De obicei, oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci când dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au făcut. Nu e rău să te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, în ceasul al unsprezecelea; însă ar fi cu mult mai bine să vii de bună voie la rosturile tale veşnice, şi nu tras de mânecă sau pălit cu prăjina din urmă. Dacă am fi noi mai simţiţi, am vedea că Dumnezeu, preamilostivul ne imbie cu iubire. Încă din dimineaţa vieţii, taina sfântă a pocăinţei, ca să nu ajungem către seara vieţii aşa de împletiţi de rele.Taina pocăinţei este judecata milostivă, ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii, când mergem noi, de bună voie şi ne mărturisim greşelile.
Preoţii poartă preoţia Lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu îți vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricât ai fi de păcătos. Mare este Taina pocăinţei, nu numai fiindcă te face din rău bun, din vrăjmaş al Lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fară de margini a Tatălui, ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră, a dreptăţii după fapte, le trimite, coborând din ceruri, pe Fiul Său cel Unul Născut, să le facă o judecată milostivă şi fără nici o infricoşare, şi iarăşi să-i împace cu Sine.
Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă, nu pot să vie la mântuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de “ştiinţă” şi afumată de mandrie. Cum să poată veni, ei care ştiu totul, ei care stăpânesc peste oameni, să vie în genunchi înaintea unui simplu preot şi să-şi inşire toate fărădelegile şi necazurile lor? Nu, asta mândria n-o poate face, să vie de bună voie la smerenie. De aceea, ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe în zeama lor până li se moaie oasele trufiei.
Taina pocăinţei sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curăţesc de toate: primul, prin care intrăm in obştea creştină e botezul din apă şi din Duh, sau naşterea a doua. Când suntem înzestraţi cu darurile Duhului Sfânt, după atotştiinţa de mai înainte a Lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă. Al doilea e botezul pocăinţei, sau al lacrimilor, pe care îl putem face şi trebuie făcut, ori de cate ori ni se încarcă conştiinţa cu greşeli faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de noi înşine.
Iar al treilea e botezul sângelui care dacă se întâmplă să vie necăutat de noi, de asemenea ne spală toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărata mărturisire a Lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat şi a Sfintei Sale Biserici.