Meteorologii au emis, sâmbătă, trei alerte, vizând atât disconfort termic ridicat şi caniculă, cât și instabilitate atmosferică puternică.
Prima atenţionare emisă de ANM este valabilă sâmbătă și anunță disconfort termic ridicat, caniculă.
Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, și local în Oltenia și Dobrogea continentală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Zonele vizate sunt Bucureștiul și județele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Olt și Dolj.
De asemenea, de sâmbătă, ora 12.00, până duminică ora 10.00, este anunţată instabilitate atmosferică.
Un Cod galben vizează cea mai mare parte a țării, unde local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Totodată, o alertă de tip Cod portocaliu, valabilă de sâmbătă, ora 14.00, până duminică la ora 8.00, anunță la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.
În acest caz, județele vizate sunt Caraș Severin, Timiș, Arad, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Harghita, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Bacău, Neamț, Suceava, Iași și Vaslui.