Dana Roba este în prezent internată în spital, după ce soțul său ar fi lovit-o cu un ciocan în cap. Vedeta va fi operată, din nou, pe creier.
Dana Roba a ajuns la începutul acestei săptămâni la spital, în stare gravă, după ce soțul ei, Daniel Balaciu, a bătut-o cu un ciocan. A fost supusă deja unei operații pe creier care a durat circa nouă ore. Surse citate de spynews.ro au spus că în orele următoare va fi operată din nou.
Dana Roba și Daniel Balaciu locuiau împreună, deși erau despărțiți de mai bine de câteva săptămâni. În momentul atacului cu ciocanul, soțul make-up artistului le-a dus pe cele două fiice ale lor la bunici.
În prezent, bărbatul se află în arest pentru 30 de zile, în timp ce vedete este pe patul de spital, după ce a fost operată pe creier.
Între timp, fetele Danei Roba vor rămâne, cel mai probabil, în grija familiei extinse, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
„Dacă ei nu au familie extinsă, asta însemnând bunici, unchi, mătuși, atunci copiii se vor duce în grija statului. Cam aceasta este regula în ipoteza în care nu avem familie extinsă.
Dacă avem familie extinsă, ei se vor duce către familia extinsă și în cele din urmă vom avea parte de o anchetă socială dacă lucrurile vor rămâne așa”, a explicat avocatul Adrian Cuculis pentru WOWbiz.ro.
S-a aflat de ce Dana Roba a fost bătută cu ciocanul. Motivul pentru care și-ar fi ieșit din minți soţul gelos este un triunghi amoros, dezvăluiri halucinante din anchetă
Dana Roba, fosta iubită a lui Nicolae Guță, a ajuns în comă la spital după ce soțul ar fi atacat-o cu un ciocan. Bărbatul și-a ieșit din minți și a bătut-o crunt, tot el fiind cel care a anunțat autoritățile atunci când a văzut că Dana Roba nu își revine după loviturile primite. Soțul Danei Roba a fost arestat pentru 30 de zile și va rămâne după gratii până în luna iulie.
Conform surselor judiciare, bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că și-a lovit soția pentru că aceasta ar fi avut un alt iubit. Dana Roba și tatăl fetițelor ei ar fi despărțiți de mult timp, însă locuiesc încă împreună. Soțul make-up artistei ar fi devenit gelos într-o seară în care bruneta ar fi ajuns târziu acasă și și-a ieșit din minți. Bărbatul le-a dus mai întâi la bunici pe cele două fetițe pe care le are cu Dana Roba, apoi s-a întors acasă la soția sa și a snopit-o în bătaie, notează Cancan.ro. Tot el a fost și cel care a sunat la 112 după ce a recurs la gestul extrem, atunci când a realizat că femeia nu își revine. Make-up artista a fost dusă la spital în stare gravă și a fost operată de urgență pe creier.