Cele mai bune portii de amuzant sunt bancurile. Mai jos am pregatit o lista cu cele mai glume.
O tânăra geloasă vrea să își testeze soțul pentru a vedea dacă acesta o înșeală.
Așa că i-a scris o scrisoare în care i-a spus că s-a săturat de el și că l-a părăsit, a lăsat-o la vedere, apoi s-a ascuns sub patul din dormitor.
Bărbatul a ajuns acasă, a citit scrisoarea, a scris ceva, apoi a început să cânte și să danseze. Și-a luat telefonul și a sunat pe cineva.
– Bună iubito, tocmai îmi schimb hainele și vin la tine. Cât despre proasta cealaltă, s-a prins în sfârșit că îmi băteam joc de ea și a plecat. Am făcut o greșeala imensă când m-am însurat cu ea. Îmi doresc să te fi întâlnit mai devreme. Ne vedem în curând, iubito!”, a spus soțul femeii, apoi a părăsit camera.
Plângând, femeia a ieșit din ascunzătoare și a citit ce i-a scris soțul ei:
“Ți se vedeau picioarele. Mă duc după pâine”…
____________________________________
O blondă merge cu peştişorul la veterinar.
– Eu cred că este epileptic, îi spune ea veterinarului.
Veterinarul aruncă o privire şi răspunde:
– Mie mi se pare că e destul de liniştit.
– Staţi, că încă nu l-am scos din apă!
____________________________________
O blondă merge la medic, fiind foarte îngrijorată pentru că o doare tot corpul.
– Arată-mi unde te doare, îi spune medicul.
Blonda își pune degetul pe braț și zice:
– Au! Uite aici mă doare!
Apoi își pune degetul pe picior și strigă iar:
– Au!! Și aici mă doare!
Își atinge și nasul și se vaită iar:
– Vedeeeți? Peste tot mă doare!
Medicul zâmbește și îi spune:
– Domnișoară, nu te îngrijora. Nu e grav. Ți-ai rupt degetul arătător.
____________________________________
O blondă supraponderală merge la doctor să-i ceară un sfat.
Acesta îi spune că dacă vrea să slăbească 10 kg trebuie să alerge timp de o lună.
Blonda urmează sfatul medicului şi, fericită, după o lună îi dă telefon să-i spună ce mult a slăbit.
La sfârşitul conversaţiei, îl întreabă:
– Şi acum cum pot să ajung acasă? 300 de km este o distanţă destul de mare.
__________________
O blondă se duce la doctor:
– Doctore, am o problemă! Vecinul meu are un câine care latră toată noaptea şi nu mă lasă să dorm!
– Nicio problemă! Am să vă prescriu un somnifer puternic, astfel încât somnul o să vină practic instantaneu!
A doua zi, blonda intră val-vârtej în cabinetul doctorului:
– Doctore, cu somniferul ăla nu merge!
– Cum așa?
– După ce mi-a luat trei ore ca s-o prind, javra vecinului n-a vrut să-l înghită!
_____________________________________
La ginecolog o blondă se dezbracă după paravan.
– Domnule doctor, sunt gata! M-am dezbrăcat de toate. Unde să-mi pun hainele?
– Aici, peste ale mele.
_________________________________
Din greșeală…
O blondă vine la medic cu ambele urechi arse. Medicul mirat o întreabă:
– Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva?
– Păi, călcam rufe şi tocmai a sunat telefonul. Atunci din greşeală am ridicat fierul de călcat la ureche.
La care medicul:
– Bine, bine şi cealaltă?
– Asta s-a întâmplat atunci când am vrut să vă sun.