Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Mai ai mesajul? am întrebat.
— Da.
— Nu-l șterge.
— Nici tu.
Am rămas câteva secunde cu telefonul la ureche.
Ani întregi îl lăsasem pe Radu să-mi explice ce gândea Alina.
Iar Alina îl lăsase pe același bărbat să-i explice ce gândeam eu.
— Mai caută, i-am spus.
Am făcut același lucru.
În următoarea oră au început să apară.
Cu doi ani înainte, Radu îmi scrisese:
“Mai bine nu o lua pe Mara peste noapte. Alina nu se simte confortabil.”
Alina avea mesajul lui din aceeași perioadă:
“Mama nu mai vrea să stea cu Mara peste noapte. Spune că o obosește.”
Am simțit că mi se face rău.
Mai exista unul.
Mie:
“Alina s-a supărat că ai comentat cât cheltuiește pe mâncare.”
Nu comentasem niciodată.
Alinei:
“Mama spune că ar trebui să gătești mai mult dacă tot ai familie.”
— N-ai spus asta? întrebă Alina.
— Nu.
— Nici măcar ceva asemănător?
— Nimic.
Alina expiră lung.
— Atunci cred că trebuie să vezi ceva.
Mi-a trimis captura unui mesaj primit cu câteva luni înainte.
Radu îi scrisese:
“Mama crede că uneori încerci să controlezi totul, inclusiv pe mine. Eu te apăr, dar nu mă pune mereu la mijloc.”
Am citit ultima propoziție de două ori.
Nu mă pune mereu la mijloc.
Acolo era cheia.
Radu se prezentase ani întregi drept omul prins între două femei dificile.
Numai că noi tocmai descopeream că el însuși construise mijlocul.
— Vino la mine, i-am spus.
Alina a ezitat.
— Crezi că e o idee bună?
— Cred că este prima dată când putem afla asta fără să-l întrebăm pe Radu.
O oră mai târziu, Alina stătea în bucătăria mea.
Era ciudat.
O cunoșteam de aproape 15 ani și totuși era prima dată când stăteam singure la aceeași masă mai mult de câteva minute.
Și atunci mi-a arătat fotografia.
Un geamantan mare, pus lângă ușa casei.
Sub fotografie, mesajul lui Radu:
“Dacă te porți ca și cum nu mai vrei familia asta, poate ai nevoie de mai mult de o noapte plecată.”
— Eu am plecat doar cu o geantă, spuse Alina. Restul lucrurilor le-a împachetat el.
— Și apoi i-a spus Marei că ai ales să pleci la sora ta.
Alina își apăsă buzele.
— Vreau să-mi văd copilul.
— Atunci mergem.
— Împreună?
— Da.
Radu ne-a deschis ușa în acea după-amiază.
Când ne-a văzut una lângă cealaltă, expresia lui mi-a spus că înțelesese imediat.
— Ce cauți aici? mă întrebă.
— Am venit cu Alina.
— Mamă, nu te băga.
Alina intră.
— Unde e Mara?
— Sus.
— Mă duc la ea.
Radu îi blocă pentru o clipă drumul.
— Mai întâi trebuie să discutăm.
— Mi-ai împachetat hainele și i-ai spus copilului nostru că sunt la Simona.
— Pentru că nu voiam s-o sperii.
— Era atât de nesperiată încât și-a sunat bunica plângând.
Radu se uită la mine.
— Tu ai început asta?
Aproape că m-a făcut să râd.
— Nu. Mara m-a sunat.
— Și tu imediat ai sunat-o pe Alina.
— Da.
— Exact lucrul pe care te-am rugat să nu-l faci.
Alina și cu mine ne-am privit.
Era incredibil.
Chiar și acum încerca să ne spună că problema era faptul că vorbisem.
Mara apăru în capătul scărilor.
— Mamă!
Alina urcă imediat spre ea.
Mara coborî ultimele trepte și se aruncă în brațele ei.
— De ce n-ai venit acasă?
— Pentru că tata și cu mine am avut o ceartă. Dar n-am plecat din cauza ta și nu te-am abandonat.
Radu interveni:
— Alina, nu trebuie să-i explicăm copilului toate problemele noastre.
— Nu-i explic toate problemele. Îi spun că mama ei nu a dispărut.
Mara se lipi de ea.
— Mergem sus să-ți iei câteva lucruri, bine?
După ce au urcat, Radu s-a întors spre mine.
— Ești mulțumită?
— De ce aș fi?
— N-ai plăcut-o niciodată.
Cu o zi înainte, acuzația aceea m-ar fi făcut probabil să mă apăr.
Acum știam de unde venise distanța dintre noi.
— Cine ți-a spus asta?
A rămas tăcut.
— Eu nu ți-am spus niciodată că n-o plac pe Alina.
— N-a trebuit să spui exact cuvintele astea.
— Atunci ce am spus?
— Mamă, nu începe.
— Dă-mi un singur exemplu.
Nu avea.
Alina coborî cu Mara și un rucsac.
— Mara stă câteva zile la Simona cu mine.
Radu se întoarse spre ea.
— Deci mama mea te-a convins să-mi iei copilul?
Acolo am văzut mecanismul funcționând în timp real.
Alina îl văzu și ea.
— Nu.
— De când ai vorbit cu ea, te porți complet diferit.
— Pentru că acum știu că multe dintre lucrurile pe care mi le-ai spus despre ea nu erau adevărate.
Radu arătă spre mine.
— Vezi? Exact asta face. Intră între noi.
— Eu stau aici și nu spun nimic, i-am răspuns.
S-a întors spre mine.
— Ani de zile m-ai pus în situația să aleg între tine și soția mea.
— Când?
— Tot timpul.
— Dă-mi un exemplu.
— Nu țin un registru cu fiecare conversație!
Alina își scoase telefonul.
— Noi avem câteva.
Fața lui se schimbă.
I-am arătat mesajele din aceeași duminică.
— Aici îmi spui că Alina vrea să nu vin.
Alina îi arătă telefonul ei.
— Iar aici îmi spui că mama ta e supărată că nu o invit.
Radu se uită la ecrane.
— Scoateți niște mesaje din context.
— Care este contextul? întrebă Alina.
— Voi două nu v-ați înțeles niciodată.
— N-am avut niciodată șansa, răspunse ea.
— Nu da vina pe mine pentru relația voastră.
— Nu dau vina pe tine pentru tot. Te întreb de ce ai mințit.
Radu începu să se plimbe prin sufragerie.
— Pentru că de fiecare dată când una dintre voi avea o problemă, trebuia să o rezolv eu.
— Nu, spuse Alina. Tu hotărai că trebuie s-o rezolvi.
— Pentru că altfel ajungeați să vă certați!
— De unde știi? am întrebat. Nu ne-ai lăsat niciodată să vorbim.
Se opri.
Pentru prima dată nu mai avea răspunsul pregătit.
Alina continuă:
— Când eram supărată pe tine, îmi spuneai că și mama ta mă critică. Când ea era nemulțumită de ceva, îi spuneai că eu sunt cea care are o problemă. Așa nu mai trebuia să răspunzi tu pentru nimic.
— Asta e absurd.
— Atunci explică mesajele.
— Încercam să păstrez pacea.
Am dat din cap.
— Pacea cui, Radu?
Maxilarul i se încordă.
Apoi făcu exact ceea ce făcuse ani întregi.
Se întoarse spre Alina.
— Nu vezi ce face? Mama profită de faptul că suntem certați ca să te întoarcă împotriva mea.
Alina îl privi câteva secunde.
Apoi Radu se întoarse spre mine.
— Iar tu ar trebui să fii mulțumită. Din cauza ta îmi pierd familia.
Am înțeles amândouă în aceeași clipă.
Încerca din nou.
Doar că acum eram în aceeași cameră.
— Nu mai merge, spuse Alina.
Radu se uită la ea.
— Ce?
— Să-i spui ei ceva despre mine și mie altceva despre ea.
Își luă geanta.
— Nu știu încă ce se va întâmpla cu noi. Dar nu mă întorc astăzi.
— Alina…
— Și nu mai vorbești cu Mara despre mine ca și cum aș fi ales să dispar.
Radu își coborî privirea.
Mara își luă mama de mână.
Am ieșit împreună.
În zilele următoare, Alina și Radu au discutat despre căsnicia lor fără mine. Așa trebuia să fie.
Eu nu i-am spus să divorțeze.
Nu i-am spus nici să se întoarcă.
Era viața ei.
Dar ceva se schimbase definitiv între mine și Alina.
Nu deveniserăm peste noapte cele mai bune prietene. Aveam aproape 15 ani de distanță între noi și o parte din ea era reală.
Numai că acum, dacă voiam să știu ceva, o întrebam direct.
La câteva zile după confruntare, telefonul meu sună.
Era Alina.
— Vrei să bem o cafea mâine?
— Sigur.
Din sufragerie, Radu, care venise să vorbească cu mine, auzi.
— Mamă, cred că ar fi mai bine să nu te bagi o perioadă.
M-am uitat la el.
Apoi la telefon.
— La ce oră, Alina?
— Pe la unsprezece?
— Perfect.
Radu deschise gura.
Mi-am luat geanta de pe masă.
— Mamă, eu doar încerc să…
L-am oprit.
— Nu vorbeam cu tine.