Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Dana continuă să strângă masa.
Din dormitor, Adrian vorbea tot mai încet.
— Am înțeles… Da. Știu ce am semnat.
Dana se opri.
Claudia se ridică și porni spre hol.
— Adrian!
El apăru aproape imediat, cu telefonul încă în mână.
— Ce?
— Cine era?
— Proprietarul.
Claudia păli.
Dana se uită când la unul, când la celălalt.
— Care proprietar?
Adrian băgă telefonul în buzunar.
— Nu te privește.
— Dacă nu mă privește, de ce mama ta arată de parcă tocmai a primit o veste despre apartamentul meu?
— Dana, las-o.
Claudia îl prinse de braț.
— Ai spus că rezolvi.
— Mamă, nu acum.
Dana puse farfuria pe masă.
— Ce trebuia să rezolve?
Niciunul nu răspunse.
— Adrian?
— Este o problemă personală.
— Foarte bine. Atunci presupun că divorțul nostru nu o afectează.
Claudia se întoarse spre ea.
— Ba ne afectează pe toți.
— În ce fel?
— Pentru că nu putem pleca pur și simplu!
— De ce?
Adrian izbucni:
— Pentru că nu avem unde!
Dana îl privi.
— Simona nu are loc?
Chipul lui se schimbă.
— Nu o băga pe ea în asta.
— Veți avea un copil împreună. Mi se pare că este deja destul de implicată.
Claudia își frecă palmele.
— Adrian, trebuie să-i spui.
— Nu.
— Oricum va afla.
— Ce să aflu?
Adrian trase un scaun și se așeză.
Dintr-odată nu mai părea furios. Părea obosit.
— Acum aproape doi ani am cumpărat o garsonieră.
Dana nu înțelese.
— Ai cumpărat o garsonieră?
— Cu credit.
— Noi avem credit pentru o garsonieră?
— Nu noi.
Claudia interveni:
— Eu și Adrian.
Dana se uită la ea.
— Dumneavoastră?
— Am vrut să am ceva al meu.
— Atunci de ce locuiți aici?
Adrian răspunse:
— Pentru că este închiriată.
Dana începea să înțeleagă doar bucăți.
— Aveți o locuință, o închiriați altcuiva și stați gratuit la mine?
— Nu este atât de simplu, spuse Claudia.
— Mie mi se pare destul de simplu.
Adrian lovi ușor masa cu palma.
— Rata este mare. Chiria acoperă o parte din ea.
— Și restul?
— Îl plătim noi.
Dana își aminti brusc toate lunile în care Adrian îi spusese că nu poate contribui mai mult la cheltuielile casei.
Reparația mașinii.
Un împrumut dat unui coleg.
O perioadă proastă la serviciu.
Mereu exista ceva.
— De când?
— Ce?
— De când plătești creditul ăsta?
— Aproape doi ani.
Dana își mută privirea spre Claudia.
— Iar dumneavoastră?
— Am pus avansul.
— Din ce bani?
Claudia strânse buzele.
— Din economiile mele.
Dana începu să râdă.
Nu pentru că era amuzant.
În urmă cu opt luni, Claudia îi ceruse Danei bani pentru o intervenție stomatologică, spunând că nu mai avea economii.
Dana plătise.
— Și telefonul?
Adrian își frecă fruntea.
— Chiriașul pleacă la sfârșitul lunii.
Acum înțelegea.
— De aceea vă sperie divorțul.
— Nu doar de asta.
— Ba exact de asta vă sperie atât de tare ideea să plecați de aici. Aveți un credit pe care l-ați putut plăti pentru că locuiți la mine și încasați chirie din locuința voastră.
Claudia ridică vocea:
— Nu am stat aici degeaba! Am gătit, am făcut curățenie…
— Patru ani.
— Sunt mama soțului tău!
— Și aveți propria locuință.
— Care nu este disponibilă acum!
— Chiriașul pleacă la sfârșitul lunii.
— Și până atunci?
Dana se uită la Adrian.
— Tu unde intenționai să locuiești după ce se naște copilul?
El nu răspunse.
— Cu Simona?
— Nu am stabilit.
— Dar aici voiai să rămâi.
— Este și casa mea de unsprezece ani!
Acolo începu adevărata ceartă.
Adrian refuza să accepte că despărțirea însemna și pierderea confortului pe care îl avusese. Insista că plătise facturi, cumpărase mobilă, reparase lucruri și că nu putea fi tratat ca un chiriaș oarecare.
Claudia mergea și mai departe.
— Noi am contribuit la casa asta! Nu poți să ne dai un termen și gata.
— Ce termen? întrebă Dana.
Claudia tăcu.
Adrian se întoarse spre mama lui.
— Nu începe.
Dar Claudia începuse deja.
— Dacă tot divorțați, atunci să se împartă tot corect.
Dana simți că discuția se schimbase.
— Ce vreți să împărțiți?
— Tot ce ați făcut împreună.
— Apartamentul l-am cumpărat înainte să-l cunosc pe Adrian.
— Dar el a trăit aici unsprezece ani.
— Asta nu înseamnă că l-a cumpărat.
— A investit în el!
Adrian interveni:
— Am renovat bucătăria. Am schimbat parchetul. Am plătit jumătate din centrală.
Dana îl privi.
În sfârșit înțelegea de ce, cu o seară înainte, prima lui reacție la cuvântul „divorț” fusese apartamentul.
Nu pentru că avea vreun plan genial.
Nu pentru că ascunsese vreun document.
Pur și simplu, el și mama lui își construiseră viața financiară presupunând că locuința Danei va rămâne disponibilă pentru ei.
Iar acum acea presupunere se prăbușea.
În următoarele zile, Adrian nu deveni mai împăciuitor.
Dimpotrivă.
Începu să susțină că Dana reacționa la nervi și că avea obligația să-i lase suficient timp să-și rezolve situația. Claudia refuză să discute despre plecare înainte ca garsoniera să fie eliberată.
Dana acceptă un lucru: nu avea de gând să transforme totul într-o evacuare improvizată și nici să facă lucruri care i-ar crea probleme ulterior.
Dar nici nu mai acceptă vechea situație.
Adrian trebuia să contribuie integral la cheltuielile lui cât timp mai locuia acolo. Claudia la fel. Iar despărțirea mergea înainte.
Schimbarea îi înfurie aproape mai tare decât divorțul.
— Acum îmi ceri bani ca să stau cu propria soție? întrebă Adrian.
— Nu. Îți cer să nu mai finanțez eu viața unui bărbat care are o altă relație și un copil pe drum.
— Am plătit și eu aici!
— Și eu am plătit singură destule în timp ce tu achitai în secret rata altei locuințe.
Claudia intră în bucătărie.
— Iar începeți?
Dana se întoarse spre ea.
— Nu. Tocmai terminăm.
La sfârșitul lunii, chiriașul eliberă garsoniera.
Atunci dispăru și ultimul argument al Claudiei.
Ea se mută acolo.
Adrian nu plecă împreună cu mama lui.
Își luă o chirie pentru câteva luni, spunând că nu putea locui într-o garsonieră cu Claudia și că trebuia să decidă ce va face în legătură cu Simona și copilul.
Pentru Dana, acel răspuns fu suficient.
Nu mai era problema ei să-i organizeze viața.
Divorțul continuă.
Adrian încercă să obțină recunoașterea banilor pe care susținea că îi investise în anumite îmbunătățiri ale apartamentului, iar lucrurile care trebuiau lămurite financiar fură lămurite prin procedura legală. Dana nu ieși din căsnicie fără costuri și nici fără luni neplăcute.
Dar apartamentul nu deveni moneda prin care Adrian putea cumpăra încă o șansă.
În ultima seară în care veni să-și ia lucrurile rămase, Claudia îl însoți.
Stătu pe hol cât Adrian coborî ultima geantă.
— Dacă nu te grăbeai cu divorțul, poate se rezolva, spuse ea.
Dana o privi.
— Adrian va avea un copil cu altă femeie.
— Oamenii fac greșeli.
— Timp de aproape un an?
Claudia nu răspunse.
Adrian reveni și luă ultima cutie.
Se opri în prag.
— Asta e tot?
Dana privi camera din spatele lui. Dulapurile lui erau goale. Cheile fuseseră lăsate pe măsuța de la intrare.
— Da.
Adrian dădu din cap și ieși.
Claudia îl urmă.
Dana închise ușa după ei.
Căsnicia se terminase, Adrian plecase definitiv din apartament, iar Claudia avea acum exact ceea ce spusese că își dorise: propria locuință.
Doar că, de data aceasta, trebuia să locuiască în ea.