Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Alexandru și-a ferit privirea.
— I-am spus că ne ocupăm noi.
— “Noi” însemnând că eu sunt de acord?
— Oana, mama nu trebuie să știe fiecare discuție dintre noi.
— Deci nu știe.
— Ce vrei să fac acum? S-o sun și să-i spun că soția mea s-a răzgândit?
— Nu m-am răzgândit. Nu m-ai întrebat niciodată.
— Materialele sunt deja comandate.
— Atunci vreau să știu cât ai plătit și cui.
A oftat.
— Am dat avansul.
— Cât?
— Aproape toată suma.
— Aproape?
— Treizeci și două de mii. Restul l-am transferat pentru transport.
Am rămas cu ochii la el.
Nu cumpărase doar niște faianță.
Cheltuise întreaga mea primă înainte să ajung acasă.
— Sun-o pe mama ta.
— Acum?
— Acum.
— Nu o băga în asta.
— Renovarea este la ea în casă, Alexandru. Evident că este în asta.
A refuzat.
Mi-am scos telefonul și am sunat-o eu.
Liliana a răspuns după câteva secunde.
— Oana, dragă! Tocmai vorbeam cu meșterul. Să vezi ce frumos o să iasă baia!
— Doamnă Liliana, vreau să vă întreb ceva. Alexandru v-a spus de unde vin cei 34.200 de lei?
S-a făcut liniște.
— Din prima voastră, nu?
— Din prima mea. Primită astăzi.
— Da, dar Alexandru mi-a spus că ați hotărât împreună.
M-am uitat la el.
Alexandru și-a trecut mâna peste față.
— Nu am hotărât nimic împreună. Eu am aflat acum, când am ajuns acasă și am văzut contul gol.
— Cum adică?
— Exact așa.
— Alexandru!
De data aceasta vocea Lilianei nu mai era adresată mie.
— Mamă, nu începe și tu.
— Mi-ai spus că Oana este de acord.
— Știam că o să fie de acord dacă îi explic.
— Nu sunt, am spus.
Alexandru a ridicat vocea:
— Și ce facem acum? Anulăm tot pentru un palton?
— Nu este vorba despre palton.
— Ba exact asta spui de când ai venit!
— Aș fi putut să vreau să-i țin în cont. Să-i investesc. Să-mi cumpăr o mașină de spălat. Să-i donez. Sau să-mi cumpăr treizeci de paltoane. Tot nu aveai dreptul să hotărăști tu.
Liliana a intervenit:
— Oana, eu nu vreau să vă certați din cauza băii mele. Dacă știam…
— Nu e vina dumneavoastră dacă el v-a mințit.
Alexandru s-a ridicat.
— Gata! Nu am furat banii și nu i-am băgat la jocuri. I-am folosit pentru familia mea.
— Și eu ce sunt?
N-a răspuns imediat.
— Soția mea.
— Atunci de ce soția ta află ultima ce faci cu salariul și prima ei?
A început să se plimbe prin sufragerie.
— Pentru că știam că o să spui nu.
Acolo s-a terminat orice discuție despre o neînțelegere.
— Deci știai că nu sunt de acord.
— Știam că o să faci calcule și o să spui că nu e momentul.
— Și de aceea ai luat banii înainte să pot răspunde.
— Pentru că baia trebuie făcută!
— Atunci plătește-o.
S-a oprit.
— Ce?
— Din banii tăi.
— Tocmai am dat avansul.
— Din banii mei. Îi vreau înapoi.
— De unde să scot acum treizeci și patru de mii?
— Nu știu. Tu ai decis că renovarea este responsabilitatea ta. Rezolv-o.
Liliana a spus de la telefon:
— Alexandru, anulează comanda dacă se poate.
— Mamă, nu mai putem da înapoi acum!
— Atunci vorbește cu magazinul. Eu nu vreau faianță cumpărată așa.
Alexandru a închis ochii.
— Perfect. Acum sunt eu vinovatul pentru că am vrut să fac ceva pentru mama.
— Nu. Ești vinovat pentru că ai vrut să fii generos cu banii mei.
Am închis apelul.
Apoi m-am dus în dormitor și am luat cardul suplimentar pe care îl folosea pentru cumpărăturile comune.
L-am pus pe masă.
— De azi înainte nu mai ai acces la contul meu.
A râs fără urmă de veselie.
— Serios?
— Da.
— Suntem căsătoriți.
— Tocmai de aceea trebuia să existe încredere.
— Și acum ce facem? Fiecare cu banii lui ca doi colegi de apartament?
— Până când înțeleg că nu mai poți muta zeci de mii de lei fără să mă întrebi, da.
— Atunci și eu îmi țin salariul pentru mine.
— Foarte bine.
Nu se așteptase la răspunsul ăsta.
În seara aceea n-a mai fost vorba despre internet, jocuri sau alte mărunțișuri.
A fost despre bani.
Am verificat toate conturile și plățile la care Alexandru avusese acces.
Nu dispăruseră alte sume mari, dar pentru mine problema era deja suficientă.
A doua zi, Alexandru a sunat magazinul.
O parte din comandă putea fi anulată. Pentru materialele deja pregătite exista o penalizare.
Liliana a refuzat să accepte ca pierderea să rămână în sarcina mea.
— Alexandru a făcut asta, Alexandru repară, mi-a spus.
El s-a enervat și pe ea.
Timp de două zile a susținut că noi două îl tratăm ca pe un hoț, că intenția lui fusese bună și că într-o căsnicie normală oamenii nu se ceartă pentru bani.
În a treia zi i-am pus în față un calcul simplu.
34.200 de lei.
— Asta îmi datorezi.
— Oana…
— Nu cer toată suma mâine. Dar o restitui.
— Suntem soț și soție, nu bancă și client.
— Atunci trebuia să mă tratezi ca pe o soție înainte să cheltuiești banii.
A încercat să negocieze.
Să împărțim pierderea.
Să considerăm o parte cadou pentru mama lui.
Să uităm incidentul și să mergem mai departe.
Am refuzat.
Am separat complet conturile și cheltuielile personale.
Pentru casă am stabilit o sumă lunară la care contribuiam amândoi.
În rest, fiecare avea banii lui.
Alexandru a dormit o perioadă la mama lui.
Nu l-am oprit.
Liliana însă nu l-a primit cu povestea pe care o aștepta.
— Eu ți-am cerut ajutor, nu să iei banii nevestei fără să-i spui, i-a spus.
După câteva săptămâni s-a întors.
Nu cu flori și nici cu o promisiune că se schimbase peste noapte.
Venise cu dovada primului transfer către mine.
În lunile următoare mi-a restituit suma în rate din salariul lui.
Relația noastră nu s-a reparat doar pentru că banii au început să se întoarcă.
Am rămas separați o perioadă și am continuat numai după ce regulile financiare au devenit foarte clare: fără acces liber la conturile personale, fără cheltuieli mari făcute unilateral și fără promisiuni către părinți în numele celuilalt.
Baia Lilianei a fost renovată mai târziu.
Mai modest.
Alexandru și ea au plătit-o împreună din banii lor.
Iar eu mi-am cumpărat paltonul.
Nu pentru că paltonul valora mai mult decât baia soacrei mele.
Ci pentru că, după ani în care orice dorință a mea putea fi amânată pentru o nevoie a altcuiva, am încetat să mai accept ca Alexandru să decidă singur ce merită să fac cu banii câștigați de mine.
Căsnicia noastră a continuat.
Dar contul comun, așa cum îl avuseserăm înainte, nu.
Iar Alexandru n-a mai făcut niciodată acte de generozitate din salariul meu.