Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Daniela și-a coborât privirea spre act.
“Martie 2014”, a citit Florin, după ce și-a luat ochelarii și s-a aplecat puțin spre document.
“Exact”, am spus.
M-am uitat la soacra mea.
“Am cumpărat apartamentul în martie 2014.”
Daniela a ridicat privirea.
“Și?”
“Pe Alexandru l-am cunoscut în iunie 2017.”
La masă s-a făcut liniște.
Teodora s-a uitat imediat la fratele ei.
Daniela a clipit de câteva ori.
“Dar l-ai luat prin credit.”
“Da.”
Expresia ei s-a schimbat imediat, ca și cum tocmai găsise ieșirea.
“Ei, poftim! Atunci Alexandru te-a ajutat să-l plătești.”
Am scos următoarea hârtie.
“Creditul a fost achitat integral în februarie 2019.”
Daniela și-a strâns buzele.
“Alexandru locuia deja cu tine atunci.”
“Da.”
“Aha! Deci a contribuit.”
“La cumpărături și la întreținere.”
“Vezi?”
Am zâmbit.
“Daniela, dumneavoastră plătiți factura la curent acasă?”
S-a încruntat.
“Normal.”
“Asta înseamnă că furnizorul de electricitate deține o parte din casa dumneavoastră?”
Teodora a izbucnit în râs.
Daniela s-a întors spre ea.
“Ți se pare amuzant?”
“Puțin.”
Alexandru și-a acoperit gura ca să-și ascundă zâmbetul.
Daniela s-a înroșit.
“Bine. Aveai un apartament.”
“Îl am și acum.”
“Dar restul?”
“Ce rest?”
A făcut un gest în jur.
“Viața asta. Mașina. Călătoriile. Restaurantele. Hainele. Nu-mi spune că Alexandru nu plătește nimic.”
“N-am spus asta niciodată.”
“Atunci am dreptate.”
“Nu.”
M-am așezat din nou.
“Avem un cont comun pentru cheltuielile casei. În fiecare lună punem amândoi bani acolo.”
Daniela s-a uitat spre fiul ei.
“Și cine câștigă mai mult?”
Alexandru a oftat.
“Mamă, asta chiar nu te privește.”
De data aceasta am intervenit eu.
“E în regulă.”
Daniela s-a întors spre mine.
“În ultimii doi ani?”
“Da.”
“Eu.”
A rămas nemișcată.
“Cum adică tu?”
“Câștig mai mult decât Alexandru.”
Teodora s-a întors spre fratele ei.
“Serios?”
Alexandru a ridicat din umeri.
“Da.”
Daniela părea că nu-l crede.
“Cu mult?”
“Mamă…”
“Doar întreb.”
“Anul trecut, cu aproximativ treizeci la sută.”
Fața ei s-a schimbat complet.
S-a uitat spre Alexandru.
“De ce nu mi-ai spus?”
El a încruntat sprâncenele.
“Pentru că nu-ți dau raportul despre salariile noastre.”
“Sunt mama ta.”
“Nu contabila noastră.”
Florin a zâmbit în pahar.
Daniela l-a observat.
“Și ție ți se pare amuzant?”
“Încep să văd partea amuzantă.”
Soacra mea s-a întors iar spre mine.
“Bine. Acum câștigi bine. Dar Alexandru sigur te-a ajutat la început.”
Atunci am înțeles.
Nu conta ce îi arătam.
De fiecare dată când îi dispărea un argument, găsea altul.
Mi-am luat telefonul.
Daniela m-a urmărit.
“Ce faci?”
“Dumneavoastră ați vrut să vorbim despre bani.”
Am deschis aplicația băncii.
Alexandru mi-a atins ușor brațul.
“Ioana, nu trebuie să-i dovedești nimic.”
“Știu.”
M-am uitat la el.
“Dar uneori cinci minute de dovezi te scutesc de cinci ani de înțepături.”
Am deschis istoricul contului meu de economii.
Apoi i-am întins telefonul Danielei.
A ezitat.
“Nu vreau să mă uit la așa ceva.”
“Acum câteva minute erați foarte sigură că știți cine îmi finanțează viața.”
“N-am spus asta.”
“Mi-ați spus că fără fiul dumneavoastră n-aș fi avut nimic.”
A luat telefonul.
S-a uitat la ecran.
A derulat.
Apoi încă o dată.
Expresia i s-a schimbat.
“Ăsta este contul tău?”
“Da.”
“Personal?”
“Da.”
“De când îl ai?”
“De dinainte să mă mărit.”
Mi-a întins telefonul înapoi mult mai repede decât îl luase.
“Nici nu înțeleg de ce simți nevoia să-mi arăți toate astea.”
“Pentru că dumneavoastră ați ales să-mi discutați finanțele în fața familiei.”
“Eu doar voiam să spun că Alexandru ți-a oferit stabilitate.”
De data aceasta, chiar Alexandru a râs.
Daniela s-a întors spre el.
“Ce este?”
“Mamă, când am cunoscut-o pe Ioana, ea avea deja apartamentul, mașina și serviciul ei.”
A făcut o pauză.
“Eu împărțeam o chirie cu Sergiu.”
Teodora a început să râdă.
“În apartamentul ăla cu canapeaua maro?”
Alexandru a închis ochii.
“Era obligatoriu să-ți amintești asta?”
“Canapeaua aia era imposibil de uitat.”
Până și Florin a râs.
Daniela, nu.
“Râdeți cât vreți. Familia nu se reduce la bani.”
“Exact”, am spus.
S-a uitat imediat la mine.
“Poftim?”
“Familia nu se reduce la bani. Tocmai de aceea nu înțeleg de ce, de ani întregi, dumneavoastră calculați cât credeți că a cheltuit fiul dumneavoastră cu mine.”
N-a răspuns.
“De fiecare dată când îmi cumpăr ceva, mă întrebați cât a costat. Dacă plecăm în concediu, presupuneți că Alexandru a plătit. Dacă schimbăm ceva în casă, spuneți că fiul dumneavoastră muncește pentru mofturile mele.”
Alexandru a dat încet din cap.
“Are dreptate.”
Daniela s-a întors spre el.
“Acum îi iei ei apărarea?”
“Nu este vorba despre a-i lua apărarea.”
“Eu sunt mama ta.”
“Iar ea este soția mea.”
Daniela a tăcut.
M-am uitat la ea.
“Știți ce mi se pare cel mai ciudat?”
“Ce?”
“Că nu v-a trecut niciodată prin minte că poate și eu l-am ajutat pe Alexandru.”
Pentru prima dată, n-a avut replică.
Alexandru m-a privit.
“Ioana…”
“Nu este niciun secret.”
M-am întors spre Daniela.
“Acum trei ani, când Alexandru și-a schimbat locul de muncă, veniturile lui au scăzut foarte mult aproape patru luni.”
Soacra mea s-a uitat imediat spre el.
“Mie nu mi-ai spus.”
“Pentru că nu era treaba ta.”
“În perioada aceea”, am continuat, “aproape toate cheltuielile noastre au fost plătite de mine.”
Daniela nu mai spunea nimic.
“Și în anul următor, când Alexandru a vrut să facă acel curs de perfecționare, tot eu l-am plătit.”
Florin s-a aplecat puțin înainte.
“Cât?”
Daniela l-a fulgerat cu privirea.
“Florin…”
“Ce? Acum chiar sunt curios.”
“Puțin peste douăzeci de mii de lei.”
Florin a fluierat încet.
Daniela și-a coborât ochii.
“N-am știut.”
“Exact.”
Și-a ridicat privirea.
“Ce anume?”
“Exact asta este problema.”
Am lăsat câteva secunde de liniște.
“Nu știți cât câștig.”
“N-ați știut când am cumpărat apartamentul.”
“Nu știți ce economii aveam înainte de căsătorie.”
“Nu știți cum ne împărțim cheltuielile.”
“Nu știați că eu l-am susținut pe Alexandru când și-a schimbat serviciul.”
“Și nu știați cine i-a plătit cursul.”
Daniela nu se mai uita la mine.
“Dar faptul că nu știați nimic din toate astea nu v-a împiedicat să aveți păreri foarte ferme despre cine pe cine întreține.”
Nimeni de la masă n-a spus nimic.
Daniela și-a luat paharul cu apă.
“Eu am vrut doar să-mi apăr fiul.”
Alexandru a oftat.
“De ce anume, mamă?”
N-a răspuns.
“Ioana nu profită de mine.”
“Nu am spus că profită.”
“Mi-ai spus în față că fără mine n-ar avea nimic.”
Daniela și-a strâns buzele.
“A fost un fel de a spune.”
“Unul foarte umilitor.”
Soacra mea și-a pus paharul jos.
“Bine.”
S-a uitat pe rând la noi.
“Am înțeles. Sunteți cu toții împotriva mea.”
Florin a oftat.
“Daniela, nu este nimeni împotriva ta.”
“Și tu?”
“Poate trebuia doar să verifici înainte să acuzi.”
Daniela și-a luat geanta.
“Cred că plec.”
N-a încercat nimeni s-o oprească.
La ușă s-a întors spre mine.
“Recunosc că în privința apartamentului m-am înșelat.”
Am ridicat o sprânceană.
“Doar a apartamentului?”
S-a uitat spre Alexandru.
Apoi spre Teodora.
În cele din urmă a expirat.
“Poate și în câteva alte privințe.”
Nu era o scuză.
Dar era prima dată când o auzeam recunoscând că ar fi putut greși în privința mea.
După ce ușa s-a închis, Alexandru s-a întors spre mine.
“Nu trebuia să-i arăți contul.”
“Știu.”
“Nici actele.”
“Știu și asta.”
“Atunci de ce ai făcut-o?”
M-am uitat spre ușa pe care tocmai ieșise mama lui.
“Pentru că de ani întregi aud că tu mă întreții.”
I-am luat mâna.
“Și nu vreau ca mama ta să creadă nici contrariul.”
Alexandru s-a încruntat ușor.
“Adică?”
“Nu vreau să creadă că eu te întrețin pe tine.”
Am zâmbit.
“Pentru că adevărul este mult mai simplu.”
“Care?”
“În căsnicia noastră nu unul îl ține pe celălalt.”
M-am uitat la el.
“Ne-am construit viața împreună.”
Alexandru mi-a strâns mâna.
Iar pentru prima dată după ani de remarci despre bani, haine și “norocul” meu de a mă fi măritat cu fiul ei, Daniela plecase din casa mea știind măcar atât:
nu intrase niciodată în viața unei femei pe care fiul ei o salvase.
Intrase în viața unei femei care era deja bine pe picioarele ei.