Dinu Maxer, Paşte în lacrimi! Deea i-a luat copiii. Primele declaraţii

Dinu Maxer va petrece pentru prima oară singur Sărbătorile Pascale, fără cei doi copii și fără Deea, de care a anunțat că divorțează în urmă cu aproximativ o lună. Artistul va avea pe masă cam tot ce-i trebuie, inclusiv ouă roșii, pe care le-a vopsit cu băiatul și fiica sa, înainte ca aceștia să plece din localitate. CANCAN.ro are toate amănuntele.

Astfel, artistul va petrece pentru prima oară singur sărbătorile pascale, fără cei doi copii și fără cea care i-a fost soție.

„Sunt fără copii, ei au făcut Paștele cu mine, cel Catolic, acum o săptămână, la mama. Mi s-a părut firesc să-i las copiii Deei, să petreacă cu ea. S-au dus la fratele ei, lângă Corbeanca. E prima oară când sunt fără copii. Dar nu mi-e greu, dimpotrivă, acum sunt în perioada de acceptare”, a declarat acesta în exclusivitate pentru CANCAN.ro.

Citește continuarea pe CANCAN

Astfel că, rămas singur, Dinu Maxer și-a planificat programul din aceste zile astfel încât să fie înconjurat de alte persoane dragi lui, de prieteni și de rudele sale de sânge.

„O să merg să iau lumină, nu am mai fost de mulți ani. Nu voi rămâne însă să mănânc singur…Nu-mi place. Voi fi cu ai mei, cu prietenii”, a adăugat acesta.