Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu s-a oprit lângă mine și i-a întins mâna lui Cătălin.
— Nu ne-am mai văzut de mult, a spus el.
Cătălin a rămas câteva secunde nemișcat, apoi i-a strâns mâna fără prea multă convingere.
— Radu? Tu ești?
— Da. Mă bucur să te revăd. Deși recunosc că nu mă așteptam să te găsesc aici, făcând glume pe seama soției mele.
Cătălin și-a coborât paharul.
— Soția ta?
Radu mi-a luat mâna și i-a arătat verigheta.
— Da. Carmen este soția mea. Suntem căsătoriți de doi ani.
Am văzut cum fața lui Cătălin se schimbă. S-a uitat la mine, apoi la Radu, încercând să găsească o explicație pentru ceea ce tocmai auzise.
— Nu știam că v-ați căsătorit.
— Nu am făcut un anunț în ziare, a răspuns Radu zâmbind. Dar nici nu am ascuns lucrul acesta.
Cătălin a încercat să râdă.
— Era doar o glumă. O cunosc pe Carmen de multă vreme. Așa am fost noi întotdeauna.
Radu nu și-a schimbat tonul.
— Eu o cunosc pe Carmen de patru ani și știu foarte bine ce fel de om este. Nu cred că glumele tale sunt amuzante.
Am simțit că toată tensiunea adunată în mine începea să dispară. Nu pentru că Radu venise să mă apere, ci pentru că nu mai trebuia să mă justific în fața unui om care mă făcuse să mă simt neimportantă ani întregi.
— Voi doi vă cunoașteți? l-am întrebat pe Radu.
El s-a întors spre mine.
— Da. Cătălin și cu mine am fost prieteni foarte apropiați. Am lucrat împreună aproape cincisprezece ani.
Am privit spre fostul meu iubit.
— Nu mi-ai spus niciodată.
— Nu am știut că el este fostul tău iubit, mi-a răspuns Radu. Când ne-am cunoscut, nu am discutat despre trecutul vostru. Și nu am vrut să transform relația noastră într-o poveste despre cine a fost înaintea mea.
Cătălin a încercat să schimbe subiectul.
— Radu, hai să vorbim puțin. Poate bem ceva împreună. Avem multe de povestit.
— Nu cred că este momentul.
— De ce? Pentru că am făcut o glumă despre Carmen?
Radu l-a privit câteva clipe.
— Nu. Pentru că știu ce ai făcut acum mulți ani și pentru că nu am uitat de ce am încetat să mai fim prieteni.
Am simțit că trebuie să aflu mai mult.
— Ce s-a întâmplat între voi?
Radu a ezitat, apoi mi-a spus că nu voia să-mi strice seara, dar că nu mai avea rost să ascundă lucrurile.
— Când eram prieteni, Cătălin avea obiceiul să vorbească urât despre femeile din viața lui. La început credeam că exagerează sau că încearcă să pară interesant. Apoi am aflat cum se purtase cu tine.
Cătălin a intervenit imediat.
— Nu te privea pe tine ce se întâmpla între mine și Carmen!
— Ai dreptate. Nu trebuia să mă implic în relația voastră. Dar, după ce v-ați despărțit, mi-ai povestit de mai multe ori că o considerai slabă și că te amuza să o faci să se simtă nesigură. Nu am fost de acord cu felul în care vorbeai despre ea.
Radu a făcut o pauză.
— Mai târziu am descoperit că îmi ascunseseși și alte lucruri. Îți încredințasem niște bani pentru o lucrare pe care urma să o facem împreună. Ai folosit o parte din ei fără să-mi spui și ai încercat să-mi explici ulterior că fusese o neînțelegere. Atunci am încheiat colaborarea și prietenia.
Cătălin s-a înroșit la față.
— Nu a fost chiar așa!
— Nu vreau să discutăm despre asta la nunta unor oameni care nu au nicio legătură cu trecutul nostru. Dar nici nu voi pretinde că suntem prieteni doar pentru că ne-am întâlnit aici.
Am rămas tăcută. Înțelegeam acum de ce Radu nu-mi vorbise niciodată despre Cătălin. Nu încercase să-mi ascundă ceva, ci alesese să nu aducă în relația noastră o poveste care mă rănise deja suficient.
Cătălin a privit spre mine.
— Carmen, nu trebuie să faci din asta o problemă. Noi am fost împreună, ne cunoaștem de mult. Am vrut doar să glumesc.
— Știi ce este ciudat, Cătălin? Că după atâția ani încă vorbești cu mine ca și cum ai avea dreptul să mă judeci. Eu nu te-am întrebat niciodată dacă ești fericit, dacă ești căsătorit sau dacă ai reușit în viață. Dar tu ai simțit nevoia să mă umilești în fața unor oameni pe care abia îi cunoști.
— Nu am vrut să te umilesc.
— Atunci ar fi trebuit să înveți cândva să te oprești.
În acel moment, Loredana a venit lângă noi. Auzise o parte din discuție și mi-a luat mâna.
— Carmen, hai să mergem să dansăm. Nu merită să-ți petreci seara aici.
Am zâmbit și am acceptat.
Radu m-a invitat pe ringul de dans, iar eu am simțit că, pentru prima dată în acea seară, puteam să mă bucur cu adevărat de nuntă.
Mai târziu, Cătălin a încercat să se apropie din nou de noi. A spus că ar fi frumos să lăsăm trecutul în urmă și că poate, după petrecere, am putea bea o cafea împreună.
Radu i-a răspuns politicos că nu dorește să reia prietenia. Eu nu am mai simțit nevoia să adaug nimic.
În drum spre casă, Radu m-a întrebat dacă mă deranjase faptul că îmi povestise despre vechea lor prietenie în fața lui Cătălin.
— Nu. Dar aș fi vrut să știu că v-ați cunoscut.
— Ai dreptate. Ar fi trebuit să-ți spun. Nu am vrut să aduc trecutul tău în discuție, dar probabil am greșit crezând că tăcerea este întotdeauna cea mai bună alegere.
Am zâmbit.
— Nu trebuie să-mi povestești fiecare lucru din viața ta de dinaintea mea. Dar vreau să putem vorbi deschis despre orice.
Mi-a strâns mâna și mi-a spus că așa va face.
În următoarele zile, m-am gândit la întâlnirea aceea. Nu m-a bucurat faptul că fostul meu iubit aflase că eram căsătorită. M-a bucurat că nu mai simțeam nevoia să-i demonstrez nimic.
Multă vreme crezusem că problema fusese că nu eram suficient de frumoasă, de veselă sau de interesantă pentru Cătălin. Îmi petrecusem ani întregi încercând să înțeleg ce aș fi putut schimba la mine ca să nu mai fiu criticată.
Radu nu mă transformase într-o altă femeie. Nu mă făcuse mai tânără, mai frumoasă sau mai amuzantă. Pur și simplu mă iubea fără să simtă nevoia să mă micșoreze pentru a se simți el mai important.
În seara nunții, Cătălin venise convins că mă va găsi singură și nefericită. Plecase fără să mai găsească vreo glumă potrivită.
Dar adevărata mea bucurie nu a fost să-i văd surprinderea. A fost să-mi dau seama că omul care mă făcuse cândva să mă îndoiesc de mine nu mai avea nicio putere asupra vieții mele.
Și, pentru prima dată, nu m-am mai întrebat dacă eram suficientă pentru cineva.
Știam deja că eram iubită și respectată exact așa cum eram.