Părintele Calistrat Chifan a reacționat după ce Dana Nălbaru, fosta solistă a trupei Hi-Q a anunțat că s-a pocăit și să a renunțat de ani buni la viața publică pentru a-și dedica tot timpul familiei.
Soția actroului Dragoș Bucur a vorbit, în urmă cu două săptămâni, despre faptul că în urmă cu 13 ani s-a “botezat în Hristos” și s-a pocăit.
„Sunt pocăită și sper să mă pocăiesc și mai mult, astfel încât în fiecare zi a vieții mele să îl fac pe Iisus mândru de mine și să pot să tind către Dumnezeu în fiecare zi a vieții mele.
La 33 de ani m-am botezat în Hristos. Eram botezată la ortodocși. Cineva mi-a vorbit și mie, așa cum le-am vorbit și eu altora și l-am descoperit pe Hristos, acum aproape 13 ani. Și l-am recunoscut pe Hristos și sunt foarte fericită de atunci. Am început să înțeleg care e treaba, cu ce se mănâncă pocăința și să încerc în fiecare zi a vieții mele să merg pe calea cea dreaptă, cea sfântă.
Am învățat că pot să fiu fericită cu puține lucruri, că nu e nimic mai prețios decât să rămân în Dumnezeu și tot ce fac în fiecare zi a vieții mele fac avându-l pe el ca reper” – a dezvăluit ea, în podcastul lui Mihai Morar, “Fain & Simplu”.
„Acum aud de ea, nici nu știu cine e!”
Recent, părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a fost întrebat ce părere are despre declarațiile artistei. Acesta o contrazice pe Dana Nălbaru, spunând că nu s-a retras, de fapt, din viața publică. Părintele Calistrat a mai precizat că nu este neapărat nevoie să-ți schimbi religia sau să te pocăiești, așa cum a făcut artista, pentru a-l “întâlni pe Hristos”.
„Eu n-am nimic cu Dana asta Nălbaru, acum aud de ea, nici nu știu cine e. Am văzut și eu că apare pe Facebook, că a părăsit viața publică. N-ai părăsit nicio viață publică. Toată lumea spune: nu te călugări că-ți închizi viața. Mai multe mii de oameni întâlnesc eu acum într-o zi decât dacă eram un neica nimeni prin societate, cu nevasta rea de gură sau niște copii neascultători. Sau prin Spania la muncă. Da, nu trebuie văzute lucrurile așa.
E un punct de vedere al doamnei și îl respectăm. Pe Hristos îl întâlnim în patru feluri: într-o minte curată – “Fericiți cei curați cu inima, că aceia îl vor vedea pe Dumnezeu”, într-un suflet curat – “Omul nu are unde să-și pelce capul. Numai păsările au cuiburi și vulpile vizuini”. Îl putem întâlni în lucrarea mistică, când ni se descoperă în realitate cum i s-a arătat Mariei Magdalena sau femeilor mironosițe.
Îl putem descoperi în Euharistia liturgică, unde stă. Așa se spune: „Cel ce mănâncă trupul meu eu sunt întru el și el întru mine”. Nu cred că există mai mare putere și mai mare frumusețe” – a spus părintele Calistrat, la Bzi Live.