Sylvia Năstase, una dintre cele mai iubite actrițe ale Teatrului Național București şi cea mai cunoscută ‘bunică’ din reclamele românești, a murit la vârsta de 80 de ani.
Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional Bucureşti.
„Doamna Sylvia Năstase, actriță a Teatrului Național din București în perioada 1980 – 2004, a părăsit scena vieții la vârsta de 80 de ani.
Ne-o amintim cu drag în roluri din spectacolele „Take, Ianke și Cadîr”, „Romeo și Julieta”, „Așteptând la Arlechin” sau „Trilogia Antică”. A debutat la TNB în „Gimnastică sentimentală” (regia N.Al. Toscani) și a încheiat activitatea scenică cu „Povestiri din zona interzisă” (regia Tudor Ţepeneag).
În perioada 1965 – 1981 a lucrat la Teatrul de Stat din Brăila și la Teatrul Municipal din Ploiești, cu zeci de roluri în spectacole memorabile. În film, a fost remarcată în serialul TV „Lumini și umbre” sau în „Nunta de piatră” și „Iarba verde de acasă”.
„Drum lin printre stele Sylvia, pe scena infinită a universului teatral la făurirea căruia ai trudit cu pasiune, dedicare, modestie și pură dragoste pentru arta dramatică. Îți mulțumim pentru momente de neuitat care vor rămâne în sufletul nostru pentru eternitate. Iți mulțumesc pentru că ai fost o mamă și o bunică minunată, făuritor de univers teatral, ce ne-a insuflat dragostea pentru această formă de artă. Ne-ai educat să fim curajoși, să trăim frumos și sincer. Te iubim”, a transmis familia actriței.
Colegii și prietenii din TNB subscriu cu tristețe celor de mai sus și se roagă pentru sufletul său!
Pentru cei care doresc să aducă un ultim omagiu, înmormântarea va avea loc miercuri, 14 iunie, ora 13.00 la Cimitirul Andronache (Strada Cornișei, nr.77, București).
Dumnezeu să o aibă în pază”, scrie TNB pe Facebook.