Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Recepționera a închis telefonul și s-a întors spre mine cu ochii umezi. Larisa stătea lângă tejghea, ținând telefonul în mână, iar Răzvan privea când spre mine, când spre femeia de la recepție.
— Doamnă Viorica, domnul administrator vine imediat. S-a bucurat foarte mult când a aflat că ați ajuns.
— Mulțumesc, draga mea, am răspuns. Nici nu știi cât de greu mi-a fost să mă întorc aici.
Larisa și-a încrucișat brațele.
— Nu înțeleg. De unde vă cunoaște toată lumea?
Înainte să-i răspund, dinspre biroul administrației a apărut un bărbat de aproximativ șaizeci de ani.
— Doamna Viorica! Bine ați revenit!
M-am ridicat de pe fotoliul în care mă așezasem.
— Bună ziua, domnule Petre.
Mi-a strâns mâna cu căldură.
— Au trecut atâția ani! Îmi pare foarte rău pentru domnul Gheorghe. A fost un om deosebit.
Am simțit că mi se pune un nod în gât.
— Vă mulțumesc. Lui îi plăcea cel mai mult aici.
Petre a privit spre șemineu.
— Îmi amintesc cum stăteați amândoi seara, cu câte un ceai. Domnul Gheorghe spunea mereu că acesta este locul în care uită de toate grijile.
Am zâmbit printre lacrimi.
— Așa spunea.
Răzvan s-a apropiat.
— Mama și tata veneau aici?
— Aproape în fiecare an, timp de douăzeci de ani, a răspuns administratorul. Părinții dumneavoastră au fost printre cei mai fideli oaspeți ai noștri.
Fiul meu m-a privit surprins.
— Mamă, nu mi-ai spus că ai ales hotelul unde veneați voi.
— Am vrut să fie o surpriză, dragul meu.
Larisa a oftat.
— Bine, foarte frumos. Dar putem să primim camerele? Suntem obosiți.
Petre s-a întors politicos spre recepționeră.
— Desigur. Vă rog să pregătiți documentele pentru rezervarea doamnei Viorica.
Femeia a verificat calculatorul.
— Apartamentul cu vedere spre munte este pregătit. Cele patru nopți sunt achitate integral.
Larisa a ridicat imediat capul.
— Apartament? Perfect! Acolo stăm noi, nu-i așa?
Recepționera a privit-o surprinsă.
— Apartamentul este rezervat pe numele doamnei Viorica.
— Dar suntem împreună, a insistat Larisa.
Petre a intervenit calm.
— Doamna Viorica a solicitat apartamentul în care obișnuia să stea cu soțul dumneaei. Am păstrat această rezervare exact cum a dorit.
Am coborât privirea.
— Este camera cu balconul mare?
— Da, doamnă Viorica. Am pregătit-o special pentru dumneavoastră.
Răzvan mi-a strâns ușor mâna.
— Mamă, mă bucur că ai hotărât să te întorci.
Larisa a privit spre recepționeră.
— Și camera noastră?
— Pentru dumneavoastră este disponibilă o cameră dublă standard, la etajul al doilea.
— Cu balcon?
— Nu, doamnă. Este cea mai mică dintre camerele duble disponibile.
Larisa a rămas nemișcată.
— Cum adică cea mai mică?
Recepționera a continuat:
— Tariful este de 320 de lei pe noapte. Pentru patru nopți, totalul este de 1.280 de lei.
— Dar nu este plătită?
— Nu. Doamna Viorica a achitat apartamentul propriu. Camera dumneavoastră a fost doar solicitată și trebuie confirmată prin plată.
Larisa s-a întors brusc spre mine.
— Mamă Viorica, nu ați plătit și pentru noi?
Am privit-o liniștită.
— Nu, Larisa. Am plătit apartamentul meu. Răzvan știa că fiecare își achită cazarea.
Fiul meu a încuviințat.
— Așa am discutat de la început. Mama ne-a ajutat cu rezervarea, nu ne-a promis că ne plătește concediul.
Larisa și-a strâns telefonul în palmă.
— Dar eu credeam că este o vacanță de familie!
— Este, i-am răspuns. Numai că a merge împreună nu înseamnă că unul trebuie să plătească și să care bagajele tuturor.
Petre a privit spre geanta grea lăsată lângă trolerul meu.
— Doamnă Viorica, vă ajutăm noi cu bagajele până la apartament.
Larisa a intervenit:
— Atunci poate ne ajută cineva și pe noi.
— Desigur, dacă este disponibil un angajat, a răspuns administratorul. Dar în acest moment colegul nostru se ocupă de o altă sosire.
Răzvan a luat geanta pe care Larisa mi-o aruncase mai devreme.
— Larisa, aceasta este a ta.
— Știu. Du-o tu.
Fiul meu a rămas pe loc.
— Nu. Ai adus trei genți pentru patru zile și ai pus-o pe mama să le care. Acum îți vei duce singură lucrurile pe care le poți transporta.
— Răzvan, vorbești serios?
— Foarte serios.
Larisa s-a uitat spre mine, așteptând probabil să intervin.
Dar eu nu am spus nimic.
Răzvan a continuat:
— Am auzit ce i-ai spus mamei la intrare. Că ai venit în concediu, nu la muncă. Mama are șaizeci și doi de ani și nu este cărăușul tău.
Larisa s-a înroșit.
— Era doar o vorbă!
— Nu, Larisa. I-ai aruncat geanta în brațe și i-ai spus că am luat-o cu noi ca să ne fie de folos.
Am simțit cum mi se umezesc ochii.
— Răzvan, nu vreau să vă certați din cauza mea.
— Mamă, nu tu ai făcut ceva greșit.
Larisa și-a coborât privirea.
— Bine. Îmi pare rău.
Am privit-o.
— Îți accept scuzele, Larisa. Dar vreau să înțelegi că nu am venit aici ca să te servesc. Am venit să petrec câteva zile cu voi și să-mi amintesc de tatăl lui Răzvan.
Nu mi-a răspuns.
Petre mi-a întins cheia apartamentului.
— Doamnă Viorica, vă rog să mergeți să vă odihniți. Dacă aveți nevoie de ceva, mă anunțați.
I-am mulțumit și am pornit spre lift.
Răzvan m-a însoțit până la ușă.
— Mamă, ești sigură că vrei să stai singură în apartament?
— Da, dragul meu. Acolo am atâtea amintiri frumoase.
Mi-a sărutat fruntea.
— Atunci ne vedem la cină.
Când am intrat în apartament, am rămas câteva clipe nemișcată.
Balconul dădea spre munți, iar lângă fereastră se afla același fotoliu în care Gheorghe obișnuia să citească.
M-am apropiat și am atins spătarul.
— Am venit, Gheorghe, am șoptit.
Mi-au dat lacrimile.
Nu erau numai lacrimi de tristețe.
Era și bucuria că reușisem, în sfârșit, să mă întorc într-un loc pe care îl iubisem atât de mult.
Între timp, Larisa și Răzvan au achitat camera standard.
Fiul meu mi-a povestit mai târziu că soția lui s-a plâns de dimensiunea camerei și de faptul că trebuia să urce o parte dintre bagaje pe scări, deoarece liftul era temporar ocupat.
— Nu-mi vine să cred că trebuie să fac eu asta! spusese Larisa.
Răzvan îi răspunsese:
— Sunt lucrurile tale. Dacă ai nevoie de ajutor, îl ceri frumos. Nu poruncești.
În cele din urmă, Larisa și-a dus singură geanta mare și sacoșa cu încălțăminte până la etaj.
În seara aceea, ne-am întâlnit la restaurantul hotelului.
Răzvan era tăcut, iar Larisa nu mai avea aceeași siguranță de la sosire.
Am comandat o supă caldă și am privit spre șemineu.
— Tatăl tău stătea mereu la masa aceea, i-am spus lui Răzvan, arătând spre un colț al încăperii.
Fiul meu a zâmbit.
— Îmi amintesc că îmi povestea despre munte. Dar nu știam cât de mult însemna hotelul acesta pentru voi.
— Era locul nostru de liniște.
Larisa a ascultat fără să intervină.
După cină, când am rămas câteva clipe singuri lângă șemineu, Răzvan mi-a spus:
— Mamă, trebuie să-ți cer iertare și eu.
— Pentru ce, dragul meu?
— Pentru că am lăsat-o pe Larisa să-ți vorbească urât de prea multe ori. Am crezut că, dacă nu intervin, evit certurile.
Am oftat.
— Uneori tăcerea îi face pe ceilalți să creadă că pot continua.
— Știu. Dar mi-a ajuns. I-am spus clar că nu mai accept să te trateze așa.
L-am îmbrățișat.
În următoarele zile, am făcut plimbări scurte, am băut ceai pe balcon și am stat de vorbă cu oamenii pe care îi cunoșteam de demult.
Larisa a fost mai rezervată.
Într-o dimineață, a venit la mine și m-a întrebat dacă poate intra.
— Sigur, Larisa.
A privit balconul și munții din depărtare.
— Acum înțeleg de ce ați vrut să reveniți aici.
Am zâmbit.
— Sunt multe amintiri în locul acesta.
— Îmi pare rău că v-am stricat prima zi.
Am privit-o atent.
— M-a durut felul în care mi-ai vorbit. Dar mă bucur că ai venit să-mi spui asta.
Larisa a încuviințat.
— Nu o să vă mai tratez ca pe cineva care trebuie să facă totul pentru mine.
Nu știam dacă se va ține de cuvânt.
Dar era un început.
În ultima dimineață, înainte să plecăm, am coborât singură în hol.
Petre m-a întâmpinat lângă recepție.
— Doamnă Viorica, sper că v-a fost bine.
— Mi-a fost, domnule Petre. Mai bine decât credeam.
Am privit spre șemineu și mi-am amintit de Gheorghe.
Nu mai era lângă mine, dar locul acela păstra o parte din viața noastră.
Și am înțeles că nu trebuie să renunț la lucrurile care îmi aduc bucurie doar pentru că am rămas singură.
La plecare, Larisa și-a luat singură geanta.
De data aceasta nu mi-a mai cerut să-i car nimic.
Iar Răzvan a mers lângă mine, nu înaintea mea.
Voi ați fi continuat concediul alături de o noră care v-a tratat ca pe o servitoare sau ați fi preferat să vă bucurați singure de vacanța pe care ați plătit-o?