Emi, tânărul înjunghiat de băiatul de 17 ani în Grădina Botanică din Craiova, a fost externat. Iată detalii și primele imagini cu el după ce a ieșit din spital.
Emi, tânărul înjunghiat de băiatul de 17 ani în Grădina Botanică din Craiova, a fost externat. Primise puține șanse de supraviețuire
Emi Bădică poate să spună că a trecut printr-un miracol. Când a ajuns la spital, la Terapie Intensivă, după ce a fost rănit în torace de un băiat de 17 ani în Grădina Botanică din Craiova, tânărul de 19 ani primise puține șanse de supraviețuire. Medicii erau rezervați. Oamenii au mers în număr mare să doneze sânge pentru a fi salvat. Iar astăzi, eforturile lor, ale medicilor și rugăciunile familiei s-au concretizat într-o veste bună. Tânărul a fost externat.
Emi a ieșit din spital într-un scaun cu rotile, cu o șapcă pe cap și cu ochelari la ochi. Avea bandaje la mâna stângă, părerea să tremure și a avut nevoie de ajutor când a făcut cei câțiva pași, până s-a suit în mașină. Era, în mod vizibil, într-o stare încă precară.
„Pacientul are o evoluţie favorabilă”, au transmis luni oficialii unităţii sanitare, potrivit news.ro.
„Pacientul, conştient, cooperant, stabil respirator şi hemodinamic, este transferat din clinica ATI în clinica Chirurgie Toracică a spitalului nostru, unde îşi va continua tratamentul. Evoluţie favorabila! Eforturile colegilor noştri care au supravegheat, îngrijit şi tratat pacientul, încă de la locul unde a suferit agresiunea şi până în acest moment, nu au fost in zadar!”, anunţau la un moment dat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.
În aceeași zi când el a fost rănit grav, iubita lui, Melis, în vârstă de 14 ani, a murit, sub cuțitul aceluiași băiat. Atacatorul celor două victime este fiul unui polițist din cadrul IPJ Dolj, care lucrează la o secție rurală. Băiatul de doar 14 a fost elev la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, fiind declarat apt la testările psihologice desfășurate în cadrul proceselor de selecție.