Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Daniela, eu nu i-am cerut lui Cătălin să plătească nimic pentru petrecerea lui! mi-a spus mama la telefon. I-am dat voie să cumpere medicamente și câteva lucruri pentru mine, nu să organizeze Revelionul din economiile mele.
Am rămas cu telefonul la ureche, privind tranzacțiile din aplicația băncii.
— Mamă, ai idee cât a cheltuit?
— Nu, draga mea. De ce mă întrebi?
— Pentru că apare o plată de 6.800 de lei către o firmă de organizări de evenimente. Și mai sunt câteva cumpărături pe care nu le recunosc.
Mama a tăcut câteva secunde.
— Daniela, banii aceia sunt pentru medicamentele mele și pentru zilele când n-o să mă mai pot descurca singură. Cătălin știe asta.
Am simțit cum mi se strânge stomacul. În noaptea în care fratele meu îmi lăsase copiii în frig, folosise și economiile mamei pentru petrecerea lui.
— Nu te speria, mamă. O să verific toate plățile și o să discutăm cu el.
Mai întâi m-am ocupat de Andrei și Ilinca. Florin a terminat tura și a venit să ne ia. Deși copiii se încălziseră și păreau mai bine, am mers cu ei la o evaluare medicală, pentru că petrecuseră mult timp în frig.
Medicul i-a consultat și ne-a spus că nu observă semne de complicații, dar ne-a recomandat să urmărim orice simptom neobișnuit.
Ilinca era încă speriată. În drum spre casă, m-a întrebat:
— Mami, am făcut noi ceva rău de nu ne-a lăsat unchiul să intrăm?
Am tras-o aproape de mine.
— Nu, iubita mea. Nu ați făcut nimic greșit. Unchiul vostru a luat o decizie foarte rea, iar noi, adulții, trebuia să ne asigurăm că sunteți în siguranță.
Andrei a privit pe geam, apoi a spus încet:
— Eu am încercat să am grijă de Ilinca, dar nu știam ce să fac.
— Ai făcut ce ai putut, dragul meu. Nu era responsabilitatea ta să rezolvi situația.
Acasă, după ce copiii s-au odihnit, am sunat la bancă împreună cu mama. Contul era pe numele ei, iar eu aveam împuternicire să-l administrez. Cătălin primise și el acces pentru anumite cheltuieli, cu acordul mamei.
Mama a cerut revocarea împuternicirii lui și blocarea cardului asociat, urmând procedura indicată de bancă. Am solicitat și extrasele complete pentru ultimele luni.
Nu i-am spus imediat lui Cătălin. Voiam să avem toate informațiile înainte să-l confruntăm.
Dar nici nu a fost nevoie să-l caut.
După aproximativ patruzeci de minute, a apărut la ușa mea, furios.
— Daniela, ce ai făcut cu cardul meu? Am încercat să plătesc și mi-a fost refuzată tranzacția!
— Cardul nu era al tău, Cătălin. Era legat de contul mamei.
— Și cine ți-a dat dreptul să-l blochezi?
— Mama a cerut asta. Este contul ei și sunt banii ei.
Cătălin a rămas nemișcat pentru o clipă.
— Deci ai pus-o împotriva mea.
— Nu. I-am spus ce plăți apar în cont și am întrebat-o dacă le-a aprobat.
— Erau cheltuieli de familie!
— O petrecere de 6.800 de lei este o cheltuială pentru medicamentele mamei?
Fratele meu a privit în altă parte.
— Am vrut să fac ceva frumos pentru toți. Mama ar fi fost de acord dacă îi explicam.
— Dar nu i-ai explicat. Și nici n-ai întrebat-o.
A încercat să intre în casă, dar m-am așezat în prag.
— Înainte să discutăm despre bani, vreau să-mi spui de ce i-ai lăsat pe Andrei și Ilinca aproape trei ore afară, în frig.
— Iar începi cu povestea asta? Au stat pe verandă, nu în mijlocul străzii!
— Era noaptea de Revelion, Cătălin. Aveau doisprezece și nouă ani. Tata te rugase să-i primești până ajunge.
— Copiii mei aveau prieteni la petrecere. Nu puteam să-i pun să aibă grijă de cei mici.
— Nu trebuiau să aibă grijă de ei. Tu trebuia să-i lași să intre într-o cameră încălzită și să anunți un adult dacă nu puteai să-i supraveghezi.
— Exagerezi, Daniela!
— Atunci de ce l-ai mințit pe tata că sunt în casă?
Cătălin a deschis gura, dar nu a răspuns.
— Pentru că știai că, dacă îi spui adevărul, tata îți va cere să-i primești. Ai preferat să-l minți și să-i lași afară.
În acel moment, Florin a apărut în spatele meu.
— Cătălin, copiii sunt bine acum, dar au fost speriați și expuși frigului. Nu mai încerca să justifici ce ai făcut.
Fratele meu s-a uitat de la unul la altul.
— Deci acum toată familia este împotriva mea?
— Nu este vorba despre tabere, i-am răspuns. Este vorba despre două lucruri foarte grave pe care le-ai făcut.
I-am spus că mama voia să discute personal cu el despre bani, dar că nu îl voi lăsa să se apropie de copii până când nu va înțelege cât de mult i-a pus în pericol.
Cătălin a plecat trântind poarta.
În zilele următoare, am verificat extrasele bancare împreună cu mama. Pe lângă plata pentru organizarea petrecerii, mai apăreau cumpărături de băuturi, decorațiuni și alte produse care nu aveau legătură cu nevoile ei.
În total, cheltuielile nejustificate ajungeau la aproape 9.000 de lei.
Mama a fost foarte afectată. Nu atât de sumă, cât de faptul că propriul fiu folosise banii fără să-i ceară voie.
— Dacă avea nevoie, putea să-mi spună, mi-a mărturisit. Dar m-a lăsat să cred că totul este în regulă.
Am discutat cu un avocat despre posibilitățile de recuperare a banilor. Ne-a explicat că trebuie analizate împuternicirile, operațiunile efectuate și dovezile privind scopul pentru care fusese acordat accesul.
Mama a ales mai întâi să-i ceară lui Cătălin restituirea sumelor și să încheie o înțelegere scrisă.
După câteva discuții tensionate, fratele meu a acceptat să returneze banii în rate lunare. A semnat un angajament de plată, iar mama a păstrat controlul exclusiv asupra contului, cu sprijinul meu pentru administrarea cheltuielilor.
În privința copiilor, lucrurile au fost mai dificile.
Andrei nu voia să-l mai vadă pe unchiul lui. Ilinca întreba uneori dacă la următoarea petrecere va fi lăsată să intre.
Le-am spus că nu vor mai merge nicăieri fără să știe exact cine îi primește și cine răspunde de ei. Am schimbat și felul în care organizam supravegherea lor atunci când eu și Florin lucram.
Nu mai era suficient ca un adult să promită că va fi acolo. Confirmam personal că ajunsese și că îi putea prelua în siguranță.
După aproape o lună, Cătălin m-a sunat.
— Daniela, aș vrea să vorbesc cu copiii. Am fost un prost.
— Nu este suficient să-mi spui mie asta. Trebuie să înțelegi ce au simțit ei.
— Știu. Tata mi-a povestit cum i-a găsit. Nu mi-am dat seama cât de frig le era.
— Ți-au spus chiar ei că le este frig. Ai ales să nu-i asculți.
A tăcut.
— Ai dreptate, a răspuns în cele din urmă.
Nu i-am promis că îl vor ierta imediat. Am discutat mai întâi cu Andrei și Ilinca, fără să-i presez.
Andrei a spus că nu vrea să vorbească încă. Ilinca a acceptat să primească un mesaj de la unchiul ei, dar nu a vrut să meargă la casa lui.
Le-am respectat alegerile.
În primăvară, Cătălin a venit la mama cu prima parte din banii pe care trebuia să-i restituie. Nu a mai cerut acces la cont și nici nu a încercat să ne convingă să uităm ce se întâmplase.
Relația noastră nu a revenit la ce fusese. Ne vedeam la ocazii de familie, dar copiii nu mai rămâneau în grija lui.
Într-o duminică, am mers cu Andrei și Ilinca la bunici. Tata pregătise un joc de societate, iar mama făcuse plăcintă cu mere.
La un moment dat, Ilinca s-a apropiat de bunicul ei.
— Bunicule, dacă mai întârzii vreodată, ne spui, da?
Tata a luat-o în brațe.
— Îți promit. Și nu vă mai trimit nicăieri până nu sunt sigur că vă așteaptă cineva.
Am privit-o pe fiica mea cum se întoarce la joc, apoi pe Andrei, care râdea pentru prima dată după mult timp când își amintea de sărbători.
Nu puteam schimba noaptea aceea. Dar puteam să mă asigur că cei doi copii ai mei nu vor mai fi lăsați să aștepte în frig, la ușa unor oameni care ar fi trebuit să-i primească.
Iar pentru mine, asta conta mai mult decât orice petrecere sau împăcare grăbită.