Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Paraschiva a rămas cu privirea pe telefonul meu. Și-a retras mâna de pe masă și a început să-și aranjeze cardiganul, de parcă încerca să câștige câteva secunde înainte să răspundă.
— Oana știe că Cătălin nu poate să plece de lângă tine peste noapte. Are o casă, are o căsnicie, are responsabilități. I-am spus că trebuie să aibă răbdare.
— Și ce i-ați promis?
— Că o să vorbesc cu tine. Că o să te fac să înțelegi că o aventură nu înseamnă neapărat sfârșitul unei căsnicii.
Am simțit că mi se răcește tot corpul.
— Ați discutat cu amanta fiului dumneavoastră despre căsnicia mea? Ați făcut planuri cu ea despre ce trebuie să accept eu?
— Nu vorbi așa! Oana nu este o femeie rea. S-a atașat de Cătălin și nici ea nu știe ce să facă.
— Iar eu ce sunt? O femeie care trebuie să stea liniștită până vă hotărâți dumneavoastră cu cine rămâne băiatul?
Paraschiva și-a ridicat privirea.
— Tu ai casa ta, ai avut un soț care a muncit, nu ți-a lipsit nimic. Oana este singură și așteaptă să-și facă o viață cu el.
— Atunci să-și facă viața fără soțul meu!
— Cătălin nu este un băiat rău. A greșit, dar nu înseamnă că trebuie să-l distrugi.
M-am ridicat de pe scaun.
— Dumneavoastră chiar nu înțelegeți ce ați făcut? M-ați sunat de fiecare dată când el întârzia. Mi-ați spus că este la dumneavoastră. M-ați privit în ochi și m-ați asigurat că fiul dumneavoastră este un om cinstit. Iar în timpul acesta vorbeați cu femeia cu care mă înșela!
— Am vrut să evit un scandal.
— Ați evitat scandalul pentru el, nu pentru mine.
Paraschiva nu a mai răspuns. Am luat telefonul și am plecat.
În seara aceea, Cătălin m-a găsit în sufragerie, cu toate mesajele deschise pe laptop. Nu mai aveam chef să plâng și nici să-i cer explicații pe care le cunoșteam deja.
— Mama mi-a spus că ai fost la ea, a început el.
— Da. Și mi-a spus și ce i-ai promis Oanei.
Cătălin s-a oprit.
— Ce anume?
— Că vei divorța. Că mama ta urma să mă convingă să accept situația și să nu fac scandal.
Și-a trecut mâna peste față.
— Nu trebuia să vorbească despre asta cu tine.
— Asta te deranjează? Că a vorbit cu mine sau că a vorbit cu Oana despre divorțul nostru?
— Evelina, lucrurile au scăpat de sub control. Nu am vrut să ajungem aici.
— De aproape un an ai timp să te oprești. Ai avut sute de ocazii. Nu ai făcut-o.
El s-a așezat pe fotoliu și a rămas tăcut.
— Vreau să-mi spui adevărul. Ai de gând să divorțezi?
— Nu.
Am zâmbit amar.
— Atunci de ce i-ai promis ei că o vei face?
— Pentru că nu voiam să o pierd. Dar nici nu voiam să-mi pierd familia. Am crezut că pot să țin lucrurile separate și că, la un moment dat, relația cu Oana se va termina.
— Și mama ta știa că nu ai de gând să divorțezi?
— Da. Știa că nu vreau să plec din casă și că nu vreau să mă despart de tine.
Am simțit că mi se face greață.
— Deci mama ta a mințit-o pe Oana că mă va convinge să accept, iar pe mine m-a mințit că tu ești la ea. V-ați împărțit rolurile și fiecare a avut grijă să nu aflu adevărul.
— Nu a fost chiar așa…
— Atunci explică-mi cum a fost!
Cătălin a rămas cu privirea în podea.
— Mama mi-a spus că, dacă tot am început relația cu Oana, trebuie să mă hotărăsc ce vreau. I-am spus că nu vreau să divorțez. Ea a vorbit cu Oana și i-a spus să mai aștepte, că va discuta cu tine. Eu nu am știut exact ce i-a promis.
— Dar ai acceptat să mă mintă.
Nu a mai avut ce să răspundă.
În zilele următoare am început să pun cap la cap toate lucrurile. Mi-am amintit de weekendurile în care Paraschiva mă suna și îmi spunea că fiul ei o ajută la cumpărături. De serile în care mă sfătuia să nu fiu suspicioasă. De duminicile în care îmi spunea că Oana este o colegă foarte serioasă și că ar trebui să mă bucur că soțul meu lucrează cu oameni de încredere.
Fiecare minciună avea acum un sens.
Am hotărât să o sun pe Oana. Nu voiam să mă cert cu ea și nici să-i cer să renunțe la Cătălin. Voiam să aud ce știa.
Mi-a răspuns după al treilea apel.
— Bună, Evelina.
— Bună. Vreau să te întreb ceva. Paraschiva ți-a spus că va vorbi cu mine ca să accept divorțul?
Oana a tăcut.
— Da, mi-a spus. A zis că fiul ei nu poate să-și părăsească familia fără să aibă o discuție cu tine și că va încerca să rezolve lucrurile.
— Știai că el nu avea intenția să divorțeze?
— Cătălin mi-a spus că are nevoie de timp. Că nu vrea să-și piardă casa și că nu poate lua o decizie până nu-și pune lucrurile în ordine.
— Și tu ai acceptat să continui relația?
— Da. Am crezut că într-o zi va fi cu mine.
Am închis telefonul fără să mai spun nimic.
Nu o iertasem pe Oana și nici nu aveam de gând să o fac. Dar acum înțelegeam că și ea fusese mințită de Cătălin și de mama lui, chiar dacă asta nu schimba cu nimic responsabilitatea ei pentru aventura cu un bărbat căsătorit.
În weekendul următor, Paraschiva a venit la noi. A intrat în sufragerie și s-a așezat fără să aștepte invitație.
— Evelina, am venit să discutăm. Nu vreau să văd că vă despărțiți pentru o prostie.
— Nu este o prostie.
— Cătălin mi-a spus că vrei să pleci. Te rog să nu iei o hotărâre la nervi.
— Eu nu iau o hotărâre la nervi. Încerc să înțeleg cum ați putut să-mi faceți asta.
— Am vrut să-mi protejez băiatul.
— Și pe mine cine trebuia să mă protejeze?
Paraschiva a oftat.
— Tu ești o femeie puternică. O să treci peste. Cătălin are nevoie de familie, de casă, de liniște. Oana a fost o greșeală.
— O greșeală care a durat aproape un an și pe care dumneavoastră ați acoperit-o. Nu mai încercați să-mi explicați cât trebuie să suport pentru ca băiatului dumneavoastră să-i fie bine.
— Dar dacă divorțați, ce o să se întâmple cu voi? Cu apartamentul? Cu toate lucrurile pe care le-ați construit?
Am privit-o cu atenție.
— Acum înțeleg. Nu v-ați temut că mă pierdeți pe mine din familie. V-ați temut că fiul dumneavoastră va pierde confortul pe care îl are aici.
— Nu este adevărat!
— Atunci de ce v-ați ocupat să o liniștiți pe Oana, dar nu v-ați ocupat nicio clipă să-mi spuneți mie adevărul?
Paraschiva și-a luat geanta.
— O să regreți că ai distrus o familie pentru o aventură.
— Familia nu am distrus-o eu. Eu doar am aflat ce se întâmpla în ea.
După plecarea ei, am început să-mi organizez viața separat de Cătălin. Am discutat cu un avocat despre divorț și despre bunurile comune. Nu am vrut să mă răzbun și nici să-i iau tot ce avea. Am vrut doar să nu mai depind de promisiunile unui om care mă mințise aproape un an.
Cătălin a încercat să mă convingă să mergem la consiliere. Mi-a spus că va întrerupe orice legătură cu Oana și că mama lui nu se va mai implica în căsnicia noastră.
— Poate că ai putea să-mi mai dai o șansă, mi-a spus într-o seară.
— Nu pot să-ți promit asta. Și nu vreau să mă întorc doar pentru că mama ta se teme că vei pierde casa.
În cele din urmă, ne-am despărțit. Am păstrat legătura cu rudele cu care aveam o relație apropiată, dar nu am mai mers la întâlnirile organizate de Paraschiva. Nu voiam să stau la aceeași masă cu femeia care mă învățase să nu-mi suspectez soțul în timp ce îi acoperea aventura.
La câteva luni după despărțire, am aflat că Oana întrerupsese și ea relația cu Cătălin. Își dăduse seama că bărbatul care îi promisese divorțul nu avea de gând să-și schimbe viața. Cătălin rămăsese singur, exact cum încercaseră amândoi să evite.
Paraschiva m-a sunat într-o seară și mi-a spus că fiul ei suferă, că nu mai este același și că ar trebui să-l iert.
— Evelina, până la urmă el este băiatul meu. Nu vreau să-l văd singur.
Am ascultat-o până la capăt.
— Știu că este băiatul dumneavoastră. Dar eu am fost soția lui, nu o femeie care trebuia să accepte orice doar ca el să aibă mereu unde să se întoarcă.
Nu a mai spus nimic.
Într-o zi am trecut pe lângă vechea ei casă și am văzut perdelele de dantelă la fereastra bucătăriei. Mi-am amintit de ceașca de cafea, de mușamaua înflorată și de replica pe care mi-o spusese cu atâta liniște.
„Bărbații mai greșesc, important e că vine acasă!”
Eu nu mai eram acolo să aștept să se întoarcă. Și, pentru prima dată după mult timp, nu mai trebuia să mă întreb unde fusese, cu cine și ce minciună urma să aud.
Paraschiva își protejase băiatul atât de mult, încât îl învățase că poate să mintă două femei și să nu răspundă în fața niciuneia. Iar eu învățasem că nu sunt obligată să rămân într-o căsnicie doar pentru că altcineva consideră că un bărbat care se întoarce acasă este suficient.