Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am mărit fotografia mesajului trimis de Radu mamei lui și am început să citesc. Era de la începutul verii, când Ileana îl întrebase dacă anul acesta vom merge și noi la mare.
“Mamă, nu mai insista cu Cristina. Nu vrea să vină. Spune că nu suportă să stea lângă Adriana și că nu vrea ca Sofia și Călin să se apropie de Anca. Las-o în pace, că iar ne certăm acasă.”
Am recitit mesajul de trei ori. Nu-mi venea să cred că soțul meu inventase asemenea lucruri despre mine.
— Ileana, eu nu am spus niciodată asta!
— Acum știu, draga mea. Dar Radu ne-a repetat povestea asta ani întregi. De fiecare dată când întrebam de copii, spunea că tu nu-i lași.
— Și nu v-ați gândit să mă întrebați personal?
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
— Ba da. Dar el ne spunea că te superi dacă intervenim. Am greșit, Cristina. Trebuia să vorbesc cu tine.
M-am uitat spre ușa dormitorului. Sofia stătea acolo, ascultând. Avea ochii plini de lacrimi.
— Bunica spune că ne-a vrut acolo? m-a întrebat.
I-am întins telefonul.
— Întreab-o tu.
— Bunico, de ce nu m-ai sunat niciodată să mă inviți?
Vocea Ilenei s-a frânt.
— Pentru că am crezut că mama ta nu vă lasă. Îmi pare atât de rău, Sofia!
— Când eram mică, am crezut că nu mă iubești. După aceea am crezut că poate am făcut eu ceva greșit.
Nu am mai putut asculta fără să plâng.
Ileana ne-a rugat să venim la casa de vacanță, unde erau cu toții. La început am refuzat. Nu voiam să apar neinvitată într-un loc în care fusesem exclusă unsprezece ani.
— Nu veniți neinvitați, Cristina. Eu vă invit. Și vreau să îndrept măcar o parte din ce s-a întâmplat.
A doua zi dimineață, am plecat cu Sofia și Călin spre mare. Am luat câteva haine și colacul băiatului, care stătuse nedesfăcut lângă ușa balconului.
Pe drum, Sofia m-a întrebat dacă intenționez să mă cert cu tatăl ei.
— Vreau să aflu adevărul, i-am răspuns. Și vreau să-l audă și el.
Când am ajuns, Ileana ne aștepta în fața casei. A venit direct la copii și i-a îmbrățișat. Călin s-a lăsat cuprins de brațele ei, dar Sofia a rămas încordată.
— Bunico, de ce ai crezut că nu vrem să venim?
— Pentru că am avut încredere în ce mi-a spus tatăl vostru. Și pentru asta îți cer iertare.
În curte au apărut Dumitru, Adriana și Anca. Toți păreau surprinși să ne vadă.
— Cristina? a întrebat Adriana. Nu știam că veniți!
— Nici noi nu știam că suntem bineveniți.
Adriana s-a uitat nedumerită la mine.
— Radu ne-a spus că nu vrei să stai în aceeași casă cu mine. Eu chiar i-am propus acum câțiva ani să ne întâlnim cu toții, pentru fete.
— Mie mi-a spus că tu nu vrei să ne vezi.
Ne-am privit câteva clipe, înțelegând cât de mult ne îndepărtase aceeași minciună.
Radu a ieșit din casă când a auzit vocile. S-a oprit pe trepte.
— Cristina? Ce cauți aici?
— Am venit cu copiii. Mama ta ne-a invitat.
— Mamă, ce ai făcut? a întrebat-o el pe Ileana.
— Ce trebuia să fac de mult. I-am chemat pe nepoții mei.
Radu și-a trecut mâna prin păr.
— Nu puteam discuta asta acasă?
— Am încercat unsprezece ani, i-am răspuns. De fiecare dată mi-ai spus că părinții tăi nu ne vor aici.
Dumitru s-a apropiat de fiul lui.
— Radu, eu te-am întrebat în fiecare vară dacă vin și copiii. Tu spuneai că nu vor.
— Era complicat! a izbucnit Radu. Adriana, Anca, Cristina… Nu voiam scandal!
— Și ai preferat să ne minți pe toți? a întrebat Adriana.
Radu n-a răspuns.
Sofia a făcut un pas înainte.
— Tată, când eram mică, dormeam cu o lopățică de plajă sub pernă. Îmi spuneai că anul viitor mă iei. De ce nu m-ai luat niciodată?
Radu și-a coborât privirea.
— Sofia, nu înțelegi…
— Ba înțeleg. Tu voiai să vii aici fără noi.
Atunci a intervenit Anca.
— Radu, eu sunt fiica ta din prima căsnicie. Sofia și Călin sunt copiii tăi la fel ca mine. De ce trebuia să ne ții despărțiți?
Radu s-a așezat pe trepte.
— La început mi-a fost teamă că o să vă certați. Apoi am început să mă obișnuiesc cu vacanțele astea. Aici nu trebuia să mă ocup de nimic. Nu aveam responsabilități. Știu că am greșit.
— Nu ai greșit o singură dată, i-am spus. Ai ales să ne minți în fiecare vară.
Ileana s-a apropiat de el.
— Radu, eu te iubesc, dar nu pot să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. Astăzi nu vei rămâne aici cu noi. Ai nevoie să te gândești serios la ce ai făcut.
Radu a protestat, dar Dumitru i-a spus că decizia era și a lui. După aproape o oră, soțul meu și-a strâns bagajele și a plecat.
Noi am rămas două zile. Nu a fost o vacanță perfectă. Sofia era încă supărată, iar Călin nu înțelegea de ce tatăl lui plecase. Dar au mers la plajă cu bunicii și cu Anca. Au făcut fotografii și au început să se cunoască altfel.
Înainte să plecăm, Dumitru mi-a spus:
— De acum înainte, Cristina, când vrem să vă invităm undeva, te sunăm direct. Nu mai lăsăm pe nimeni să vorbească în numele vostru.
Acasă, Radu m-a așteptat cu promisiuni. Spunea că va schimba totul, că vom merge împreună în vacanțe și că nu ne va mai ascunde nimic.
Dar nu mai era vorba despre vacanțe.
— Radu, nu pot să am încredere într-un om care m-a făcut să cred unsprezece ani că familia lui mă respinge.
I-am spus că vreau să ne separăm pentru o perioadă. Am discutat apoi cu un avocat, ca să înțeleg ce opțiuni am pentru mine și copii. Radu s-a mutat într-un apartament închiriat, iar noi am stabilit un program în care să petreacă timp cu Sofia și Călin.
Nu le-am cerut copiilor să aleagă între noi. Le-am spus doar că problemele dintre adulți nu sunt responsabilitatea lor.
O lună mai târziu, Ileana a venit la noi cu o pungă de hârtie. Înăuntru erau trei tricouri albastre, cu aceeași ancoră pe care o văzuserăm în fotografia de la mare.
Unul pentru Sofia, unul pentru Călin și unul pentru mine.
— Le-am comandat special, mi-a spus. Trebuiau să existe de la început și pentru voi.
Sofia și-a luat tricoul și l-a strâns la piept.
— Bunico, anul viitor putem veni și noi?
Ileana a îmbrățișat-o.
— Dacă vreți să veniți, locul vostru este acolo. Și nu mai trebuie să cereți voie nimănui ca să fiți parte din familie.
M-am uitat la cele trei tricouri și am simțit un amestec de tristețe și ușurare. Nu puteau recupera cei unsprezece ani pierduți. Dar pentru prima dată, copiii mei știau că nu fuseseră niciodată nepoți mai puțin iubiți.