Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ascunde cutia! Dacă fratele tău o vede, s-a terminat totul!
Am rămas cu obiectul metalic în mâini, privind când spre Alina, când spre ușa anexei. Nu înțelegeam ce se întâmplă, dar spaima de pe chipul ei era atât de puternică, încât am împins cutia în spatele unor borcane goale, pe raftul de jos.
— Ioana! a strigat din nou Sorin. Cu cine vorbești?
Fratele meu a apărut în prag. Când a văzut-o pe Alina, expresia i s-a schimbat imediat.
— Iar ai venit aici? Ce ți-am spus ieri?
— Am chemat-o eu, am mințit. Voiam să văd dacă mai are nevoie de ceva dintre lucrurile mamei.
Sorin a privit congelatorul deschis, apoi rafturile din spatele nostru.
— Și de ce l-ați golit?
— Pentru că trebuie curățat. Sorin, e casa mamei și pot să fac asta fără să-ți cer voie.
A tăcut câteva secunde, apoi s-a întors spre soția lui.
— Hai acasă. Acum.
— Eu rămân, a răspuns Alina încet.
Fratele meu a făcut un pas spre ea.
— Cum adică rămâi?
— Înseamnă că nu plec cu tine.
Am intervenit înainte ca el să mai spună ceva.
— Sorin, du-te acasă. Vorbesc eu cu Alina și o duc mai târziu.
Nu i-a convenit, dar până la urmă a plecat, trântind poarta atât de tare, încât am auzit-o din anexă.
Abia atunci Alina s-a așezat pe un scăunel și a început să plângă.
Am scos cutia dintre borcane și am pus-o lângă ea.
— Acum îmi spui tot. Ce a ascuns mama aici?
Alina a desfăcut punga și a ridicat capacul. Înăuntru erau două plicuri groase, câteva bancnote, un stick de memorie și o scrisoare împăturită.
Pe primul plic era scris numele Alinei. În el se aflau 5.800 de lei, cartea ei de identitate, certificatul de naștere al fiicei în copie și câteva documente personale.
— Mama ta mă ajuta să plec de lângă Sorin, a spus ea.
M-am uitat la ea fără să pot rosti un cuvânt.
— De aproape doi ani, Sorin îmi controlează fiecare leu. Îmi verifica bonurile, îmi lua cardul și îmi cerea explicații dacă întârziam zece minute. M-a convins să renunț la serviciu, apoi a început să-mi spună că fără el n-aș avea nici ce mânca.
— Dar de ce nu mi-ai spus?
— Pentru că este fratele tău. Și pentru că mi-a repetat de atâtea ori că nimeni nu mă va crede.
Mi-am amintit cum Alina cerea voie să cumpere până și un cadou pentru fata lor. Eu crezusem că erau doar foarte atenți cu banii.
— Mama a observat? am întrebat.
— Într-o zi, Sorin m-a certat în curte pentru că dădusem 70 de lei pe medicamente. Mama ta a auzit tot. După ce a plecat el, m-a întrebat dacă sunt fericită. Atunci i-am povestit.
Alina a atins plicul cu degetele.
— Mi-a spus că nu trebuie să plec fără un loc unde să stau și fără bani pentru copil. Am început să punem deoparte câte puțin. O parte sunt economiile mele, dinainte să renunț la serviciu. Restul mi i-a dat ea, în mai multe rânduri.
Am desfăcut scrisoarea. Recunoșteam imediat scrisul mamei.
“Ioana, dacă ai găsit cutia, te rog să nu o judeci pe Alina. Am văzut cum se poartă fiul meu cu ea și mi-e rușine că nu am intervenit mai devreme. Banii sunt pentru Alina și copil. Am păstrat aici lucrurile ei fiindcă Sorin îi controlează până și geanta. Ajut-o să hotărască singură ce face. Nu o trimite înapoi doar ca să fie liniște în familie.”
Mi s-au umplut ochii de lacrimi. Mama, bolnavă și slăbită, găsise puterea să ajute pe cineva, în timp ce eu nu observasem aproape nimic.
— Dar stickul? am întrebat.
— Sunt copii după mesajele lui Sorin și înregistrări ale unor certuri la care am participat. Mama m-a îndemnat să păstrez dovezi, în caz că voi avea nevoie de ele.
Am închis cutia și am luat-o pe Alina în brațe.
— În seara asta vii la mine. Mâine vedem ce putem face mai departe.
Alina a dat din cap, dar m-a rugat să nu-l anunț încă pe Sorin unde va sta. Fiica ei era la sora Alinei, unde urma să rămână până se linișteau lucrurile.
În zilele următoare, Alina a discutat cu un avocat despre divorț, locuință și situația copilului. A aflat ce documente îi trebuie și cum poate cere stabilirea locuinței fetei la ea. Nu a fost o rezolvare peste noapte, dar pentru prima dată avea un plan.
Sorin a venit la mine după trei zile.
— Tu ai întors-o împotriva mea! a izbucnit.
— Nu eu am făcut-o să se teamă de tine.
— E nevasta mea! Avem un copil!
— Tocmai de aceea trebuia să te porți altfel cu ea.
I-am spus atunci despre scrisoarea mamei. Nu i-am arătat documentele Alinei, dar i-am citit pasajul în care mama recunoștea că văzuse cum se purta cu soția lui.
Fratele meu s-a lăsat pe marginea treptei.
— Deci mama știa…
— Da, Sorin. Știa. Și a ales să o ajute.
— M-a trădat.
— Nu. A încercat să îndrepte ceva ce tu refuzai să recunoști.
Nu ne-am împăcat în ziua aceea. Sorin a plecat furios, dar nu a mai venit să o ia cu forța pe Alina.
Au urmat luni grele. Alina și-a găsit un serviciu la un magazin, a închiriat un apartament mic și s-a mutat împreună cu fiica ei. Divorțul s-a încheiat după ce au stabilit, prin procedurile legale, locuința copilului, programul de legături personale cu tatăl și contribuția lui la întreținere.
Sorin a încercat de câteva ori să mă convingă că Alina exagerase. I-am spus că poate să-și refacă relația cu fiica lui numai dacă învață să respecte limitele celorlalți.
Într-o duminică, m-am întâlnit cu Alina la casa mamei. Venise să mă ajute să strâng ultimele lucruri din anexă.
Congelatorul era tot acolo, gol și scos din priză.
— Acum chiar îl putem duce la fier vechi, a spus ea, zâmbind.
Am deschis capacul pentru ultima dată. Sub marginea compartimentului fals rămăsese prinsă o fotografie mică, pe care nu o observasem.
Era mama, alături de Alina și de nepoata ei, într-o zi de vară. Pe spatele fotografiei, mama scrisese câteva cuvinte:
“Acasă trebuie să fie locul în care nu îți este frică.”
Alina a citit mesajul și a strâns fotografia la piept.
— Mama ta mi-a dat curajul să plec, Ioana.
— Iar mie mi-a lăsat o lecție pe care n-am s-o uit.
Am închis capacul congelatorului și am ieșit împreună în curte. Pentru prima dată de la înmormântare, nu m-am mai gândit la ce pierdusem, ci la ceea ce mama reușise să salveze.