Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Apa murdară m-a lovit în piept și în față.
Bianca a lăsat găleata în jos și a râs.
— Acum ai un motiv să cureți.
În acel moment am auzit pași pe scară.
Radu cobora.
— Ce se întâmplă aici?
Bianca s-a întors instantaneu spre el.
— Radu! Femeia asta a început să țipe la mine. M-a amenințat!
M-am uitat la ea.
Nici măcar nu ezitase.
— Te-a amenințat? întrebă Radu.
— Da. I-am cerut să curețe și a devenit agresivă.
Radu ajunse în hol.
— Doamnă, ce s-a întâmplat?
Mi-am scos ochelarii.
A încremenit.
Apoi mi-am tras peruca de pe cap.
— Mamă?!
Bianca păli.
— Adriana…
Apa îmi picura încă din uniformă.
— Continuă, Bianca. Spune-i cum te-am amenințat.
— Asta este o nebunie! Ai venit deghizată în propria casă ca să mă spionezi!
Radu se întoarse spre mine.
— Mamă, chiar ai făcut asta?
— Da.
— De ce?
— Pentru că atunci când ți-am spus cum se poartă cu Maria, mi-ai spus că probabil exagerează.
Bianca îl apucă de braț.
— Exact! Mama ta mi-a întins o capcană. A vrut să ne despartă de la început.
— Nu te-am obligat să faci nimic, i-am spus.
— Te-ai prefăcut că ești altcineva!
— Da. M-am prefăcut că sunt o femeie de la care credeai că nu ai nimic de câștigat.
Bianca se întoarse spre Radu.
— Și tu chiar accepți așa ceva? Cu trei săptămâni înainte de nunta noastră?
Radu nu răspunse.
Bianca simți ezitarea și continuă.
— Spune-i să plece și discutăm noi acasă.
Am privit-o.
— Bianca, spune-i și de brățară.
Radu se încruntă.
— Ce brățară?
— Nimic.
— M-a acuzat că am furat-o.
— Nu am acuzat-o!
Am băgat mâna în căptușeala buzunarului uniformei și am scos micul reportofon.
Bianca amuți.
— Ce este ăla? întrebă Radu.
Am apăsat redarea.
Vocea Biancăi se auzi clar în hol.
„Golește-ți buzunarele.”
Apoi:
„Trebuie să verific. Nu știi niciodată cu cine ai de-a face.”
Bianca se repezi spre mine.
— Oprește-l!
Radu îi blocă drumul.
Înregistrarea continuă.
„Tu lucrezi aici.”
Apoi vocea mea:
„Casa este a mamei lui.”
Și răspunsul Biancăi:
„Deocamdată.”
Radu se întoarse încet spre ea.
— Ce voiai să spui?
— Eram nervoasă.
— Și partea în care ai spus că după nuntă vei schimba lucrurile aici?
— Radu, nu despre asta este vorba!
— Atunci despre ce este vorba?
Bianca arătă spre mine.
— Despre faptul că mama ta ne controlează viața! Trebuia să ne căsătorim și tot ea ar fi hotărât ce facem!
— În casa ei?
Bianca tăcu.
— Mi-ai spus că după nuntă vrei să ne luăm apartamentul nostru.
— Pentru început! Dar de ce să aruncăm bani când avem casa asta?
Radu o privi lung.
— „Avem”?
— Știi ce vreau să spun.
— Nu. Cred că tocmai am aflat ce vrei să spui.
Bianca începu să plângă.
— O alegi pe ea.
— Nu aleg între tine și mama.
Radu arătă spre reportofon.
— Aleg între ceea ce mi-ai spus tu timp de opt luni și ceea ce tocmai te-am auzit spunând când credeai că vorbești cu o menajeră.
— A fost o singură după-amiază!
— Maria mi-a spus același lucru. Eu am ales să nu o cred.
Bianca rămase fără replică.
Radu își întinse mâna.
— Inelul.
— Poftim?
— Dă-mi inelul.
— Nu vorbești serios.
— Ba da.
Bianca îl privi câteva secunde, apoi își scoase inelul și i-l aruncă în palmă.
— O să regreți.
Radu închise degetele peste el.
— Poate. Dar nu mă voi căsători sperând că persoana de lângă mine se poartă decent doar când știe cine o privește.
Bianca își luă geanta și plecă.
După ce ușa se închise, Radu rămase nemișcat.
— Maria mi-a spus adevărul, nu?
— Da.
Și-a coborât privirea.
— Iar eu am apărat-o pe Bianca.
— Da.
De data aceasta nu l-am scutit de răspuns.
A doua zi, Radu a mers personal la Maria.
Nu cu flori și nu cu bani.
S-a dus să-i spună că îi pare rău că nu a crezut-o.
Nunta a fost anulată.
Iar eu am păstrat uniforma gri într-o cutie.
Nu ca să-mi amintesc de găleata cu apă murdară.
Ci pentru că, timp de câteva ore, hainele acelea mi-au arătat exact cine era femeia pe care fiul meu urma să o ia de soție.