Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Pentru prima dată în seara aceea , Adriana n-a mai răspuns.
S-a uitat doar la bărbatul de lângă ea și a înțeles că problema de la masa aceea era mult mai mare decât o factură pentru un sejur.
— Pe mine mă costă faptul că nici măcar nu m-ai întrebat, a spus Adriana.
Sorin și-a ridicat privirea.
— Ce?
— I-ai spus mamei tale când îmi intră chiria. Ea și-a făcut rezervarea. A venit aici cu suma pregătită. Iar acum tu îmi spui să plătesc ca să fie liniște.
Viorica a izbucnit:
— Parcă ți-aș cere pentru bijuterii!
— Nu contează pentru ce cereți. Contează că ați cheltuit deja, în mintea dumneavoastră, niște bani care nu vă aparțin.
— Sorin, auzi?
— Aud, mamă.
Adriana s-a uitat la el.
— Atunci spune ce crezi.
Sorin a tăcut.
— Nu ce vrea mama ta. Tu.
El s-a ridicat de la masă.
— Bine. Cred că exagerezi. Cred că atunci când ai mai mult decât oamenii din familia ta, îi ajuți.
— Familia mea sau familia ta?
— Suntem căsătoriți. Este aceeași familie.
— Atunci de ce ajutorul pleacă mereu din contul meu?
Cătălin a intervenit:
— Iar ne întoarcem la bani?
— Da. Pentru că despre banii mei vorbiți.
Adriana s-a întors spre Sorin.
— Dacă luna viitoare Cătălin îți cere zece mii, îi dai?
— Dacă are o problemă serioasă, probabil.
— Din salariul tău?
Sorin și-a încordat maxilarul.
— Nu mai există „salariul meu” și „banii tăi”. Suntem soț și soție.
Adriana a rămas nemișcată.
Acolo era răspunsul.
Nu faptul că Viorica cerea.
Nu faptul că fratele lui Sorin nu returnase banii.
Ci faptul că soțul ei considera că avea dreptul să promită familiei lui resursele pe care Adriana le construise înainte să-l cunoască.
— Ba există, a spus ea. Apartamentul acela este al meu. L-am cumpărat înainte să ne căsătorim.
— Și ce? a izbucnit Sorin. Locuim împreună. Construim o viață împreună.
— Exact. Noi doi. Nu noi doi plus toată familia ta cu acces la conturile mele.
Viorica s-a ridicat.
— N-am nevoie de nimic de la tine!
A luat foaia de pe masă.
— Cătălin, mergem.
— Mamă, stai, a spus Sorin.
— Nu. Dacă pentru soția ta sunt o cerșetoare, nu mai calc aici.
— Nu v-am numit cerșetoare.
— Nici nu trebuia!
Cătălin și-a luat geaca.
— Ai reușit să faci praf familia pentru niște bani, Adriana. Felicitări.
— Nu eu am venit cu factura la voi acasă.
Cătălin a făcut un pas spre ea, dar Sorin s-a pus între ei.
— Ajunge.
Câteva minute mai târziu, ușa s-a închis în urma lor.
Adriana și Sorin au rămas singuri.
Ea a început să strângă farfuriile.
— Lasă-le, a spus el.
Adriana s-a oprit.
— Nu despre farfurii trebuie să vorbim.
— Știu.
Sorin s-a așezat din nou.
— Mama nu va mai vorbi cu mine după asta.
— Și asta este vina mea?
— Nu spun asta.
— Tocmai asta spui de trei ani.
Sorin a ridicat capul.
— Ce vrei de la mine?
— Să nu mai promiți bani familiei tale în numele meu.
— N-am promis.
— I-ai spus mamei tale când intră chiria și că „vedem”. Ea a venit cu rezervarea făcută. Ce credeai că va înțelege?
Sorin n-a răspuns.
Adriana s-a așezat în fața lui.
— Vreau să fie foarte clar. De azi, dacă mama ta, fratele tău sau oricine altcineva îți cere bani, poți să-i ajuți din banii tăi. Nu din chiria apartamentului meu.
— Deci acum separăm tot?
— Separăm ce ai confundat tu.
Fața lui s-a schimbat.
— Nu pot trăi într-o căsnicie în care soția mea îmi spune că familia mea nu este problema ei.
— Nici eu nu pot trăi într-o căsnicie în care soțul meu îmi transformă munca în fond de urgență pentru rude.
— Atunci ce facem?
— Tu trebuie să-mi spui.
Sorin s-a ridicat și a început să meargă prin cameră.
— Vrei să aleg între tine și mama?
— Nu.
— Exact asta faci.
— Nu. Îți cer să alegi dacă ești soțul meu sau administratorul financiar al familiei tale.
— Este mama mea!
— Și va rămâne mama ta chiar dacă nu-i plătesc eu sejurul.
Sorin a lovit ușor cu palma spătarul unui scaun.
— Nu este vorba numai despre sejur!
Adriana l-a privit.
— Știu.
Tăcerea dintre ei a devenit grea.
Sorin a spus în cele din urmă:
— Mama și Cătălin cred că te-ai schimbat.
— Pentru că am spus „nu” o dată?
— Pentru că în ultima vreme numeri fiecare lucru.
— Îl număr pentru că am început să văd cât am dat.
— Asta face familia!
— Atunci spune-mi cât ai dat tu.
Sorin a tăcut.
Adriana nu l-a lăsat să scape.
— Cât ai dat tu fratelui tău anul trecut?
Nimic.
— Cât ai plătit pentru telefonul lui Rareș?
Nimic.
— Cât ai pus pentru cheltuielile mamei tale?
— Nu câștig cât tine.
— Exact. Dar generozitatea este a ta, iar factura este a mea.
Sorin a privit-o cu o furie pe care Adriana nu i-o mai văzuse.
— Dacă asta crezi despre mine, poate că n-avem ce căuta împreună.
De data aceasta Adriana nu s-a speriat.
— Poate.
Sorin a încremenit.
Probabil așteptase ca ea să dea înapoi.
N-a făcut-o.
În următoarele zile, presiunea n-a încetat.
Viorica îl suna permanent.
Cătălin îi trimitea mesaje.
Rude care nu o căutaseră pe Adriana de luni întregi au început să-i explice ce înseamnă „familia”.
Iar Sorin, în loc să oprească lucrurile, devenea tot mai furios pe ea.
În a patra seară a venit acasă și i-a pus telefonul pe masă.
— Mama a pierdut avansul.
— Îmi pare rău.
— Atât?
— Ce vrei să fac?
— Să-i dai banii.
Adriana l-a privit.
— Nu.
— Măcar avansul pierdut!
— Nu.
— Din cauza ta l-a pierdut!
— Nu eu am făcut rezervarea.
— Adriana, termină odată!
— Nu.
Un singur cuvânt.
Dar de data aceasta Sorin a înțeles că nu mai exista loc de negociere.
S-a dus în dormitor.
După câteva minute, Adriana a auzit fermoarul unei genți.
Când a revenit, Sorin ținea bagajul în mână.
— Mă duc câteva zile la mama.
— Bine.
— Și dacă nu poți accepta familia mea așa cum este, trebuie să ne gândim serios dacă mai are rost.
Adriana s-a uitat la omul cu care împărțise opt ani.
— Eu am acceptat familia ta, Sorin. Doar că nu mai accept să o finanțez.
El a plecat.
În săptămânile care au urmat, lucrurile au devenit foarte clare.
Sorin nu s-a întors.
Adriana a încetat toate transferurile către familia lui.
A discutat cu un avocat și a început procedurile pentru încheierea căsniciei.
Apartamentul închiriat, cumpărat de ea înaintea căsătoriei, a rămas al ei. La fel și locuința moștenită de la bunica ei.
Dar pentru Adriana nu apartamentele au decis finalul.
Ci seara în care îi ceruse soțului un lucru extrem de simplu: să nu mai ofere altora ceea ce nu era al lui.
Sorin alesese să plece decât să accepte limita.
Căsnicia lor s-a încheiat.
El a rămas apropiat de mama și fratele lui.
Adriana a rămas în casa ei și nu le-a mai finanțat niciodată cheltuielile.
Iar când chiria a intrat din nou în cont luna următoare, pentru prima dată după ani întregi, nimeni nu-i spusese deja ce să facă cu ea.