Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Domnul Pârvu a ținut o clipă mâna peste tabel, de parcă ar fi vrut să-l tragă înapoi, dar vecinul de lângă mine îl văzuse deja.
— Ce înseamnă coloana asta?
Administratorul și-a dres glasul.
— Sunt diferențe temporare.
— Diferențe de la cine? am întrebat.
Nu mi-a răspuns.
Am apropiat caietul meu și am comparat prima lună.
Suma lipsea aproape în întregime din apartamentul Manuelei, dar asociația trebuia să achite mai departe facturile comune. În lunile următoare, lipsa fusese acoperită prin ceea ce administratorul numea regularizări și diferențe repartizate.
— Deci furnizorii au fost plătiți, am spus.
— Trebuiau plătiți. Altfel intram în penalități și exista riscul să avem probleme cu serviciile.
— Asta înțeleg. Ce nu înțeleg este de ce proprietarii n-au fost informați clar că acoperă temporar lipsa produsă de o restanță atât de mare.
Pârvu și-a coborât privirea.
— Am sperat că doamna Manuela va achita.
— Timp de doi ani?
Manuela a intervenit:
— Eu am avut niște probleme personale.
M-am întors spre ea.
— Se poate întâmpla oricui. Dar problema dumitale personală nu trebuia ascunsă în întreținerea celorlalți.
— Nu eu am făcut calculele.
— Dar ai știut că ai restanțe.
A tăcut.
Am deschis caietul.
— În februarie ai promis că plătești.
Am întors pagina.
— În iunie ai spus că vinzi o mașină și achiți o parte.
Încă o pagină.
— În octombrie ai cerut să nu se înceapă demersurile de recuperare pentru că vei plăti până la sfârșitul anului.
Manuela s-a uitat spre administrator.
— Dumneavoastră de ce ați lăsat-o să noteze toate astea?
Am rămas câteva secunde fără cuvinte.
— Nu aveam nevoie de permisiunea nimănui ca să notez ce se spune la o ședință la care particip.
Un vecin a izbucnit:
— Problema nu e caietul doamnei Doina. Problema sunt cei 29.000 de lei.
Altul a adăugat:
— Și cât am plătit noi în plus.
Din acel moment, ședința nu mai putea fi oprită cu explicații vagi.
Am cerut să vedem situația pe fiecare lună.
Pârvu a început să scoată documentele.
Nu descoperiserăm un furt spectaculos și nici bani dispăruți într-un buzunar secret. Adevărul era mai banal și tocmai de aceea mai grav.
Administratorul rostogolise lipsa de bani de la o lună la alta pentru ca asociația să-și poată achita obligațiile curente. Folosise sumele încasate de la proprietarii care plăteau la timp pentru a acoperi temporar golurile produse de cei care nu plăteau.
Numai că acel “temporar” ajunsese la doi ani.
Iar noi nu fuseserăm informați limpede.
— De ce nu ați început recuperarea restanței mai devreme? am întrebat.
Pârvu a oftat.
— Doamna Manuela a promis de mai multe ori că achită. Am vrut să evităm scandalul și cheltuielile.
— Și ați mutat scandalul în facturile noastre.
N-a negat.
Manuela și-a luat geanta.
— Eu nu stau aici să fiu judecată.
— Nu te judecă nimeni pentru că ai avut probleme, i-am spus. Dar înainte să pleci, retrage ce ai spus despre pensionari.
S-a oprit.
— Ce?
— Ai spus că noi trebuie să plătim fiindcă stăm toată ziua în casă și consumăm căldură.
— Eram nervoasă.
— Și eu sunt nervoasă. Totuși nu ți-am spus că trebuie să-ți plătesc datoriile fiindcă ai apartament mare.
În încăpere s-a făcut liniște.
Manuela s-a uitat la mine.
— Bine. N-ar fi trebuit să spun asta.
— Nu.
— Îmi pare rău.
Am închis caietul.
— Asta era tot.
Nu voiam să o văd umilită.
Voiam să înceteze ideea că pensia mea și timpul petrecut acasă mă făceau responsabilă pentru neplata altcuiva.
Ședința a continuat încă aproape două ore.
Am stabilit să fie verificată situația contabilă completă și prezentată proprietarilor în scris, cu restanțele și penalitățile evidențiate separat. S-a hotărât și începerea procedurilor legale necesare pentru recuperarea sumelor restante, fără alte amânări bazate doar pe promisiuni.
Pârvu a acceptat ca, de atunci înainte, situația financiară a asociației să fie prezentată clar la fiecare ședință.
— Dacă lipsesc bani, vrem să știm de ce, a spus vecinul de la parter.
— Corect, am răspuns. Nu după doi ani.
Când am ieșit, ningea și mai tare.
Manuela mă aștepta lângă ușă.
— Doamna Doina.
M-am oprit.
— Da?
— Chiar aveți toate întreținerile de treizeci de ani în caietele acelea?
Am zâmbit.
— Nu într-un singur caiet. Ar fi trebuit să fie foarte gros.
Pentru prima dată în seara aceea a zâmbit și ea, foarte puțin.
— Eu nu sunt o hoață.
— N-am spus că ești.
— Am avut niște ani foarte proști.
— Atunci trebuia să spui asta înainte să ajungă restanța la 29.000 de lei.
— Mi-a fost rușine.
— Rușinea este scumpă când o plătesc ceilalți.
A dat încet din cap.
În lunile următoare, lucrurile nu s-au rezolvat ca prin minune.
Restanța nu a dispărut într-o săptămână.
Manuela a achitat o parte și a stabilit un plan pentru rest, în paralel cu demersurile asociației. Situația a fost urmărită oficial, nu prin promisiuni făcute pe hol.
Administratorul a rămas în funcție până la următoarea adunare, când proprietarii au decis să aleagă o altă persoană pentru administrare.
Pe mine m-au propus.
Am refuzat.
— Am fost profesoară destui ani. Nu mai vreau încă o clasă la 67.
Au râs.
Am acceptat însă să fac parte din comitet și să verific periodic situațiile prezentate.
În februarie a venit din nou o factură mare la căldură.
Am luat lista de la avizier, am urcat în apartament și am deschis caietul.
Suma era mare.
Dar de data aceasta știam exact de unde venea.
Consumul meu.
Cheltuielile comune.
Fără restanța altui apartament ascunsă printre ele.
Am plătit în aceeași zi.
Când m-am întors de la casierie, am întâlnit-o pe Manuela în lift.
Ținea în mână o chitanță.
— Am mai plătit o parte, mi-a spus.
— Foarte bine.
— Puteți să notați în caiet.
M-am uitat la ea.
— Nu mai este nevoie. Acum apare unde trebuie.
A zâmbit jenată.
În martie, când frigul a început să slăbească, am pus caietul albastru în sertar.
Nu el rezolvase problema.
Oamenii o rezolvaseră în momentul în care încetaseră să accepte explicații neclare și ceruseră cifrele pe masă.
Dar caietul meu făcuse un lucru important.
Le amintise tuturor că o sumă mică mutată de la o lună la alta poate părea neînsemnată, până când trec doi ani și descoperi că ai plătit în tăcere pentru cineva care te ceartă că stai prea mult cu caloriferul pornit.