Divorțul dintre Deea și Dinu Maxer va avea consecințe și asupra celor doi copii pe care îi au împreună. Ce a spus Andreas, fiul cel mare al celor doi, când a aflat că părinții lui nu mai formează un cuplu, dar și divorțează.
Se spune că de pe urma unui divorț, copiii din familie resimt cel mai mult consecințele. De cele mai multe ori, cei mici ajung să crească separați, fiecare în custodia unui părinte. Se pare că așa se va întâmpla și în cazul familiei Maxer.
Ce a spus Andreas, fiul Deei și al lui Dinu Maxer, când a aflat ca părinții lui divorțează
Așa cum era de așteptat, cei doi soți au căzut de comun acord în ceea ce privește custodia celor doi copii, după cum urmează. Andreea va rămâne alături de Dinu Maxer, iar Maya va rămâne lângă mama ei.
Totodată, pentru un viitor mai bun al copiilor și pentru a se asigura că ambii părinți se vor ocupa îndeaproape de creșterea lor, Deea Maxer și-a cumpărat un apartament în același bloc, pe aceeași scară, apartament în care va locui alături de mezina familiei.
„Avem tutelă comună. Băiatul a vrut să rămână la mine, fetița la mama ei. Noi stăm la doi, ele stau la 5, casa fetelor, casa baieților. Deea a cumpărat un apartament, și aici e șocul pe care l-am resimțit din vorbele celorlalți. S-a mutat pe aceeași scară, în același bloc, da! noi am gandit totul pentru copii. Mulți or sa spună că nu e adevărat”, a spus acesta în cadrul emisiunii Exclusiv VIP cu Cristi Brancu.
În cadrul unui interviu, Dinu Maxer a clarificat lucrurile și, cu durere în glas, a dezvăluit care au fost cuvintele fiului lui când a aflat că părinții lui divorțează după 18 ani de relație. Deși este un copil, se pare că lucrurile au fost destul de clare pentru el și a spus că este mult mai bine că divorțează, deoarece nu vor mai exista certuri în familie.
„Tati, e mai bine așa (n.r. sa divorțeze) că nu vă mai certați”, a mai mărturisit Dinu Maxer.
Mara Bănică a dat tot din casă
Mara Bănică a dat cărțile pe față și a dezvăluit tot ce a vorbit la telefon cu Deea Maxer. Jurnalista a auzit și ea zvonurile potrivit cărora fosta soție a lui Dinu Maxer ar avea o legătură cu un medic estetician.
„Eu am vorbit ieri cu el, iar cu Deea am vorbit până acum două minute, înainte să intru la tine în emisiune. Vrei să-ți zic ce mi-a zis Deea? Am întrebat-o dacă vrea să spună ceva despre asta și mi-a zis așa >
Au scris anumite ziare că se subînțelege motivul pentru care ei s-au despărțit, că Deea ar avea pe cineva și acel cineva ar fi un doctoraș cu care e pozată pe Instagram și că la o primă vedere îți dai seama foarte ușor de faptul ăsta (n.r.: de chimia dintre Deea Maxer și medic). Ziarele scriu treaba asta, noi nu știm dacă e adevărat, dar dacă ar fi adevărat pe mine personal m-ar întrista, și vrei să-ți zic de ce? Pentru că eu pot accepta că, într-o relație, doi oameni nu se mai iubesc și când eu nu te mai iubesc vin și-ți spun: Nu te mai iubesc, nu mai sunt fericită, hai să ne despărțim. Dar nu aștept, să stau lângă tine și să-mi apară un alt Făt-Frumos și abia după să ne despărțim. Asta mi se pare un pic incorect, dar o fi adevărat”, a dezvăluit Mara Bănică, în emisiunea lui Cătălin Măruță.