Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Marius a apăsat imediat pe telefon. Boxa a amuțit atât de brusc, încât pentru câteva secunde s-a auzit numai zgomotul frigiderului din bucătărie.
— Ce-ai spus? m-a întrebat.
Nu mai zâmbea. Ținea telefonul strâns în mână și se uita la mine de parcă încerca să-și dea seama cât știam.
— M-ai auzit foarte bine, Marius.
— Ai grijă ce vorbești! Suntem în casa mamei.
— Acum contează unde suntem? Când ai pornit înregistrarea mea, nu te-a deranjat că suntem la masa de Crăciun.
Viorica și-a coborât șervețelul de la gură.
— Marius, despre ce amantă vorbește Simona?
Soțul meu a încercat să râdă.
— Mamă, nu o lua în serios. A fost prinsă vorbind urât despre tine și acum inventează lucruri ca să scape.
— Atunci spune-mi că nu ai o relație cu colega ta, i-am cerut.
— Nu am de gând să răspund la asemenea acuzații.
— Dar eu trebuia să răspund pentru fiecare cuvânt dintr-o conversație privată?
Fratele lui Marius s-a uitat spre el.
— Dacă nu e adevărat, spune că nu e adevărat. Ce rost are să vă certați așa?
Marius a pus telefonul în buzunar.
— Nu vă băgați. Este o problemă între mine și Simona.
— Acum este o problemă între noi doi? am întrebat. Acum cinci minute voiai să participe toată familia.
M-am ridicat și mi-am luat telefonul din geantă. Păstrasem câteva capturi de ecran ale conversației pe care o descoperisem cu o săptămână înainte. Nu le făcusem pentru a le arăta rudelor, ci pentru că Marius negase deja că între el și colega lui ar exista ceva.
— Am văzut mesajele, Marius. Pe cele în care îi spui că o iubești. Pe cele în care stabiliți când vă întâlniți. Și pe cele în care îi povestești cât de greu îți este să mai stai cu mine.
Viorica a rămas cu ochii la fiul ei.
— Marius, este adevărat?
— Mamă, lucrurile sunt complicate.
— Te-a întrebat dacă este adevărat, i-am spus.
Soțul meu și-a tras scaunul și s-a așezat. Pentru prima dată în ziua aceea nu mai părea interesat să țină un discurs.
— Da, a spus până la urmă. Mă văd cu cineva de la serviciu.
Viorica și-a dus mâna la piept.
— Și ești însurat, Marius! Cum ai putut?
— Nu am vrut să se ajungă aici.
— Atunci unde voiai să se ajungă? l-am întrebat.
N-a răspuns.
Mi-am amintit toate serile în care îl așteptasem să vină acasă, toate explicațiile despre ședințe și lucrări urgente. Nu descoperisem numai că mă înșela. Descoperisem că își pregătise familia să mă considere pe mine vinovată pentru destrămarea căsniciei.
— De asta ai pus înregistrarea? Ca să le arăți tuturor cât de rea sunt eu înainte să afle ce faci tu?
Marius și-a frecat fruntea.
— Voiam să înțeleagă mama de ce nu ne mai înțelegem.
— Atunci trebuia să-i spui că ai o relație cu altcineva. Nu să-i pui o conversație în care eu mă plâng surorii mele.
Viorica a început din nou să plângă, dar de data aceasta nu se mai uita la mine.
— Eu te-am întrebat de atâtea ori dacă aveți probleme, i-a spus fiului ei. Și tu mi-ai zis că Simona s-a schimbat, că nu te mai respectă.
— Așa simt eu, mamă.
— Dar despre femeia aceea nu mi-ai spus nimic.
Marius a rămas tăcut.
Am deschis conversația salvată și am găsit un mesaj în care el îi scrisese colegei sale despre Viorica. Îi spunea că mama lui îl sufocă, îl sună pentru orice lucru mărunt și se amestecă în viața lui. Într-un alt mesaj, se plângea că nu mai suportă să meargă la ea în fiecare duminică.
— Viorica, am spus, eu recunosc că am vorbit urât despre tine. Eram supărată și i-am povestit surorii mele lucruri care mă dureau. Dar Marius a făcut același lucru, numai că în fața femeii cu care mă înșală.
I-am întins telefonul.
Viorica a citit mesajele cu ochelarii pe nas. A trecut de la unul la altul, apoi mi-a înapoiat aparatul.
— Marius, tu ai scris că nu mă mai suporți?
— Eram nervos, mamă.
— Și Simona nu putea să fie nervoasă când vorbea cu sora ei?
El a încercat să explice că situațiile nu erau comparabile. Viorica l-a oprit.
— Tu ai venit astăzi aici și mi-ai pus înregistrarea ca să mă faci să plâng din cauza soției tale. Știai foarte bine că o să mă doară ce aud.
— Voiam să știi adevărul.
— Nu. Ai vrut să mă întorci împotriva ei. Dacă voiai să știu adevărul, îmi spuneai și ce ai făcut tu.
Nu mă așteptasem să o aud vorbind astfel. Ani întregi, Viorica îi găsise scuze lui Marius, chiar și atunci când greșea. Acum însă părea mai tulburată de faptul că o folosise împotriva mea decât de cuvintele pe care le auzise în înregistrare.
— Eu plec, am spus.
Marius s-a ridicat.
— Simona, nu putem să discutăm acasă?
— Am încercat să discutăm acasă. Ți-am spus că trebuie să hotărâm ce facem cu căsnicia noastră. Tu ai ales să pregătești spectacolul acesta.
— Nu am vrut să ne despărțim așa.
— Dar ai vrut să mă faci de râs în fața familiei tale. Asta ți-a ieșit mai important decât să-mi spui adevărul.
Mi-am luat haina din hol. Viorica a venit după mine.
— Simona, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Nu știam nimic despre femeia aceea.
— Știu. Dar nici eu nu știam că Marius mă înregistrează.
— Nu trebuia să facă asta.
Am privit-o. Era încă supărată și rănită de ce auzise despre ea, iar lucrurile acelea nu dispăreau doar pentru că fiul ei se dovedise vinovat de ceva mai grav.
— Viorica, îmi pare rău că am folosit cuvintele acelea. Dar problemele despre care vorbeam cu sora mea sunt reale. Dacă vreodată vrei să discutăm despre ele, o putem face fără Marius și fără înregistrări.
A încuviințat. Nu mi-a cerut să rămân.
Am plecat singură și m-am dus acasă. Pe drum, Marius m-a sunat de trei ori. Nu i-am răspuns. Aveam nevoie să ajung într-un loc unde să pot gândi fără să fiu întreruptă.
Seara, când m-a sunat din nou, am răspuns.
— Simona, vreau să vin acasă să vorbim.
— Nu în seara asta. Vreau să stai în altă parte pentru o vreme.
— Este și casa mea.
— Știu. Nu îți spun că nu ai dreptul să intri. Îți cer să accepți că avem nevoie de o separare și să nu mai locuim împreună până stabilim ce facem.
A tăcut câteva secunde.
— Crezi că nu mai putem repara nimic?
— Nu știu ce am mai putea repara, Marius. M-ai înșelat și ai încercat să mă faci vinovată în fața familiei tale. Nu este o ceartă pe care o rezolvăm cu două promisiuni.
Mi-a spus că va rămâne câteva zile în altă parte. Am stabilit să vină după lucrurile necesare când eram amândoi pregătiți să discutăm fără să ne certăm.
În săptămânile următoare, am vorbit despre separare, despre cheltuielile comune și despre lucrurile pe care trebuia să le împărțim. Marius a încercat de câteva ori să-mi spună că relația cu colega lui nu fusese atât de importantă pe cât părea. Dar pentru mine nu mai conta numai aventura. Conta și felul în care mă tratase când se pregătea să plece din căsnicie.
Nu m-am răzgândit. Am început demersurile pentru divorț și am stabilit că, până la încheierea lor, vom locui separat.
Viorica m-a sunat după Anul Nou. Mi-a spus că vorbise cu Marius și că nu mai poate avea aceeași încredere în el. Îl iubea în continuare, dar nu înțelegea de ce o folosise ca să mă umilească.
— Eu am plâns pentru ce ai spus tu, Simona, mi-a mărturisit. Dar după aceea am plâns și pentru că fiul meu m-a făcut să cred că tu ești singura vinovată.
Am ascultat-o. Nu i-am cerut să aleagă între noi și nici nu i-am povestit alte lucruri urâte despre Marius.
— Poți să-l iubești și să fii supărată pe el, i-am spus. Nu trebuie să-l aperi de fiecare dată.
Am încheiat conversația fără promisiuni. Relația noastră nu devenise brusc apropiată, dar cel puțin nu mai trebuia să ne prefacem că problemele dintre noi nu existaseră.
În primăvară, Marius și-a luat ultimele lucruri din locuință. Am discutat civilizat despre ce mai aveam de rezolvat și am stabilit să păstrăm legătura numai pentru chestiunile necesare divorțului.
Înainte să plece, s-a oprit în dreptul bufetului unde țineam o boxă mică, asemănătoare celei pe care o folosise la masa de Crăciun.
— N-ar fi trebuit să pun înregistrarea aceea, a spus.
— Nu, Marius. N-ar fi trebuit.
A plecat fără să mai adauge ceva.
Am rămas în casa în care locuiserăm împreună, dar nu am mai simțit nevoia să verific dacă telefonul meu era ascultat sau dacă fiecare conversație putea deveni o armă împotriva mea.
Crăciunul acela fusese ultima sărbătoare petrecută ca soț și soție. Marius voise să mă lase singură în fața familiei lui, cu rușinea unei conversații private. În schimb, plecasem de la masă după ce adevărul despre căsnicia noastră fusese spus în fața tuturor, iar separarea pe care o amânasem devenise inevitabilă.