Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Bine. Cu ce bani?
Florin a clipit.
— Ce?
— Ai spus că ai construit singur service-ul. Te întreb cu ce bani.
— Cu banii mei.
— Care bani?
Zâmbetul îi dispăruse.
Avocatul lui a intervenit:
— Societatea s-a dezvoltat prin reinvestirea profitului și prin finanțări contractate de domnul Cioban.
— Toată?
— Din documentele pe care le-am analizat, aceasta este situația.
M-am uitat la Florin.
— Asta i-ai spus?
— Asta s-a întâmplat.
Am deschis geanta.
Florin a urmărit mișcarea.
Am scos o mapă subțire și am pus-o pe masă.
Mama lui a pufnit.
— Ce mai e și asta?
Am împins mapa spre avocat.
— Poftiți.
Paul a deschis-o.
La prima pagină încă avea aceeași expresie sigură.
La a doua, s-a oprit.
A revenit la prima.
Apoi a citit următoarea foaie.
Florin a început să-și piardă răbdarea.
— Ce e?
Avocatul nu i-a răspuns.
— Paul.
Bărbatul a ridicat privirea spre el.
— Ar fi bine să discutăm separat.
Florin s-a înroșit.
— Nu. Ai vrut negociere, negociem. Spune aici.
— Florin…
— Spune.
Avocatul a pus prima hârtie pe masă.
— Este un contract de împrumut.
— Și?
— Între dumneavoastră și doamna Constantinescu.
Mama lui s-a îndreptat în scaun.
Florin s-a uitat la mine.
— Ce contract?
Paul a continuat:
— În urmă cu șapte ani, doamna Constantinescu v-a împrumutat 100.000 de lei.
— Prostii.
— Contractul poartă semnătura dumneavoastră.
— Erau bani de familie.
— Nu, am spus.
Florin s-a întors spre mine.
— Eram împreună.
— Banii erau ai mei dinainte de căsătorie.
— Și i-ai băgat în afacerea familiei.
— Ți i-am împrumutat ție.
Paul citea deja clauzele.
— Contractul prevede și termenul de restituire.
Florin și-a tras hârtia în față.
A citit-o.
— Eu nu-mi amintesc porcăria asta.
— Eu îmi amintesc, am spus. Sunt contabilă, Florin. Tocmai tu ai insistat să facem actele.
A ridicat capul.
— Eu?
— Mi-ai spus că între bani și familie trebuie să existe ordine.
Cristina s-a uitat spre fratele ei.
— Ai luat o sută de mii de lei de la ea?
— Nu am “luat”. Eram soț și soție.
— Nu erați încă căsătoriți la data contractului, a spus avocatul.
Florin s-a întors brusc spre el.
— Tu de partea cui ești?
— De partea documentelor pe care trebuie să le înțeleg înainte să vă sfătuiesc.
Mama lui a intervenit:
— Beatrice, dacă i-ai dat bani când erați împreună, acum vii să-i ceri înapoi?
— Nu “vin acum”. Există un contract.
— După opt ani?
— Da.
Florin a aruncat hârtia pe masă.
— Bine. O sută de mii. Asta vrei? Îți dau banii și terminăm.
Paul n-a spus nimic.
Am arătat spre mapă.
— Mai citiți.
Florin s-a întors încet spre avocat.
Paul a scos al doilea document.
De data aceasta i-a luat mai mult.
— Ce mai e? a întrebat Florin.
— Un alt acord.
— Pentru?
Avocatul s-a uitat la mine, apoi la clientul lui.
— 75.000 de lei, folosiți pentru extinderea service-ului.
Florin a râs.
— Nu.
— Documentul este autentificat.
— N-am semnat așa ceva.
Paul i-a întins pagina.
— Aceasta este semnătura dumneavoastră?
Florin a luat-o.
Tăcerea lui a fost suficientă.
Cristina s-a aplecat să vadă.
— Florin?
— Taci puțin.
A citit documentul până la capăt.
— Asta nu dovedește că service-ul este al ei.
— N-am spus că este al meu, am răspuns.
— Atunci ce vrei?
— Să nu mai spui că l-ai construit singur și că eu am stat acasă.
Mama lui s-a înroșit.
— Eu am spus asta.
M-am întors spre ea.
— Știu.
Florin a împins documentele spre avocat.
— Bun. Sunt niște bani. Calculăm cât îi datorez și gata.
Paul și-a scos ochelarii.
— Nu aș formula lucrurile atât de simplu.
— De ce?
— Pentru că trebuie verificat ce s-a restituit, ce obligații sunt încă active și cum au fost tratate aceste sume în contabilitatea societății.
Florin s-a uitat la mine.
— Tu ai pregătit asta.
— Am păstrat actele mele.
— Ai stat ani întregi lângă mine și ai așteptat divorțul ca să le scoți?
— Nu. Am stat ani întregi lângă tine crezând că n-o să fie nevoie să le scot vreodată.
— E același lucru.
— Nu este.
Florin s-a ridicat.
— Service-ul rămâne al meu.
— Poate.
Cuvântul l-a oprit.
— Ce înseamnă “poate”?
— Înseamnă că eu n-am venit aici să-ți iau service-ul. Tu ai venit să-mi spui ce primesc eu și să-mi pui în față o Kia ca și cum mi-ai face o favoare.
— Pentru că apartamentul și afacerea erau ale mele înainte de căsătorie!
— Afacerea pe care o aveai înainte de căsătorie nu arăta ca afacerea pe care o ai astăzi.
Avocatul lui a ridicat imediat mâna.
— Aici trebuie să fim foarte atenți. Faptul că o afacere exista anterior căsătoriei și faptul că ulterior au existat investiții, venituri, eventuale creanțe sau bunuri dobândite sunt chestiuni care trebuie analizate separat.
Florin s-a întors spre el.
— Adică?
— Adică nu vă recomand să semnați astăzi nimic și nici să presupuneți că oferta inițială rezolvă toate pretențiile dintre dumneavoastră.
Pentru prima dată de când intrasem în încăpere, Florin nu mai controla discuția.
Dar nici nu cedase.
A strâns documentele.
— Bine. Atunci îți plătesc împrumuturile. Atât.
— Nu știm încă dacă “atât”, a spus Paul.
Florin l-a ignorat.
— Cât vrei, Beatrice?
— Nu negociez o sumă inventată acum.
— Spune un număr.
— Nu.
— Ai venit aici pentru bani.
— Am venit aici pentru divorț.
Mama lui s-a ridicat.
— Și ce vrei să-i faci? Să-i iei afacerea pentru care a muncit?
— Nu.
— Atunci de ce toate actele astea?
— Pentru că fiul dumneavoastră tocmai mi-a oferit o mașină și mi-a spus că n-am contribuit cu nimic.
— Dar service-ul este viața lui!
— Știu. Am plătit o parte din viața aia.
Cristina și-a privit fratele.
— Florin, de ce nu ne-ai spus că Beatrice pusese atâția bani?
— Pentru că nu era treaba voastră.
— Acum zece minute ne-ai chemat aici să auzim că ea n-a făcut nimic.
Florin s-a întors spre sora lui.
— Cristina, nu te băga.
— Tu m-ai adus.
Replica l-a enervat și mai tare.
A început să spună că banii fuseseră recuperați indirect, că plătise vacanțe, cheltuieli, rate, că eu beneficiasem de veniturile service-ului.
Paul îl întrerupse.
— Nu amestecați cheltuielile familiei cu obligațiile din contracte. Dacă susțineți că sumele au fost restituite, trebuie să vedem dovezile.
— Am plătit destule în opt ani!
— Nu asta am întrebat.
Florin s-a lăsat din nou pe scaun.
Am închis geanta.
— Eu nu vreau să rezolvăm astăzi.
S-a uitat la mine.
— Atunci de ce ai venit?
— Ca să aflu dacă oferta ta este într-adevăr asta.
— Și?
— Acum știu.
Paul a strâns documentele și a păstrat copiile separat.
— Voi avea nevoie de timp să verific toate acestea și documentele societății.
Florin s-a uitat spre el.
— Cât?
— Cât este necesar ca să nu vă dau un sfat prost.
Mama lui nu mai spunea nimic.
Cristina la fel.
Florin și-a frecat fruntea.
— Deci nu semnăm.
— Nu, a spus avocatul. Eu nu vă recomand să semnați astăzi.
M-am ridicat.
Florin m-a privit.
— Și mașina?
— Ce-i cu ea?
— Ai spus că o vrei.
— N-am spus niciodată asta.
Am luat haina de pe spătarul scaunului.
— Tu ai decis că asta merit.
Am ieșit din sală fără să semnez nimic.
Negocierile au continuat după ce au fost verificate actele, plățile și situația bunurilor dobândite în anii căsniciei. N-am primit service-ul și nici nu încercasem să-l iau.
Dar nici n-am plecat cu o Kia și câteva piese de mobilier.
Florin a trebuit să țină cont de obligațiile financiare pe care le semnase și de contribuțiile care puteau fi documentate, iar înțelegerea finală a fost cu totul alta decât cea pe care mi-o pusese în față în prima zi.
La ultima întâlnire am fost doar noi și reprezentanții noștri.
Mama lui și Cristina nu mai veniseră.
Când am terminat și ne-am ridicat de la masă, Florin s-a uitat la mine.
— De ce n-ai spus nimic de la început?
Mi-am pus geanta pe umăr.
— Ai spus că ai construit totul singur.
S-a uitat în jos.
— Știam că nu era adevărat.
Am dat din cap.
— Atunci nu mai era nimic de explicat.
Și am plecat.