Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Ciprian și-a băgat mâinile în buzunarele pantalonilor și s-a uitat când la mine, când la Valeria.
— Am folosit niște bani din economiile noastre ca să o ajut pe Valeria să-și cumpere un cuptor și câteva lucruri pentru comenzile ei. Mi-a promis că îi va înapoia.
Am rămas cu privirea la el.
— Câți bani?
— Aproximativ 18.000 de lei.
— Optsprezece mii de lei din banii noștri?
— Nu am vrut să te supăr. Am crezut că va fi o investiție bună.
Valeria a intervenit imediat:
— Nu te mai victimiza, Nadia! Ciprian m-a ajutat pentru că a vrut. Eu nu i-am cerut să-ți ia ție nimic.
Am privit-o și am observat că încă purta jacheta mea. Avea chiar și cerceii mici pe care i-i împrumutasem pentru o aniversare.
— Dar rețetele mele ți le-am cerut eu să le folosești în afacerea ta? Hainele mele ți le-am dat ca să te afișezi cu ele lângă soțul meu?
— Nu te mai purta de parcă ai inventat tu prăjiturile! Toată lumea gătește. Și hainele mi le-ai dat de bunăvoie.
— Da, ți le-am dat pentru că te consideram prietena mea.
Ciprian a încercat să se apropie.
— Nadia, hai să mergem acasă. Nu are rost să discutăm aici.
— Acum îți amintești că avem o casă împreună?
Nu mi-a răspuns.
Am plecat fără să mai spun nimic. În seara aceea, nu l-am lăsat pe Ciprian să intre în dormitor. I-am spus că poate să doarmă în camera de oaspeți și că vom discuta a doua zi, când voi fi mai liniștită.
Dimineața am început să verific economiile. Am găsit transferurile către Valeria, plățile pentru cuptor, un frigider și câteva aparate de bucătărie. Unele fuseseră făcute direct din contul nostru comun, altele prin retrageri de numerar.
Am descoperit și ceva care m-a durut aproape la fel de mult ca aventura. Într-un caiet vechi, pe care îl țineam într-un sertar din bucătărie, lipseau câteva pagini. Erau exact rețetele pe care Valeria începuse să le vândă sub numele ei.
L-am întrebat pe Ciprian dacă știa.
— Le-a fotografiat când venea la cafea, mi-a răspuns.
— Și tu știai că le folosește?
— Da. Mi-a spus că vrea să înceapă ceva pe cont propriu. Am crezut că te vei bucura că are și ea o ocupație.
— Dar nu te-ai gândit să mă întrebi dacă sunt de acord să-i dau munca mea?
— Nadia, sunt niște rețete. Nu înțeleg de ce faci din fiecare lucru o problemă.
— Pentru că nu sunt doar niște rețete! Sunt ani de încercări, de muncă și de lucruri pe care le-am învățat singură. Tu știai cât înseamnă pentru mine.
În următoarele zile am început să aflu și ce se vorbea prin sat. Valeria le spusese mai multor femei că eu sunt geloasă, că nu suport să o vadă lumea reușind și că îmi țin soțul din scurt.
Unei vecine îi povestise chiar că eu îi împrumutasem hainele ca să o fac de râs, iar acum mă prefăceam că mi le furase.
Nu am mers din poartă în poartă să mă apăr. Am înțeles că Valeria își pregătise povestea cu mult înainte ca eu să o confrunt.
Într-o duminică, la magazin, o femeie m-a întrebat dacă este adevărat că mă certasem cu Valeria pentru că îi era mai bine la prăjituri decât mie.
Am privit-o și i-am răspuns:
— Dacă vă place ce gătește, cumpărați de la ea. Dar să știți că rețetele acelea au fost scrise de mine, în caietul meu, cu mulți ani înainte ca ea să înceapă să le vândă.
Femeia nu a mai spus nimic.
Între timp, Ciprian a început să mă roage să nu plec. Mi-a spus că relația cu Valeria nu însemnase nimic serios, că se apropiase de ea pentru că se simțea apreciat și că nu intenționa să-și părăsească familia.
— Și atunci de ce i-ai dat 18.000 de lei?
— Pentru că voiam să o ajut cu afacerea. Nu am gândit lucrurile până la capăt.
— Dar ai gândit suficient cât să ascunzi totul de mine.
Mi-a promis că va încheia relația și că va încerca să recupereze banii. Eu nu i-am mai spus nimic. Începusem să înțeleg că promisiunile lui nu mai aveau aceeași valoare.
Într-o sâmbătă, satul organiza o masă festivă la căminul cultural. Valeria își anunțase participarea cu mai multe prăjituri și preparate făcute la comandă. Se lăuda că are rețete de familie și că urmează să-și extindă activitatea.
Am mers și eu. Nu ca să fac scandal, ci pentru că o femeie mă rugase să pregătesc câteva platouri pentru eveniment.
Când am intrat, am văzut-o pe Valeria lângă masa ei, purtând o bluză pe care i-o împrumutasem cu câteva luni în urmă. Lângă ea se afla Ciprian, care aranja niște cutii.
Valeria m-a observat și a zâmbit ironic.
— Ai venit și tu, Nadia? Sper că nu te superi dacă oamenii îmi laudă prăjiturile.
— Să le laude dacă sunt bune. Nu am nimic împotrivă.
O femeie s-a apropiat și a întrebat-o pe Valeria de unde are rețeta pentru prăjitura cu foi și cremă de nucă.
— Este o rețetă specială, de familie, a răspuns vecina mea.
Am privit-o și am spus calm:
— Rețeta aceea este din caietul meu. I-am dat-o când venea la mine la cafea. Nu mă deranjează că a gătit-o, dar nu mi se pare corect să spună că este o rețetă de familie a ei.
Valeria s-a înroșit.
— Iar începi? Vrei să mă faci de râs în fața tuturor?
— Nu. Eu doar am spus de unde este rețeta. Nu am venit să-ți stric vânzarea.
O femeie mai în vârstă, care mă cunoștea de mulți ani, a intervenit:
— Nadia, tu făceai prăjitura asta și înainte să înceapă Valeria să gătească pentru comenzi. Am mâncat-o la tine de mai multe ori.
Valeria și-a strâns buzele și a început să strângă câteva farfurii.
Atunci am făcut un lucru pe care îl amânasem prea mult.
— Valeria, vreau să-mi dai înapoi jacheta galbenă și celelalte haine pe care ți le-am împrumutat. Nu vreau să mai rămână nimic de la mine în casa ta.
— O să ți le aduc când am timp!
— Nu. Vreau să le aduci până mâine. Și vreau să discutăm despre banii pe care i-ai primit de la Ciprian.
Ciprian a intervenit:
— Nadia, nu aici!
— De ce nu aici? Tu ai venit aici cu ea, ai ajutat-o să-și organizeze afacerea și ai folosit banii noștri fără să mă întrebi. Acum nu mai vrei să audă nimeni?
Valeria a început să plângă, dar nu am mai încercat să o consolez.
În seara aceea, Ciprian a venit acasă și mi-a spus că nu mai vrea să o vadă pe Valeria. Mi-a promis că va returna în contul familiei banii pe care îi cheltuise pentru ea și că va accepta orice decizie voi lua în privința căsniciei noastre.
Am acceptat să discutăm despre recuperarea banilor, dar nu i-am promis că mă voi întoarce la viața de dinainte.
În următoarele luni, am început să-mi vând propriile preparate la comandă. Am făcut o pagină pentru gospodăria mea, am fotografiat prăjiturile și am început să primesc comenzi pentru sărbători și evenimente.
Mi-am recuperat hainele, iar pentru banii cheltuiți de Ciprian am stabilit o modalitate clară de restituire. Nu am mai acceptat să-mi spună că a fost doar o greșeală fără importanță.
Căsnicia noastră nu a mai continuat. După ce am discutat cu un avocat, am început procedurile de divorț. Nu am vrut să trăiesc lângă un om care îmi putea lua încrederea, economiile și liniștea, apoi să-mi ceară să uit totul.
Valeria nu a mai venit la cafea. Nici nu mai avea curajul să mă oprească la gard. Prin sat, oamenii au început să vadă singuri cum stăteau lucrurile, mai ales după ce au aflat că rețetele pe care le prezenta drept ale ei erau din caietul meu.
Într-o dimineață de primăvară, am făcut o cafea, am scos caietul vechi din sertar și am început să scriu câteva rețete noi. Pe prima pagină am notat numele meu și data.
Nu mai voiam să împrumut lucruri din viața mea doar ca să mă simt acceptată de cineva.
Uneori, oamenii care vin zilnic la tine la cafea nu vin pentru companie. Vin să vadă ce ai, cum trăiești, ce știi și ce ar putea lua fără să observi.
Eu o primisem pe Valeria ca pe o prietenă. Ea plecase din casa mea cu rețetele, hainele și soțul meu. Dar nu reușise să-mi ia și priceperea, și puterea de a începe din nou.