara respectivă.
Doar că, până atunci, atacurile ei fuseseră suficient de mici încât toți să le poată numi „glume”, „fire dificilă” sau „așa este ea”.
Palma schimbase asta.
În următoarele zile, Carmen nu și-a cerut scuze.
Dimpotrivă.
Le-a spus rudelor că eu îl obligasem pe Adrian să o dea afară de la aniversarea propriului fiu.
Când câteva dintre ele l-au sunat să-i spună că „mama rămâne mamă”, Adrian le-a răspuns același lucru:
— Mama rămâne mama mea. Dar Elena rămâne soția pe care mama mea a lovit-o după ce știa că era nevinovată.
Apoi închidea conversația.
Cristina m-a sunat după aproape două săptămâni.
Nu mi-a cerut să o iert.
Mi-a spus doar:
— Trebuia să vorbesc înainte să te lovească. Știam că plicul era la mine și am înghețat. Pentru asta îmi pare rău.
Pe ea am putut s-o ascult.
Cu Carmen a fost diferit.
Adrian a păstrat legătura cu mama lui, dar nu a mai primit-o în casa noastră și nu m-a mai pus să particip la întâlniri cu ea.
I-am spus foarte clar:
— Nu îți cer să nu mai ai mamă. Dar eu nu voi mai sta la aceeași masă cu un om care m-a lovit și apoi a încercat să mă facă vinovată pentru asta.
— Înțeleg.
Și de data aceea chiar a înțeles.
Asta a rămas consecința.
Nu o împăcare miraculoasă.
Nu o scuză spusă după trei zile.
Nu o fotografie de familie în care toată lumea zâmbește din nou.
Carmen a rămas mama lui Adrian.
Dar a încetat să mai facă parte din viața mea.
Iar Adrian a rămas soțul meu, cu o condiție pe care nu a mai fost nevoie s-o repet vreodată:
nimeni nu cumpără pacea într-o familie cu demnitatea celuilalt.
În seara aceea, camera de supraveghere nu demonstrase doar că nu furasem 1.500 de euro.
Demonstrase ceva mult mai urât.
Soacra mea știa că eram nevinovată înainte să ridice mâna asupra mea.
Iar după ce am aflat asta, între mine și ea nu mai exista nimic de reparat.