Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Dragoș a privit ecranul telefonului, apoi s-a uitat la Lavinia. Pentru câteva secunde, niciunul nu a spus nimic. Muzica continua, invitații râdeau, iar un chelner tocmai așeza o tavă cu pahare lângă masa noastră.
— De unde ai conversațiile astea? m-a întrebat Dragoș.
— Din laptopul tău. Cel pe care l-ai lăsat deschis aseară.
— Evelina, nu este momentul…
— Atunci când este momentul, Dragoș? Când terminăm de botezat copilul? Când pleacă invitații? Sau când tu și prietena mea vă hotărâți că puteți să vă mutați împreună?
Lavinia și-a lăsat paharul pe masă.
— Nu trebuia să citești mesajele noastre.
Am simțit că îmi vine să râd, dar nu era nimic amuzant.
— Tu vorbești serios? Tu, care ai venit la mine în casă, ai ținut copilul în brațe și m-ai consolat când plângeam că Dragoș stă prea mult plecat? Tu îmi spui că nu trebuia să citesc mesajele?
Dragoș s-a apropiat de mine.
— Hai să mergem acasă și să discutăm acolo. Nu vreau să afle toată lumea.
— Nici eu nu vreau să afle toată lumea. Dar vreau să-mi răspunzi la o întrebare. De când?
El și-a coborât privirea.
— De aproape un an.
Am simțit că mi se taie respirația. Matei avea doar câteva luni. Cu alte cuvinte, relația lor începuse în timp ce eu eram însărcinată, iar Lavinia îmi număra ecografiile și îmi cumpăra hăinuțe pentru copil.
— Știai că sunt însărcinată când ai început? am întrebat-o pe ea.
Lavinia nu a răspuns.
— Te-am întrebat ceva!
— Da, Evelina. Știam.
Mi-am dus mâna la gură. Pentru prima dată în seara aceea, am simțit că nu mai pot să-mi controlez lacrimile.
— Și veneai la mine acasă. Stăteai lângă mine pe canapea, îmi atingeai burta și îmi spuneai că o să fiu o mamă minunată. După aceea plecai și te întâlneai cu soțul meu?
— Nu a fost așa cum îți imaginezi, a murmurat ea.
— Atunci explică-mi cum a fost!
Dragoș a intervenit:
— Evelina, și eu sunt vinovat. Nu o pune numai pe ea la zid. Eu am fost cel căsătorit cu tine.
— Ai dreptate. Tu ești cel care trebuia să-mi fie soț. Dar ea era omul căruia îi spuneam toate lucrurile pe care nu puteam să ți le spun ție.
Lavinia și-a șters ochii cu un șervețel.
— M-am îndrăgostit de el. Nu am plănuit asta. La început ne-am întâlnit doar să vorbim, apoi lucrurile au scăpat de sub control.
— Și când ai venit să mă ajuți să aleg rochia de botez? Erai deja îndrăgostită de soțul meu?
Nu mi-a răspuns.
— Când ai stat cu mine la maternitate și mi-ai spus că pot conta pe tine? Tot atunci?
— Evelina, îmi pare rău.
Am privit-o lung. Nu mă mai interesa să aud cât de mult îi părea rău. Voiam să știu cât de departe merseseră și ce plănuiseră în timp ce eu mă pregăteam să devin mamă.
— Ce trebuia să-mi spună după botez? am întrebat, întorcându-mă spre Dragoș.
El a tăcut.
— V-ați hotărât să vă despărțiți de mine? Sau ați stabilit și unde o să locuiți?
Dragoș și-a trecut mâna peste față.
— Vorbisem să ne despărțim. Eu urma să mă mut o perioadă, apoi să vedem cum ne organizăm.
— Și Matei?
— Evident că rămâne copilul nostru. Nu vreau să-l pierd.
— Dar ai fost pregătit să-ți pierzi familia înainte să împlinească băiatul nostru un an?
Lavinia s-a ridicat de pe scaun.
— Eu nu vreau să mai stau aici. Nu trebuia să avem discuția asta la botez.
— Ai dreptate. Nu trebuia. Dar nici nu trebuia să stai lângă mine și să zâmbești în timp ce știai ce făceai cu soțul meu.
A plecat fără să-și ia geanta. Dragoș a rămas la masă, cu privirea în farfurie.
Am terminat petrecerea fără să facem scandal. I-am mulțumit fotografului, am vorbit cu rudele și am plecat acasă cu Matei. Nimeni nu a aflat în seara aceea ce se întâmplase la masa noastră.
Când am ajuns acasă, Dragoș a încercat să mă îmbrățișeze.
— Te rog, Evelina. Știu că am greșit. Dar nu vreau să-mi pierd copilul și nici familia.
Am făcut un pas înapoi.
— Familia nu se pierde într-o singură seară, Dragoș. Se pierde în toate serile în care ai ales să minți.
— Nu am vrut să te rănesc.
— Dar ai făcut-o. Și nu o dată. Ai făcut-o în fiecare zi în care te-ai întors acasă și te-ai purtat ca și cum nimic nu se întâmplase.
În următoarele zile am stat la mama mea cu Matei. Nu am luat această decizie ca să-l pedepsesc pe Dragoș, ci pentru că aveam nevoie de liniște și de timp să mă gândesc.
El a continuat să mă sune. Îmi spunea că relația cu Lavinia se terminase, că fusese o greșeală și că vrea să meargă la consiliere de cuplu. Mi-a spus chiar că era dispus să renunțe la orice legătură cu ea.
Dar eu nu mai aveam încredere în promisiunile lui.
Într-o dimineață, Lavinia mi-a trimis un mesaj lung. Îmi spunea că nu se așteptase să se îndrăgostească de soțul meu, că se simțea vinovată și că nu știa cum să repare ce făcuse.
I-am răspuns cu un singur mesaj:
— Nu aveai nevoie să-mi iei soțul ca să afli că nu mai eram prietene. Puteai să-mi spui adevărul și să pleci din viața mea înainte să mă privești în ochi și să mă minți.
Nu mi-a mai scris.
După aproximativ o lună, Dragoș a venit să-l vadă pe Matei. Am stabilit să petreacă timp cu băiatul și să participe la toate lucrurile importante din viața lui. Nu voiam ca fiul meu să fie pedepsit pentru greșelile părinților.
Înainte să plece, Dragoș m-a întrebat dacă mai există vreo șansă să ne împăcăm.
— Nu știu, i-am răspuns. Dar nu pot să mă întorc la viața pe care o aveam înainte și să mă prefac că nu știu ce s-a întâmplat.
— O iubesc pe Lavinia, a spus el după câteva secunde. Dar nu vreau să pierd ce am construit cu tine.
L-am privit fără să spun nimic.
— Tocmai asta este problema, Dragoș. Nu poți să iubești două femei, să le minți pe amândouă și să te aștepți ca una dintre ele să păstreze totul neatins pentru tine.
În lunile următoare am început procedurile de divorț. Dragoș a rămas implicat în creșterea lui Matei, iar noi am stabilit cum să ne împărțim responsabilitățile de părinți. Nu am folosit copilul ca să ne răzbunăm unul pe celălalt.
Despre Lavinia nu am mai vrut să aud. Unele persoane nu pleacă din viața ta pentru că v-ați certat sau pentru că v-ați îndepărtat. Pleacă pentru că au ales să distrugă încrederea pe care le-ai oferit-o.
La câteva luni după botez, am găsit într-un sertar o fotografie de la restaurant. Eram eu, în rochia albastru-pal, cu Matei în brațe. Dragoș stătea lângă mine, iar Lavinia era așezată de cealaltă parte a mesei, zâmbind către aparat.
Am privit fotografia mult timp. Apoi am pus-o într-un plic și am păstrat-o în cutia cu lucrurile vechi ale copilului.
Nu voiam să-mi amintesc toată viața ziua în care am fost trădată. Voiam să-mi amintesc că, în ciuda tuturor minciunilor, Matei avusese un botez frumos, cu oameni care îl iubeau cu adevărat.
Astăzi, când mă uit la băiatul meu, nu mă mai gândesc la rochia roșie a Laviniei și nici la zâmbetul lui Dragoș de la masa aceea. Mă gândesc la faptul că am avut puterea să plec dintr-o căsnicie în care adevărul fusese înlocuit cu aparențele.
Și am învățat ceva ce nu mi-aș fi dorit să învăț vreodată: uneori, cea mai mare trădare nu vine de la un străin, ci de la omul căruia i-ai încredințat toate secretele tale.