Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉
Laura a răspuns înaintea mea.
— Dacă iar ai umblat prin lucrurile mele, avem o problemă.
— N-am umblat prin nimic.
Cu câteva zile înainte folosiserăm tableta pe care o țineam în sufragerie. O cumpărasem eu, dar o foloseam toți trei.
Când am deschis-o, contul de e-mail al Laurei rămăsese conectat.
Nu căutasem nimic.
Pe ecran era deja deschisă o conversație cu sora ei.
Iar primul lucru pe care îl văzusem fusese o sumă de bani.
O sumă suficient de mare încât să-mi atragă atenția.
Daniel mă privea.
— Ce conversație?
Laura s-a ridicat.
— Nu ai niciun drept să-i citești mesajele.
— N-am spus că am dreptul. Am spus că le-am văzut.
— Și bineînțeles că ai continuat să citești.
— Laura, stai jos, a spus Daniel.
— Nu. Mama ta îmi invadează intimitatea și tu îmi spui mie să stau jos?
Daniel nu și-a luat ochii de la ea.
— Ce scria în mesaje?
Laura a tăcut.
Atunci i-am spus.
De aproape șase luni, trimitea regulat bani surorii ei.
Nu sume mici.
Cea mai mare parte din banii despre care Daniel credea că mergeau în economiile pentru viitoarea lor locuință.
— Nu se poate, a spus el.
— Întreab-o.
Daniel s-a întors spre soția lui.
— Laura?
— Sora mea a avut nevoie de ajutor.
— Cât i-ai dat?
— Nu este treaba mamei tale.
— Te-am întrebat eu.
— Sunt banii mei.
Daniel a rămas câteva secunde nemișcat.
— Mi-ai spus că îi punem deoparte.
— Pentru că dacă îți spuneam că o ajut pe sora mea începeai cu întrebările.
— Evident că începeam cu întrebările. Locuim gratis aici tocmai ca să economisim!
Laura și-a încrucișat brațele.
— Și ce vrei? Să-mi abandonez sora ca să fii tu mulțumit?
— Vreau să știu unde sunt banii despre care mi-ai spus șase luni că există.
— Nu trebuie să-ți justific fiecare leu din salariul meu.
Aici avea dreptate într-un singur sens: era salariul ei.
Dar Daniel nu era furios pentru că își ajutase sora.
Era furios pentru că îl mințise.
El plătise aproape toate cheltuielile lor personale în lunile acelea, tocmai pentru ca salariul Laurei să rămână neatins pentru avans.
Eu îi ținusem în casa mea fără chirie și cumpărasem mare parte din mâncare din același motiv.
— Cât mai este în cont? a întrebat Daniel.
— Nu contează.
— Pentru mine contează.
— Nu-ți arăt conturile mele.
Daniel s-a uitat la mine.
— Mamă, ai văzut cât a trimis?
— Nu tot.
Apoi am spus lucrul pe care evitasem până atunci să-l spun.
— Dar am văzut și ce i-ai scris surorii tale.
Laura s-a întors brusc spre mine.
— Să nu îndrăznești.
Daniel a privit-o.
— Ce i-ai scris?
— Nimic.
— Laura, ce i-ai scris?
N-a răspuns.
Așa că i-am spus exact partea pe care o țineam minte.
Laura îi scrisese surorii ei că mai rezistă puțin, pentru că aici locuiau gratis și eu cumpăram mâncarea.
Apoi urma propoziția pe care n-o puteam uita:
“Când voi avea suficienți bani, voi decide dacă mai am nevoie de această căsnicie.”
Daniel nu a spus nimic.
Laura a început imediat:
— Era o conversație privată. Eram nervoasă.
— Ai scris asta?
— Nu însemna ce crezi.
— Ai scris asta?
— Da, dar…
Daniel s-a ridicat.
— De când?
— Ce de când?
— De când stai în casa mamei mele, mă lași pe mine să plătesc aproape tot și strângi bani ca să hotărăști dacă mai ai nevoie de mine?
Laura a izbucnit:
— Pentru că eu trebuie să mă protejez!
Asta a schimbat discuția.
Nu mai încerca să nege.
A spus că nu avea de gând să ajungă într-o zi fără bani dacă mariajul lor se termina. Că sora ei îi păstra o parte din bani. Că Daniel era prea apropiat de mine și că ea nu se simțise niciodată cu adevărat pe primul loc.
Daniel a ascultat-o.
Apoi a întrebat:
— Atunci de ce mi-ai spus în fiecare lună că economisim împreună pentru casă?
Laura n-a avut un răspuns bun.
Dar nici nu a cedat.
Din contră, s-a întors împotriva mea.
— Totul a început pentru că mama ta nu știe să-și vadă de viața ei. De șase luni stăm aici și se uită la tot ce fac.
Am râs pentru prima dată în seara aceea.
— Laura, acum o oră problema ta era că nu fac duș suficient de des.
— Vezi? Exact asta faci! Întorci totul împotriva mea.
— Nu. Tu ai deschis discuția despre cum trăim în casa asta.
Daniel a ridicat mâna.
— Ajunge.
Laura s-a uitat la el.
— Perfect. Atunci hai să plecăm.
— Unde?
— Oriunde. Dar plecăm amândoi.
Daniel a înțeles atunci ce îi cerea.
— Vrei să plec de aici cu tine după ce tocmai am aflat că m-ai mințit șase luni?
— Sunt soția ta.
— Iar ea este mama mea.
— Exact! a izbucnit Laura. Întotdeauna mama ta!
Daniel a rămas pe loc.
Laura a urcat în camera lor și a început să-și strângă lucrurile.
Nu am oprit-o.
Dar nici Daniel nu a urmat-o.
A doua zi, conflictul a continuat.
Laura îi cerea să vină cu ea și susținea că mariajul lor nu avea nicio șansă cât timp eu eram implicată în viața lor. Daniel îi cerea un singur lucru: să-i arate situația reală a banilor și să-i spună cât transferase.
După două zile, a aflat adevărul.
Din economiile despre care el credea că se strânseseră în ultimele șase luni mai rămăsese foarte puțin.
O parte importantă fusese transferată surorii Laurei.
Laura susținea în continuare că nu furase nimic, pentru că era salariul ei.
Daniel nu a contestat asta.
Problema lui era alta: își construise ultimele șase luni din viață pe o minciună.
Muncise suplimentar.
Amânase cumpărături.
Acceptase să locuiască din nou cu mama lui la aproape patruzeci de ani.
Toate pentru o casă pentru care credea că economiseau împreună.
Laura a plecat din casa mea în aceeași săptămână.
Daniel nu a plecat cu ea.
Au încercat să discute de câteva ori în următoarele săptămâni, dar Laura a continuat să spună că adevărata problemă fusese faptul că el îi luase partea mamei lui.
Daniel îi răspundea mereu același lucru:
— Nu te-am părăsit pentru mama. Nu mai pot avea încredere în tine.
În cele din urmă s-au separat.
Daniel a mai rămas o perioadă la mine, dar a început să contribuie din nou la cheltuielile casei și apoi s-a mutat singur.
Relația lui cu Laura nu s-a reparat.
Iar Laura nu a mai locuit niciodată în casa mea.
În seara în care și-a luat ultimele lucruri, a trecut pe lângă mine fără să spună nimic.
Nu i-am amintit de duș.
Nu mai avea nicio importanță.
Problema nu fusese niciodată cât timp petrecea Laura în baie.
Problema era că, timp de șase luni, noi trei crezuserăm că locuim sub același acoperiș pentru același motiv.
Doar Laura știa că nu era adevărat.