Ultima perioadă a fost una destul de dificilă pentru Simona Gherghe. Fanii emisiunii Mireasa s-au revoltat și s-au ridicat împotriva prezentatoarei. Comportamentul Simonei Gherghe, acuzată că este părtinitoare, a fost aspru criticat, iar fanii show-ului au cerut în număr mare demisia ei. Cum lucrurile par că se destabilizează pentru Simona Gherghe, în ceea ce privește emisiunea de la Antena 1, vedeta și-a îndreptat atenția și către alte proiecte.
Fanii emisiunii Mireasa nu o mai vor pe Simona Gherghe la cârma show-ului de la Antena 1. Mulți sunt împotriva ei și au cerut în cor demisia. Deși nu a făcut nicio declarație pe marginea acestui subiect, se pare că Simona Gherghe a înțeles mesajul și, deja, a început să se reorienteze. Vedeta și-a îndreptat atenția și către mediul online, acolo unde, în curând, o să demareze un nou proiect.
Mai exact, Simona Gherghe și-a anunțat fanii că începând cu data de 9 mai o să fie prezentă și în mediul online, prin intermediul unui podcast. Vedeta Antena 1 a făcut echipă cu Oana Moraru, consultant în educație, și împreună o să lanseze podcast-ul „Părinți cuMinți”.
„Când Oana Moraru, una dintre cele mai puternice voci din educaţie de la noi, mi-a spus că este interesată să facem împreună un podcast, am ştiut că sunt unde trebuie. Aşa s-a născut Părinţi CuMinţi, un podcast pentru toţi părinţii, care vor să fie mai buni pentru copiii lor şi care înţeleg că este nevoie de răbdare, ascultare, dar şi de greşeli asumate şi iertate (…).
Din 9 mai vă invit să ne fiţi alături în fiecare săptămână, în lunga călătorie a vieţii de părinte. Să devenim împreună părinţi cuMinţi”, a anunțat Simona Gherghe.
Simona Gherghe, aspru criticată
Recent, Simona Gherghe a fost protagonista unui scandal de proporții. Fanii emisiunii Mireasa s-au revoltat după ce una dintre concurente, respectiv Hatice, a folosit cuvinte jignitoare la adresa celor de acasă. Tânăra a jignit publicul, iar Simona Gherghe în loc să o apostrofeze, i-a luat partea și i-a condamnat la rândul ei pe fanii emisiunii.
Acest lucru a stârnit revoltă, iar telespectatorii au explodat, acuzând-o că este, adesea, părtinitoare și au cerut în cor demisia Simonei Gherghe.
„Demisia Gherghe! Este de-a dreptul șocant cum o moderatoare a unui reality show nu ia atitudine la un asemenea limbaj ca cel al concurentei Hatice. Nici măcar cea mai mică atenționare. Ba din contră, ne bate nouă obrazul că noi am fi vinovați și că noi suntem cei care jignim”/ „Gherghe, acum ar trebui să ieși tu public și să-ți ceri iertare de la noi, în numele preferatei tale. Ori îți lași preferințele acasă și îi tratezi pe toți la fel, ori îți dai demisia. Ne-am săturat de lipsa de imparțialitate”/ „Gherghe, noi vă plătim salariile. Cum e posibil ca o concurentă cu un trecut pătat de proxenetism să ne jignească pe noi în halul acesta fără nicio consecință? Da, Gherghe, jignim. Dar noi suntem no-nameuri, nu persoane publice care apărem la TV timp de șase luni”, sunt doar câteva dintre reacțiile telespectatorilor.