Iată gestul emoționant făcut de o coafeză pentru clienta ei, o asistentă medicală extenuată, care a adormit pe scaunul din salonul de coafură după o tură de noapte extenuantă. Ce s-a întâmplat atunci și ce a făcut hairstylista pentru clienta ei, pe care o apreciază din tot sufletul.
Gestul emoționant făcut de o coafeză pentru clienta ei, o asistentă medicală extenuată, care a adormit pe scaunul din salonul de coafură: „A fost un șoc total”
O coafeză a făcut un gest emoționant după ce una dintre clientele ei, o femeie care lucrează ca asistentă medicală de 20 de ani și care a adormit pe scaunul din salon după ce a lucrat 13 ore în tura de noapte.
Hairstylista Ashley Bolling a povestit cum s-a întâmplat totul și cât de impresionată a fost de asistenta medicală, pe numele ei Jodi Back, în vârstă de 43 de ani. În acea zi, cadrul medical a mers să se tundă, îmbrăcată în uniforma de asistentă pe ea, însă în timpul cât a așteptat să-i vină rândul, femeia a adormit, fiind prea extenuată după tura de noapte.
Ashley, coafeza care trebuia să îi aranjeze părul clientei ei, a înțeles imediat situația. A fost atât de emoționată încât i-a făcut o fotografie asistentei medicale epuizate și apoi a decupat poza, pentru a arăta doar picioarele ei, odihnindu-se pe scaun. Iar lucrurile nu s-au oprit aici.
Apoi, Ashley i-a rezemat capul de ea ca să aibă un sprijin și a continuat să-i aranjeze părul. Ulterior, coafeza a publicat un mesaj pe Facebook, un tribut adus medicilor și asistenților medicali din întreaga lume, de fapt.
„În timp ce ea era ațipită, i-am sprijinit ușor capul de abdomenul meu și am continuat să îi aranjez părul. Apoi i-am observat încălțămintea. M-am întrebat câți kilometri au mers acei pantofi. M-am întrebat prin ce au mers. Prin sânge? Lacrimi? În nenumăratele camere ale pacienților pe care i-a îngrijit? M-am întrebat câte ore au purtat-o pe ea, și pe toți cei ca ea, în timp ce salvează literalmente viețile celor pe care îi iubim și îi țin de mână pe cei care nu mai pot duce această luptă. Întotdeauna i-am respectat și prețuit pe acești supereroi extraordinari și sunt mândră să fiu sora, fiica, nepoata, prietena și coafeza atâtor persoane. Să știți că sunteți apreciați, să știți că sunteți de neînlocuit, să știți că sunteți iubiți!”, a scris coafeza în mediul online, ca un tribut adus tuturor celor care lucrează în domeniul sănătății.
„Eram foarte obosită. Fusese o noapte grea. A fost atât de mulțumitor să văd mesajul lui Ashley. Fiica mea mi-a spus că trebuie să mă uit pe Facebook și a fost un șoc total. A fost foarte drăguț din partea ei să facă asta”, a povestit asistenta medicală despre această întâmplare, potrivit Today.