Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Pe bilețel scrisesem:
“Pentru omul care nu poate face un ocol ca să-și ducă propriii copii la școală, dar poate face unul ca să-și ia colega: după ce o iei pe Adela, întoarce-te și ia-i și pe ei. Eu sunt tot în ghips.”
Atât.
Adela îl citise înainte ca Radu să apuce să-l ascundă.
— M-ai făcut de râs! a continuat el.
— Am scris ceva neadevărat?
N-a răspuns.
— Ce a spus Adela?
— Că nu mai trebuie s-o iau.
Asta era tot ce aveam nevoie să știu despre ea.
Nu exista nicio dovadă că între ei fusese ceva.
Adela aflase pur și simplu că omul care făcea zilnic un ocol pentru ea își lăsa soția în cârje să cheme rude și vecini ca să-i ducă propriii copii la școală.
Și nu mai voia să facă parte din situație.
Problema mea era Radu.
În seara aceea a venit acasă încă furios.
— Nu aveai dreptul să mă umilești în fața unei colege.
— Dar tu aveai dreptul să mă lași să mă descurc singură?
— Nu te-ai descurcat singură. Te-a ajutat mama ta.
— Mama mea locuiește la aproape o oră de noi.
— Și?
Atunci mi-am dat seama că încă nu înțelesese nimic.
— Mâine îi duci tu.
— Nu pot.
— Ba poți. Tocmai am aflat asta.
— Nu-mi dictezi tu programul.
— Nu. Dar nici eu nu mai chem oameni din afara casei ca să facă partea ta de părinte.
A doua zi dimineață a încercat să mă facă să cedez.
La șapte și jumătate încă stătea în bucătărie, convins că până la urmă voi suna vecinul.
N-am sunat.
— Copiii întârzie, mi-a spus.
— Știu.
— Și ce facem?
— Tu conduci.
S-a uitat la ghipsul meu.
Apoi la copii.
A plecat bombănind.
În seara aceea s-a întors iritat.
Traficul fusese aglomerat, unul dintre copii își uitase penarul, iar Radu ajunsese la serviciu cu întârziere.
— Vezi? Exact asta îți spuneam. Nu funcționează.
— Pentru mine a funcționat ani întregi.
N-a avut răspuns.
Dar nici nu s-a schimbat după o singură dimineață.
În următoarele zile ne-am certat serios.
Radu susținea că serviciul lui era mai rigid decât programul meu și că eu organizasem dintotdeauna copiii mai bine.
Eu îi repetam același lucru:
— Faptul că mă pricep nu înseamnă că este numai responsabilitatea mea.
Până atunci, el considerase aproape tot ce ținea de copii drept lucruri care se rezolvau cumva.
Nu vedea telefoanele.
Programările.
Ghiozdanele.
Cumpărăturile.
Temele.
Drumurile.
Vedea doar rezultatul.
Cât timp am rămas în ghips, n-am mai ascuns munca aceea în spatele meu.
Radu a început să-i ducă la școală.
A preluat cumpărăturile și câteva dintre drumurile pe care înainte nici nu le observa.
A greșit.
A uitat lucruri.
Ne-am mai certat.
Dar nu i-am mai permis să numească toate acestea “ajutor pentru mine”.
Erau responsabilitățile lui.
După câteva săptămâni, Adela și-a recuperat mașina din service.
N-am găsit mesaje ascunse și nici vreo aventură secretă.
Și era bine că nu inventasem una.
Faptul că era atrăgătoare mă făcuse geloasă în prima clipă.
Dar frumusețea ei nu fusese problema.
Problema fusese că Radu era dispus să-și schimbe traseul pentru altcineva, în timp ce acasă pretindea că programul lui era imposibil de modificat.
Când mi-au scos ghipsul, am ieșit din cabinet și l-am sunat.
— De mâine pot să conduc iar. Pot să-i duc eu pe copii.
Dimineața următoare m-am dus după cheile mașinii.
Radu le luase deja.
— Îi duc eu.
— Nu mai trebuie. Acum pot.
Și-a pus geaca și a chemat copiii.
— Știu. Dar sunt și copiii mei.
Nu am divorțat. Am rămas împreună, iar Radu a continuat să-i ducă la școală și după ce m-am vindecat. A preluat și partea lui din treburile casei și din responsabilitățile copiilor. Nu s-a schimbat peste noapte și ne-am mai certat, dar un lucru nu s-a mai întors niciodată la cum fusese înainte: copiii și casa nu mai erau doar responsabilitatea mea.