Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Pe a doua chitanță apărea vânzarea motopompei mele, pentru suma de 4.800 de lei. Era utilajul pe care îl cumpărasem cu economiile strânse în câțiva ani și cu care udam grădina în perioadele secetoase.
— Ați vândut și motopompa? am întrebat, ridicând hârtia.
Tiberiu și-a trecut mâna peste față.
— Mamă, aveam nevoie de bani. Am avut niște datorii și nu mai știam cum să le acopăr.
— Ce datorii? Și de ce ai luat ceva ce nu era al tău?
Cerasela a intervenit imediat:
— Nu mai faceți atâta caz! Tiberiu urma să vă dea banii înapoi. Oricum, nu mai puteți munci ca înainte. La ce vă mai trebuiau toate utilajele?
Am privit-o lung.
— Nu v-am lăsat gospodăria ca să o împărțiți între voi după bunul plac. V-am rugat să aveți grijă de ea două săptămâni, nu să vindeți ce am muncit eu o viață să cumpăr.
Mi-am întors privirea spre fiul meu.
— Spune-mi adevărul. Unde sunt banii?
După câteva clipe, Tiberiu a recunoscut că împrumutase bani de la două persoane pentru a acoperi niște rate restante. Începuse să cumpere lucruri în rate, apoi se împrumutase din nou ca să achite datoriile vechi. Ajunsese să plătească dobânzi și penalități, iar venitul lui nu mai era suficient.
— Cerasela știa? am întrebat.
— Da, a răspuns el. Am discutat împreună. Am crezut că putem rezolva totul până te întorci.
— Și ați hotărât că gospodăria mea este soluția?
Niciunul nu a răspuns.
Am simțit că mă doare mai tare decât șoldul. Nu era vorba doar despre Florica sau despre motopompă. Era vorba despre faptul că propriul meu copil ajunsese să creadă că poate lua orice din gospodăria mea fără să-mi ceară voie.
— Vreau să-mi spuneți exact ce ați vândut și cât ați primit. Nu mâine, nu când aveți timp. Acum.
Am luat un caiet și am început să notez. Pe lângă vacă și motopompă, lipseau câteva unelte electrice și un aparat de tuns iarba. Tiberiu a recunoscut că le dusese la un cumpărător de utilaje second-hand, pentru a obține bani repede.
— Și banii din vacă? am întrebat.
— I-am folosit pentru o rată și pentru două datorii mai mici.
— Dar banii din motopompă?
— Pentru restanțe.
Cerasela s-a apropiat de el și i-a spus că ar trebui să plece. Nu mai suporta discuția și considera că eu exageram.
Atunci am făcut ceva ce nu mai făcusem niciodată cu fiul meu.
— Tiberiu, de mâine nu mai ai voie să iei nimic din gospodăria mea fără acordul meu. Vreau să-mi dai toate cheile magaziei și să-mi restitui bunurile sau contravaloarea lor. Până nu lămurim situația, nu mai administrați nimic aici.
— Mamă, sunt fiul tău!
— Tocmai de aceea mă doare atât de tare. Dacă erai un străin, nu mă așteptam să-mi protejezi munca. De la tine mă așteptam.
A doua zi am vorbit cu un avocat și am strâns toate documentele pe care le aveam pentru bunurile vândute. Am păstrat chitanțele, am notat sumele și am cerut informații despre posibilitatea recuperării utilajelor. Nu voiam să acuz pe nimeni fără dovezi, dar nici nu aveam de gând să las lucrurile așa.
Am aflat că motopompa fusese cumpărată de un gospodar din apropiere. Când i-am explicat situația și i-am arătat dovada că utilajul îmi aparținuse, a acceptat să discute cu mine. Nu știa că Tiberiu îl vânduse fără acordul meu. După câteva zile de discuții, a fost de acord să mi-l restituie, iar eu i-am dat înapoi banii plătiți, folosind o parte din economiile mele.
Vaca Florica nu a mai putut fi recuperată. Fusese deja cumpărată de o altă gospodărie și nu mai era disponibilă. Am plâns când am aflat. O crescusem ani întregi și mă obișnuisem cu ea ca și cum ar fi făcut parte din familie.
În schimb, am recuperat câteva dintre uneltele electrice, iar pentru celelalte am stabilit în scris că Tiberiu îmi va restitui treptat valoarea lor. Nu am acceptat promisiuni fără termene și fără o înțelegere clară.
Grădina nu mai putea fi salvată în întregime în acel an. Am curățat straturile, am păstrat plantele care mai puteau fi recuperate și am renunțat la câteva culturi. Pentru animale am găsit ajutorul unui vecin care se ocupa de hrănirea lor în zilele în care eu nu puteam.
Cerasela a rămas supărată o vreme. Spunea că am ales să-mi apăr bunurile în loc să-mi ajut fiul. I-am răspuns că îl ajutasem de multe ori, dar că ajutorul nu înseamnă să-i permit să-mi vândă lucrurile.
Tiberiu a venit într-o seară singur. Mi-a adus o parte din banii pe care îi stabiliserăm și s-a așezat lângă mine pe prispa casei.
— Mamă, am greșit. Am crezut că, dacă rezolv datoriile, o să pot pune totul la loc înainte să te întorci.
— Nu puteai să pui Florica la loc, fiule. Nici zilele în care ai lăsat grădina să se usuce.
Și-a plecat capul.
— Știu. Îmi pare rău.
— Nu vreau să-mi spui doar că-ți pare rău. Vreau să văd că nu se mai întâmplă. Și vreau să înțelegi că faptul că ești fiul meu nu îți dă dreptul să hotărăști ce fac eu cu viața și cu munca mea.
A încuviințat și nu a mai încercat să se justifice.
În lunile următoare, Tiberiu a început să-mi restituie banii în tranșele stabilite. Nu a reușit să achite totul imediat, dar și-a respectat înțelegerea. Cerasela a început să mă ajute uneori la treburile din curte, fără să-i mai cer eu.
Eu mi-am reorganizat gospodăria. Am păstrat doar animalele de care mă puteam ocupa fără să-mi pun sănătatea în pericol și am renunțat la lucrurile care îmi cereau prea mult efort.
În primăvara următoare am plantat din nou roșii și ardei. Nu am mai avut grădina de altădată, dar fiecare răsad prins mi-a dat sentimentul că îmi recâștigasem locul.
Într-o dimineață, Tiberiu a venit să repare gardul de la grajd. A lucrat câteva ore fără să-mi ceară nimic și, când a terminat, m-a întrebat dacă poate să mă ajute și cu pomii.
— Poți, i-am spus. Dar de data aceasta facem lucrurile împreună și hotărâm înainte ce avem de făcut.
A zâmbit și a încuviințat.
Nu am uitat ce se întâmplase în cele două săptămâni în care fusesem plecată. Florica nu s-a mai întors, iar banii și bunurile pierdute nu au fost recuperate toate. Dar am înțeles că iubirea pentru un copil nu trebuie să însemne renunțarea la respectul față de propria persoană.
La șaptezeci și doi de ani, nu mai aveam puterea de altădată, dar încă aveam dreptul să hotărăsc ce se întâmplă în gospodăria mea. Și nu aveam de gând să-l mai las pe nimeni să confunde bunătatea mea cu permisiunea de a face orice.