Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Sorin s-a uitat spre cele trei pătuțuri, apoi și-a acoperit fața cu palmele. Eu o țineam pe Sofia la piept, fără să înțeleg de ce omul care plânsese de fericire la nașterea fetelor se purta acum de parcă una dintre ele ar fi fost o nenorocire.
— Spune-mi adevărul, Sorin. Acum.
S-a așezat pe scaunul de lângă ușă. Avea mâinile atât de încordate, încât i se albiseră degetele.
— Înainte să te cunosc, am avut o fetiță.
Am simțit cum îmi îngheață sângele.
— Ce fetiță?
— O chema Daria. Mama ei era o femeie cu care am fost împreună aproape trei ani. Fetița s-a născut când eu aveam douăzeci și patru de ani.
— Și unde este acum?
Sorin a început să plângă.
— A murit înainte să împlinească un an.
Am rămas cu ochii la el. În doisprezece ani de căsnicie îmi povestise despre părinții lui, despre copilărie, despre toate slujbele pe care le avusese. Dar niciodată despre un copil.
— Cum ai putut să-mi ascunzi așa ceva?
— Mi-a fost rușine. Și frică.
— De ce să-ți fie rușine că ai avut o fetiță?
Și-a șters obrazul cu mâneca.
— Pentru că am fost un tată îngrozitor.
Mi-a povestit că, atunci când Daria s-a născut, el nu se simțea pregătit pentru o familie. Muncea mult, ieșea cu prietenii și se certa aproape zilnic cu mama copilului. Fetița avea pe partea stângă a gâtului un semn roșiatic, asemănător unei frunze.
— Exact ca Sofia, a șoptit.
— Și ce legătură are semnul cu moartea ei?
— Niciuna. Știu asta acum. Dar atunci am făcut o prostie pe care n-am putut s-o uit.
Într-o noapte, Daria făcuse febră. Mama ei îl rugase să vină acasă și să le ducă la spital. Sorin era plecat cu niște prieteni și îi spusese să nu exagereze.
— I-am zis că toți copiii fac febră. Că mă întorc dimineață.
— Și?
— A chemat singură ambulanța. Daria avea o infecție gravă. Medicii au încercat s-o salveze, dar a murit după câteva zile.
Am închis ochii. Mă durea să aud povestea acelui copil, dar și mai tare mă durea să-mi imaginez o mamă singură, așteptând ajutorul bărbatului în care avusese încredere.
— Sorin, nu poți ști dacă prezența ta ar fi schimbat ce s-a întâmplat. Dar ai lăsat-o singură când avea nevoie de tine.
— Știu. Mama Dariei mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă niciodată. N-am avut curajul să mă întorc nici măcar la mormânt.
Atunci mi-am amintit fotografia pe care o ascunsese cu două luni înainte. L-am întrebat dacă era Daria.
A dat din cap.
— Era în brațele mele. Avea șase luni. I se vedea semnul de pe gât.
Am privit-o pe Sofia. Dormea liniștită, cu pumnișorul strâns lângă obraz.
— Și pentru că seamănă cu fetița pe care ai pierdut-o, ai hotărât să n-o mai luăm acasă?
— Când am văzut semnul, am simțit că totul se repetă. Că o să moară și ea. Că Dumnezeu mă pedepsește.
— Nu, Sorin. Sofia nu este o pedeapsă. Este copilul nostru. Și nu are nicio vină pentru ce ai făcut tu acum douăzeci de ani.
În clipa aceea, asistenta s-a apropiat să verifice fetița. Observase că eram tulburată și m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. I-am spus că soțul meu tocmai refuzase să-și ia una dintre fiice acasă.
Asistenta s-a uitat la Sorin.
— Domnule, toate cele trei fetițe sunt îngrijite și monitorizate. Semnul Sofiei este evaluat medical. Nu avem în acest moment motive să credem că ar avea legătură cu vreo boală gravă. Dar copilul are nevoie de părinți care să-l protejeze, nu să-l respingă.
Sorin și-a plecat capul.
— Îmi pare rău.
— Nu mie trebuie să-mi spui asta, i-am răspuns. Și nici nu este suficient.
În zilele următoare, cât fetele au rămas sub supraveghere, am avut timp să mă gândesc. Sorin a venit zilnic la spital. Întreba de toate trei, dar când ajungea lângă pătuțul Sofiei, ezita.
Într-o dimineață, i-am spus că vreau să discutăm în prezența psihologului spitalului, dacă era disponibil. Am primit sprijin și recomandări pentru consiliere după externare.
— Nu pot să mă întorc acasă cu trei copii și să mă întreb în fiecare zi dacă tu o vei trata pe Sofia altfel, i-am spus.
— N-o să fac asta.
— Ai făcut-o deja. Ai spus că nu o luăm acasă. Vreau să înțelegi cât de grav a fost.
Sorin a început ședințele de consiliere. A recunoscut că nu vorbise niciodată despre moartea Dariei și că își transformase vinovăția într-o frică pe care nu mai știa s-o controleze.
Dar eu aveam și o altă întrebare.
— De ce mi-ai ascuns că ai avut un copil? Nu doar că a murit. Că a existat.
— Mi-a fost teamă că n-o să mă mai iubești.
— Și ai preferat să mă lași să cred că sunt prima femeie cu care ai așteptat un copil?
N-a încercat să se apere.
Când fetele au fost externate, am plecat cu toate trei. Sorin ne-a dus acasă, dar i-am cerut să locuiască o perioadă la fratele lui. Aveam nevoie de liniște și de ajutor în care să pot avea încredere. Mama mea a venit să stea cu mine în primele săptămâni.
Sorin a continuat consilierea și a venit să le vadă pe fete la ore stabilite împreună. Nu l-am împiedicat să fie tată, dar nici nu m-am prefăcut că totul revenise la normal.
Într-o după-amiază, când Sofia avea aproape două luni, a venit cu trei jucării mici, identice. Le-a așezat lângă pătuțuri și m-a întrebat dacă o poate lua pe Sofia în brațe.
I-am dat-o cu grijă.
A ținut-o mult timp, privind semnul de pe gâtul ei. Apoi a început să plângă.
— Iartă-mă, fetița mea. Tu n-ai făcut nimic rău. Eu am fost cel care s-a speriat.
Nu i-am spus că totul era iertat. Unele răni nu dispar pentru că cineva plânge sau își cere scuze.
Dar am văzut că, pentru prima dată, nu se mai uita la Sofia ca la o amintire a Dariei. Se uita la ea ca la propria lui fiică.
Au trecut câteva luni. Sorin continuă să meargă la consiliere, contribuie la îngrijirea fetelor și respectă limitele pe care le-am stabilit. Încă nu locuim din nou împreună. Nu știu dacă vom reuși să reparăm tot ce s-a rupt între noi.
Știu însă un lucru: Maria, Ilinca și Sofia vor crește știind că sunt la fel de iubite și că niciuna nu trebuie să plătească pentru greșelile adulților.
Iar când Sofia zâmbește și își întoarce căpșorul, lăsând să i se vadă mica frunzuliță roșiatică, eu nu văd o tragedie din trecut.
Văd o fetiță care a venit pe lume după zece ani de așteptare și care merită, la fel ca surorile ei, să fie ținută în brațe fără teamă și fără condiții.