Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ana, ce hârtie ai găsit? am întrebat, în timp ce îmi puneam pantofii.
— Mamă, e un contract de împrumut. Pe el apare și numele tatei. Scrie că tata garantează pentru Radu cu 25.000 de lei!
M-am întors spre Sorin.
Soțul meu rămăsese în mijlocul holului, cu fața albă.
— Sorin, ce înseamnă asta?
— Daniela, lasă-mă să-ți explic…
— Nu acum! Fata noastră e speriată și singură. Luăm mașina și discutăm pe drum.
Am plecat amândoi.
În mașină, Sorin mi-a mărturisit că, în urmă cu un an, Radu venise la el plângând. Îi spusese că împrumutase bani de la o firmă de creditare pentru o afacere cu telefoane și că nu mai putea plăti ratele.
— Mi-a fost milă de el, Daniela. Îl știam de trei ani. Credeam că o iubește pe Ana.
— Și i-ai dat 25.000 de lei?
— Da. Dar nu i-am dat banii pur și simplu. Am semnat un contract prin care m-am obligat să achit datoria dacă el nu plătește.
Am simțit că-mi explodează capul.
— Ai garantat pentru iubitul fetei noastre fără să-mi spui?
— Mi-a promis că va plăti totul în câteva luni. Și m-a rugat să nu-i spunem Anei, ca să nu-l părăsească.
— Iar tu l-ai crezut.
Sorin a coborât privirea.
— Da.
Când am ajuns în fața blocului, Ana ne aștepta lângă intrare, cu o geantă în mână.
Am coborât și am strâns-o în brațe.
Tremura.
— Mamă, am crezut că nu mai ajungeți!
— Suntem aici, iubita mea. Hai acasă.
Dar Ana a clătinat din cap.
— Trebuie să vă arăt ceva înainte să plecăm.
A scos din geantă un dosar.
Înăuntru erau copii după actul ei de identitate, adeverința de salariu și mai multe formulare pentru un credit de nevoi personale.
Pe unul dintre ele apărea o semnătură care semăna cu a ei.
— Eu n-am semnat asta, mamă.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Și ce sumă voia să împrumute?
— Șaizeci de mii de lei.
Sorin s-a sprijinit de mașină.
— Dumnezeule…
Ana s-a întors spre el.
— Tată, de ce apare numele tău în dosar?
Sorin a început să-i explice despre datoria veche.
Fiica mea l-a ascultat fără să-l întrerupă.
Apoi a spus încet:
— Deci tu știai că Radu are probleme cu banii?
— Știam că avusese. Credeam că le rezolvase.
— Și nu te-ai gândit că eu ar trebui să știu înainte să mă mut cu el?
Sorin a început să plângă.
— Am vrut să te protejez.
— Nu m-ai protejat, tată. M-ai lăsat să am încredere într-un om care mă mințea.
Am luat-o pe Ana de braț.
— Mergem acasă. Restul rezolvăm mâine.
În acel moment, telefonul ei a început să sune.
Radu.
Ana s-a uitat la ecran și a început să tremure din nou.
— Nu vreau să vorbesc cu el.
— Atunci nu răspunde, i-am spus.
Am urcat în mașină și am plecat.
Pe drum, Ana ne-a povestit tot.
După ce se mutaseră împreună, Radu începuse să-i ceară bani pentru diverse cheltuieli. Mai întâi câteva sute de lei, apoi sume mai mari.
Îi spusese că firma la care lucra întârzia salariile și că are nevoie de ajutor până își revine.
Când Ana refuzase să-i mai dea bani, devenise rece și nervos.
— Îmi spunea că nu am încredere în el, că într-un cuplu trebuie să ne ajutăm, a povestit ea. Și că, dacă îl iubesc, n-ar trebui să-i pun atâtea întrebări.
În ultimele două săptămâni, Radu insistase să facă împreună un credit.
— Mi-a spus că vrea să cumpere o mașină și că o să plătească el ratele. Eu i-am spus că nu vreau datorii.
— Și atunci a pregătit actele pe numele tău, am murmurat.
Ana a încuviințat.
— Astăzi am găsit dosarul. Avea și o copie după semnătura mea, luată de pe un contract de muncă pe care îl țineam într-un sertar.
Am strâns volanul atât de tare, încât mă dureau degetele.
— Ana, ai făcut bine că ne-ai sunat.
— Mamă, mi-a fost rușine. Toată lumea spunea că Radu e băiat bun. Credeam că eu exagerez.
— Nu trebuie să-ți fie rușine că ai avut încredere în cineva. Dar de acum înainte nu mai semnezi nimic și nu mai accepți să fii presată.
A doua zi, am mers împreună la bancă.
Am cerut să verificăm dacă exista vreo solicitare de credit înregistrată pe numele Anei.
Reprezentantul băncii ne-a explicat că formularele găsite acasă nu dovedeau singure că împrumutul fusese aprobat.
Am depus o sesizare scrisă și am cerut verificarea oricărei cereri făcute fără acordul ei.
Apoi am mers la poliție.
Ana a depus o plângere privind folosirea datelor personale și suspiciunea de falsificare a semnăturii.
Nu știam dacă Radu reușise să obțină vreun ban. Dar voiam ca lucrurile să fie verificate înainte să apară alte probleme.
În aceeași după-amiază, Radu a venit la poarta noastră.
Sorin a ieșit primul.
— Ce cauți aici?
— Vreau să vorbesc cu Ana.
— Nu vrea să te vadă.
Radu a început să ridice vocea.
— Domnule Sorin, dumneavoastră știți foarte bine că am probleme! M-ați ajutat și înainte!
Atunci am ieșit și eu.
— Radu, de ce ai pregătit un credit pe numele fetei mele?
A încremenit.
— Nu e ce credeți.
— Atunci explică-ne.
— Era doar o cerere. Voiam să discut cu Ana înainte să depun actele.
— Și semnătura ei?
A tăcut.
Sorin a făcut un pas spre el.
— Te-am ajutat când ai venit la mine plângând. Mi-ai promis că îți plătești datoriile. Iar acum ai încercat să o bagi și pe fiica mea în ele?
Radu și-a trecut mâinile prin păr.
— Nu mai aveam de unde să scot bani! Mă sunau creditorii în fiecare zi!
— Și ai hotărât să-i iei de la Ana fără să știe? am întrebat.
A coborât capul.
— Am crezut că pot să repar totul înainte să afle.
Din spatele meu s-a auzit vocea Anei.
— Radu, eu nu mai vreau să fiu cu tine.
Ne-am întors.
Fiica mea stătea în prag, cu ochii roșii, dar cu vocea hotărâtă.
— Ana, te rog, a spus el. Trei ani am fost împreună!
— Și în trei ani n-ai găsit curajul să-mi spui adevărul despre datoriile tale.
— Te iubesc!
— Atunci de ce ai vrut să faci un credit pe numele meu fără să mă întrebi?
Radu n-a răspuns.
Ana a intrat în casă și a închis ușa.
Câteva zile mai târziu, ne-am dus să-i luăm lucrurile din apartament, după ce am stabilit în scris o oră la care Radu nu urma să fie acolo.
Am schimbat parolele conturilor ei, am verificat documentele importante și am păstrat toate mesajele și copiile actelor găsite.
În săptămânile următoare, verificările au arătat că fusese inițiată o solicitare de credit, dar banii nu fuseseră acordați. Erau necesare verificări suplimentare ale identității și ale consimțământului solicitantului.
Ana nu avea un credit nou de plătit.
Cercetările privind documentele au continuat separat.
Cu Sorin, însă, lucrurile nu s-au rezolvat atât de ușor.
Într-o seară, după ce Ana adormise, i-am spus:
— Tu ai avut încredere în Radu mai mult decât în propriul nostru copil.
A coborât privirea.
— Știu, Daniela. Am crezut că, dacă îl ajut, o să devină un bărbat responsabil.
— Dar ai ascuns adevărul de noi amândouă.
— Mi-a fost rușine să recunosc că am garantat pentru el.
L-am privit îndelung.
— Sorin, nu mai lua niciodată hotărâri financiare care ne pot afecta familia fără să discutăm.
A încuviințat.
— Nu o să se mai întâmple.
Nu l-am iertat imediat. Aveam nevoie de timp să-mi recapăt încrederea.
Dar am văzut că începea să înțeleagă.
A cerut consultanță juridică pentru obligația de garanție pe care și-o asumase și a început să rezolve situația fără să mai ascundă documente.
Au trecut patru luni.
Ana locuiește din nou cu noi, dar nu pentru că ar fi incapabilă să trăiască singură.
A hotărât să strângă bani și să-și caute un apartament pe care să și-l permită fără ajutorul unui iubit.
A început să iasă din nou cu prietenele și să râdă așa cum râdea înainte.
Într-o duminică, am găsit-o în sufragerie, uitându-se la fotografiile din primul ei apartament.
— Mamă, știi ce mă doare cel mai tare? Că eu credeam că încep o viață frumoasă.
M-am așezat lângă ea.
— Și o să ai o viață frumoasă, Ana. Doar că nu cu omul acela.
A zâmbit trist.
— Crezi că o să mai pot avea încredere în cineva?
I-am luat mâna.
— Da. Dar data viitoare o să știi că iubirea nu înseamnă să semnezi orice ți se pune în față.
M-a îmbrățișat.
În seara aceea, la ora 23:47, telefonul meu a vibrat.
Era un mesaj de la Ana, deși se afla în camera de alături.
“Mamă, mulțumesc că ai venit după mine în noaptea aceea.”
M-am ridicat, am mers la ea și am bătut la ușă.
— Pot să intru?
— Sigur, mamă.
Am îmbrățișat-o.
— Ana, să ții minte ceva. Indiferent câți ani ai, dacă într-o zi ai nevoie să vin după tine, vin. Nu trebuie să-mi explici totul înainte.
Și, pentru prima dată după multe săptămâni, am văzut-o zâmbind fără teamă.