Călin și Orianda Donca sunt oameni de afaceri de succes și părinții a cinci copii minunați, însă care au fost scoși de la școlile la care învățau. Cei mici nu mai merg acum la nicio instituție, însă afaceristul a spus exact de ce s-a întâmplat acest lucru.
Familia lor este una dintre cele mai unite și armonioase din showbiz-ul românesc, însă ies în evidență cu câteva concepte mai rar întâlnite în România. Călin și Orianda Donca au mărturisit că au cinci copii, însă niciunul dintre ei nu merge la grădiniță sau la școală, deși au vârstele corespunzătoare pentru asta.
Motivul pentru care niciunul dintre copiii lui Călin și ai Oriandei Donca nu merge la școală
Orianda și Călin Donca fac furori la televizor cu viața de lux pe care o duc. Chiar dacă își permit orice, încearcă să îi țină pe cei cinci copii ai lor departe de bani și să îi învețe să facă ceva pentru a-i primi. Din acest motiv, au ales să le ofere propria educație, așa cum consideră ei de cuviință.
Cei doi și-au scos copiii de la școală și grădiniță, iar acum învață acasă în sistem home-schooling. Chiar dacă este o alegere îndrăzneață, pentru ei a fost cea mai bună opțiune pe care au avut-o. Mai mult, ai ajuns la o înțelegere, și anume faptul că Orianda rămâne acasă să aibă grijă de copii, iar Călin se ocupă de afacerile familiei.
”Soția se ocupă în întregime de copiii noștri. Am decis să îi creștem noi, i-am scos și de la școală. Este home-schooling. Am decis că este mai bine să îi educăm noi, după gândirea noastră. Ei au anumite sarcini, când și le îndeplinesc, primesc 100 sau 50 lei. Dacă vor haine sau vor activități, trebuie să facă din banii lor.”, a declarat Călin Donca, la Chefi la cuțite.
Orianda este o mamă dedicată celor mici
Orianda Donca este o mamă dedicată și își crește cei cinci copii cu multă iubire. Soția afaceristului a spus că a făcut acest lucru din plăcere și are mare grijă de fiecare în parte, chiar dacă nu este ușor. De asemenea, toți cei cinci copii dorm cu părinții în același pat.
”Să crești cinci copii, nu e chiar ușor. M-am dedicat din plăcere, nu din obligație. I-am alăptat foarte mult, din plăcere. Copiii au dormit de mici cu noi în pat.”, a declarat Orianda Donca.