Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am ridicat foaia și am privit spre telefonul Simonei. Pe ecran se vedeau câteva persoane care zâmbeau și așteptau să spun ceva.
— Dacă tot suntem cu toții aici, atunci vă doresc și dumneavoastră un an bun! am spus zâmbind.
Simona a clipit surprinsă. Probabil se așteptase să mă retrag sau să mă supăr.
— Doamna Rodica, spuneți-ne și nouă ceva frumos! a strigat unul dintre prietenii ei.
Mi-am potrivit ochelarii și am început să citesc.
— Dragii mei, vă doresc un an în care să aveți sănătate, oameni buni aproape și suficientă răbdare ca să-i ascultați pe cei care vă iubesc. Să nu vă lipsească masa, dar nici oamenii cu care să o împărțiți. Să aveți bani în buzunar, dar să nu uitați că unele dintre cele mai frumoase lucruri nu se cumpără. Și, dacă tot am ajuns la miezul nopții, vă doresc să nu vă petreceți tot anul cu ochii în telefon, pentru că uneori viața se întâmplă chiar lângă voi!
Din telefon s-a auzit un râs puternic. Un bărbat a ridicat paharul și a strigat:
— Asta a fost pentru toată lumea! La mulți ani, doamna Rodica!
Am zâmbit și am continuat.
— Iar pentru cei care sunt în seara aceasta alături de mine, am câteva urări mai speciale. Doru, îți doresc să nu mai cauți niciodată cheile mașinii prin frigider, așa cum ai făcut în dimineața în care ai plecat la serviciu. Simona, îți doresc să ai parte de prieteni care să te asculte cu aceeași atenție cu care îi asculți și tu. Iar mie îmi doresc să am suficientă sănătate ca să vă mai pregătesc multe mese de sărbătoare.
Doru a izbucnit în râs.
— Mamă, cu cheile acelea nu mă mai lăsa!
— Nu eu le-am pus acolo, fiule!
Chiar și Simona a început să râdă, deși încă ținea telefonul ridicat.
— Mamă Rodica, mai spuneți! a cerut una dintre femeile din apel.
Am privit-o pe Simona.
— Cred că este rândul gazdei să vorbească acum.
Prietenii au râs din nou. Simona și-a coborât puțin telefonul și s-a uitat la mine.
— Bine, mamă. Spuneți tot ce ați pregătit.
Am zâmbit, dar am hotărât să nu citesc toate rândurile. Nu voiam ca urarea să se transforme într-o lecție pentru cineva. Îmi dorisem doar să aduc puțină veselie în casa noastră.
Am ridicat paharul.
— La mulți ani tuturor! Să avem un an mai bun decât cel care a trecut și să nu uităm să ne bucurăm unii de alții cât timp suntem împreună!
De data aceasta, toate cele trei pahare s-au ciocnit în același timp.
După ce apelul s-a încheiat, Simona a venit lângă mine.
— Mamă Rodica, îmi pare rău că v-am întrerupt. M-am luat cu discuția și am uitat că erați și dumneavoastră acolo.
Am așezat foaia pe masă.
— Nu trebuie să-ți ceri iertare pentru că vorbești cu prietenii. Dar nici oamenii de lângă tine nu trebuie să simtă că sunt mai puțin importanți decât cei de pe ecran.
— Aveți dreptate. Cred că uneori mă las prea mult prinsă de telefon.
Doru s-a apropiat cu o sticlă de șampanie.
— Dacă tot am început anul cu urări, eu propun să mai ciocnim o dată. De data aceasta fără telefoane.
Simona a pus telefonul pe o comodă și și-a luat paharul.
— Sunt de acord. Dar vreau să păstrăm și urarea mamei pentru anul viitor.
— O păstrez, i-am spus. Dar să știi că nu mai promit că nu voi face glume despre tine.
Am râs toți trei.
Mai târziu, am strâns împreună masa. Doru a dus farfuriile în bucătărie, Simona a pus prăjiturile în cutii, iar eu am împachetat cozonacul rămas.
În timp ce așezam lucrurile, Simona m-a întrebat dacă poate să citească foaia cu urările.
— Sigur că poți.
A citit-o până la capăt și a zâmbit.
— Ați pregătit chiar câte ceva pentru fiecare dintre noi.
— Da. Am vrut să vă spun lucruri frumoase, dar și să râdem puțin. Nu am nevoie de o petrecere mare ca să mă simt bine. Pentru mine este suficient să fim împreună.
Înainte să plece la culcare, Doru m-a îmbrățișat.
— La mulți ani, mamă! Să fii sănătoasă și să mai pregătești multe Revelioane aici.
— La mulți ani, fiule!
Simona s-a apropiat și ea.
— La mulți ani, mamă Rodica! Și să știți că anul viitor vă las prima să țineți urarea.
— Atunci să-ți pregătești și tu una, i-am răspuns. Să nu rămână totul pe seama mea!
Am râs din nou.
În dimineața următoare, când am găsit foaia cu urările pe masă, am împăturit-o și am pus-o într-un sertar. Nu era o scrisoare importantă și nici nu conținea cuvinte extraordinare. Era doar o urare pregătită de o mamă care își dorea să înceapă anul alături de oamenii ei dragi.
În zilele următoare, Simona mi-a trimis câteva fotografii din apelul video. Într-una dintre ele eram surprinsă cu paharul ridicat și foaia în mână, iar ea râdea lângă mine.
— Prietenii mei au spus că sunteți cea mai amuzantă persoană din seara aceea, mi-a scris.
Am zâmbit citind mesajul. Nu aveam nevoie să fiu vedeta petrecerii și nici să primesc aplauze. Mă bucuram doar că seara se terminase cu râsete, nu cu supărare.
Am înțeles că, uneori, oamenii nu observă când îi rănesc pe cei apropiați. Sunt atât de preocupați să fie văzuți de ceilalți, încât uită să-i privească pe cei care le sunt deja alături.
În noaptea aceea nu am ținut cea mai lungă urare și nici cea mai înțeleaptă. Dar am spus ceva ce speram să ținem minte cu toții: să nu ne petrecem viața privind doar spre ecrane, în timp ce oamenii dragi stau lângă noi și așteaptă un cuvânt bun.
Iar de atunci, la fiecare sărbătoare, Simona pune telefonul deoparte măcar pentru câteva minute. Spune că este timpul familiei.
Pentru mine, aceasta a fost cea mai frumoasă urare pe care am primit-o în acel an.