Andreea Bălan a fost surprinsă de paparazzii în compania lui Jador, iar după ce au fost făcute publice imaginile mulți s-au întrebat dacă între cei doi s-ar fi înfiripat o idilă. Ei au filmat recent împreună videoclipul „Cu inima ta’.
Andreea Bălan și Jador s-au întâlnit în miezul nopții și au fost filmați de paparazzii CANCAN, în mașina artistei.
Mai exact, cântăreața și-a făcut apariția în urmă cu câteva seri, în zona Floreasca din Capitală, la volanul mașinii sale, unde la un moment dat s-a oprit pe avarii. La scurt timp, și-a făcut apariția lângă mașina ei și Jador. Când s-au văzut, cei doi s-au îmbrățișat, după cum se poate vedea în imaginile publicate de CANCAN. La prima vedere, pare că cei doi s-ar săruta, însă imaginile sunt făcute de la distanță și nu sunt atât de clare încât să se vadă dacă este un sărut amical pe obraz sau unul pasional.
La un moment dat, Jador s-a dat jos din mașină, apoi a deschis ușa din spate, însă s-a urcat din nou în față, lângă artistă, care era îngrijorată să nu-i vadă cineva. „Intră în mașină că ne vede lumea’, îi spune Andreea pe filmare. Însă, înainte să se urce în mașină, se aude Jador care spune: „Poate sunt prăjit… Doamne ajută să nu mă îndrăgostesc’.
Cei doi au plecat împreună, iar acum rămâne de văzut dacă între ei există o idilă sau s-a legat o frumoasă prietenie, după ce s-au cunoscut la filmările de la videoclipul melodiei „Cu inima ta’. Potrivit libertatea.ro, Andreea Bălan și Jador s-au mai întâlnit și în urmă cu câteva săptămâni la schi, în Austria, însă atunci nu au avut gesturi tandre. Cântăreața a avut recent o colaborare cu artistul, iar pentru videoclipul piesei au filmat și scene în care sunt foarte apropiați, însă niciunul nu a făcut comentarii pe marginea acestui subiect.
La scurt timp după ce imaginile au apărut în presă, Andreea Bălan a avut și prima reacție. Ea a postat un video pe Instagram, cu un mesaj puternic. „Egoul reprezintă cea mai periculoasă parte a noastră. Egoul este inamicul. Trebuie să ai un pic, pentru a putea merge în continuare. Dar dacă îl laşi să îţi scape de sub control, atunci vei avea o putere nebună. Lucrul acesta poate fi văzut în ziare, în fiecare zi. Corupția corporațiilor, lăcomia, puterea, credința că ei sunt zei’, este mesajul subtil distribuit de cântăreață pe Instastory.