Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce anume? întrebă Dragoș.
Radu puse cleștele pe marginea grătarului.
— Faptul că lucrez în construcții nu mă deranjează deloc. N-am înțeles de ce pare să vă deranjeze pe voi.
— Pe mine? deloc, răspunse Dragoș. Doar glumeam.
— Atunci gluma s-a terminat.
Corina își dădu ochii peste cap.
— Alina, iubitul tău e cam sensibil.
— Nu el a început, spuse Alina.
— Bine, hai să nu stricăm ziua tatei pentru atâta lucru.
Tatăl lor interveni imediat:
— Exact. Schimbați subiectul.
Ar fi putut să se termine acolo.
Dragoș însă băuse suficient cât să nu suporte ideea că un om pe care îl tratase de sus îi răspunsese în fața tuturor.
Se așeză și îl privi din nou pe Radu.
— Apropo, spuneai că ai auzit de proiectul de la Ghimbav.
— Da.
— La ce firmă lucrezi?
Radu îi spuse numele unei societăți de construcții pe care Alina îl mai auzise pomenind.
Dragoș încuviință superior.
— Subcontractori.
— La unele proiecte.
— Deci cam asta faceți. Intrați după ce alții au făcut partea grea.
Radu îl privi.
— Care este partea grea?
— Finanțarea. Negocierea. Contractele. Lucrurile care nu se fac cu mistria.
Alina se întoarse spre el.
— Dragoș, chiar nu te poți opri?
— Discutăm despre muncă. Ce e rău în asta?
Radu trase un scaun și se așeză.
— Nimic. Continuă.
Tonul lui îl încurajă pe Dragoș.
Începu să vorbească despre contractul de la Ghimbav, despre cantitățile de materiale pe care spera să le furnizeze și despre cât de important urma să fie pentru firma lui.
Radu îl asculta atent.
— Ați depus deja oferta finală?
Dragoș ezită.
— Aproape.
— Atunci încă nu aveți contractul.
— Practic îl avem.
— Nu e același lucru.
Zâmbetul lui Dragoș dispăru puțin.
— Știu cum funcționează o licitație privată.
— Sunt convins.
— Și de unde știi tu atât de multe despre proiect?
Corina râse.
— Iar începem?
Dar Dragoș nu mai râdea.
Radu menționase două lucruri despre proiect pe care Alina nu le înțelese, însă reacția cumnatului ei se schimbă imediat.
— Informațiile astea nu sunt publice.
— Unele sunt.
— Nu și ultima.
Radu nu răspunse.
Dragoș se aplecă spre el.
— Cine ți-a spus?
— Oamenii cu care lucrez.
— Ce oameni?
— Dragoș, termină, spuse tatăl Alinei.
Dar acum curiozitatea îl prinsese.
— Nu, chiar vreau să știu. Pentru că omul care acum o jumătate de oră spunea că se ocupă „de mai multe lucruri” știe detalii despre un proiect de peste douăzeci de milioane de euro.
Radu se uită la Alina.
Ea era la fel de nedumerită.
În cele șase luni de când erau împreună, nu-l întrebase niciodată cât câștigă, ce funcție scria pe contractul lui sau cine îi erau rudele.
Știa că pleca dimineața devreme pe șantiere, că uneori conducea sute de kilometri într-o zi și că putea petrece o oră discutând cu un dulgher despre o lucrare prost executată.
Atât.
— Poate ne lămurești, spuse Corina. Ce faci, de fapt?
— Lucrez în construcții.
— Asta ne-ai spus deja.
Dragoș îl privi fix.
— Și numele complet?
Alina se încruntă.
— Ce legătură are?
— Niciuna. Sunt doar curios.
Radu se lăsă puțin pe spătar.
— Radu Dima.
Dragoș nu reacționă.
Corina, în schimb, își luă paharul.
— Și trebuia să ne spună ceva?
Radu ridică ușor din umeri.
— Nu.
Tatăl Alinei se uită însă mai atent la el.
— Dima?
— Da.
— Dima Construcții?
Radu încuviință.
Dragoș își întoarse brusc capul.
— Stai puțin.
Alina îl privi pe Radu.
Numele îi era cunoscut și ei, dar nu făcuse niciodată legătura. Dima Construcții apărea pe panouri de șantier în Brașov și în alte orașe din țară.
— E firma tatălui tău? întrebă tatăl ei.
— A fost începută de tata și de unchiul meu. Acum o conduc eu împreună cu vărul meu.
Corina rămase cu paharul în mână.
— Tu conduci Dima Construcții?
— Da.
Dragoș se îndreptă în scaun.
— Și te duci pe șantiere îmbrăcat așa?
Radu se uită la tricoul lui.
— Cum ar trebui să mă îmbrac pe șantier?
Tatăl Alinei râse primul.
Nu ca să-l umilească pe Dragoș, ci pentru că întrebarea fusese absurdă.
Alina nu râse.
Se uita la Radu și încerca să împace omul de lângă ea cu numele pe care tocmai îl auzise.
— De ce nu mi-ai spus?
— Nu mi-ai cerut niciodată CV-ul.
— Radu…
— Știi ce fac. N-am mințit niciodată.
Avea dreptate.
Alina îl întrebase la început dacă lucrează în construcții.
El spusese da.
Îl întrebase dacă îi place.
Spusese că foarte mult.
Restul îl presupusese ea.
Dragoș nu mai părea interesat de glume.
— Dima este antreprenorul general de la Ghimbav.
— Da.
Acum toți înțeleseră de ce știa Radu atât de multe.
Dar satisfacția momentului dură foarte puțin.
Dragoș se ridică.
— Stai. Tu știai cine sunt eu?
— Alina mi-a spus cu ce te ocupi.
— Știai și unde lucrez?
— Da.
— Și m-ai lăsat să vorbesc despre contract fără să spui nimic?
Radu îl privi nedumerit.
— Tu ai început discuția.
— Asta e incredibil.
Alina se ridică și ea.
— Ce anume?
Dragoș arătă spre Radu.
— Firma lui decide cine intră pe proiectul pentru care eu muncesc de patru luni!
Corina se uită când la soț, când la Radu.
— Adică el decide dacă firma voastră primește contractul?
— Nu singur, răspunse Radu. Și nu discut astfel de decizii la aniversări.
Dragoș se apropie.
— Atunci hai să discutăm acum foarte clar. Ce s-a întâmplat aici nu are nicio legătură cu oferta noastră.
— N-am spus că are.
— Dar tocmai m-ai făcut să arăt ca un idiot în fața familiei.
Radu își încrucișă brațele.
— Eu ți-am dat cleștele?
Dragoș înroși.
— Am făcut o glumă.
— De vreo șase ori.
— Și acum ce? Firma mea pierde un contract pentru că nu ți-a plăcut o glumă?
— Dacă oferta firmei tale este cea mai bună, faptul că mi-ai făcut mie grătarul nu o schimbă. Dacă nu este, nici faptul că ești cumnatul Alinei n-o schimbă.
— Foarte convenabil.
— Dragoș! izbucni Corina. Oprește-te.
Dar el se întoarse spre Alina.
— Tu știai.
— Nu.
— Nu te cred.
— Atunci e problema ta.
— L-ai adus aici știind că negociez proiectul ăsta și ne-ai lăsat să…
Se opri singur.
Alina îl privi.
— Să ce?
Dragoș nu răspunse.
— Spune. Ne-ai lăsat să ce?
Corina interveni:
— Alina, nu asta a vrut să spună.
— Ba exact asta a vrut. Vrea să creadă că i-am întins o capcană, fiindcă alternativa este să recunoască faptul că l-a tratat pe Radu ca pe un prost doar pentru că avea bocanci de lucru.
Mama lor încercă să calmeze lucrurile.
— Acum că știm cine este Radu, putem să…
Alina se întoarse spre ea.
— Mamă, nu.
Femeia tăcu.
— Tocmai asta e problema. Acum că știm cine este?
Mama își coborî ochii.
Radu nu interveni.
Pentru prima dată în acea zi, Alina nu avea nevoie să o facă nimeni în locul ei.
— Acum o oră era suficient de bun ca să vă gătească. Acum, pentru că are un nume pe care îl recunoașteți, vreți să-i turnați vin și să-l întrebați despre afaceri.
Corina se ridică.
— Nu ne pune pe toți în aceeași oală.
— Tu ai întrebat dacă cere tarif pe oră.
Corina se înroși.
— A fost o glumă proastă.
— Da. A fost.
Tatăl lor puse paharul pe masă.
— Alina are dreptate.
Corina îl privi surprinsă.
— Tată…
— Are dreptate. Și eu trebuia să vă opresc mai devreme.
Dragoș luă cheile mașinii de pe masă.
— Hai, Corina.
— Nu plecăm acum.
— Eu plec.
Se întoarse spre Radu.
— Sper doar că ești suficient de profesionist încât să nu amesteci asta cu proiectul.
Radu îl privi drept.
— Sunt.
— Bine.
— Dar dacă săptămâna viitoare vii la întâlnire, îți recomand să nu vorbești cu oamenii de acolo așa cum ai vorbit cu oamenii de aici. Pe șantiere sunt mulți în bocanci.
Dragoș nu răspunse.
Plecă singur.
Corina rămase încă puțin, vizibil furioasă și rușinată. Înainte să plece și ea, se opri lângă sora ei.
— N-am știut.
Alina o privi.
— Ce anume?
Corina nu găsi un răspuns care să nu sune și mai rău.
A plecat.
Petrecerea nu și-a mai revenit cu adevărat după aceea.
Spre seară, când musafirii se răriseră, Alina și Radu ieșiră pe poartă împreună.
— Ești supărată că nu ți-am spus? întrebă el.
Alina se gândi înainte să răspundă.
— Puțin.
Radu încuviință.
— Corect.
— Dar mai mult sunt supărată pe mine.
— De ce?
— Pentru că și eu am presupus. Doar că presupunerea mea nu m-a făcut să te tratez ca pe un om mai puțin important.
Radu zâmbi.
— Asta mi-a plăcut la tine.
Alina se opri lângă mașină.
— Și contractul lui Dragoș?
— Va fi evaluat exact ca toate celelalte. Dacă firma lui îl merită, îl primește.
— După ziua de azi?
— După ziua de azi știu doar cu cine nu vreau să fac grătar.
Alina râse.
Trei săptămâni mai târziu, Dragoș nu obținu contractul. Nu din cauza lui Radu, ci pentru că oferta firmei lui fusese mai scumpă decât cea câștigătoare, lucru pe care chiar Dragoș fusese obligat să-l recunoască în familie.
Relația dintre Alina și sora ei rămase rece multă vreme. Corina își ceru scuze, dar Alina nu se prefăcu că o după-amiază putea șterge ani întregi în care fusese comparată și judecată.
Cu Radu lucrurile merseră în direcția opusă.
În primăvara următoare, la aniversarea Alinei, părinții ei îl invitară din nou.
Radu veni direct de pe șantier.
Aceiași bocanci plini de praf.
De data aceasta, nimeni nu râse.