Dana Roba, supusă iar unei intervenții chirurgicale. Câte proceduri mai are de urmat make-up artistul lovit cu ciocanul de soț.
Dana Roba va ajunge din nou pe masa de operație. Ce intervenții trebuie să mai facă vedeta după ce în noaptea de 4 spre 5 iunie 2023 a fost mutilată de partenerul de viață. De atunci viața sa a devenit un coșmar.
Dana Roba, supusă iar unei intervenții chirurgicale. Câte proceduri mai are de urmat make-up artistul
Dana Roba urmează să fie supusă iar unei intervenții chirurgicale. Câte proceduri mai are de urmat make-up artistul care are mâinile rupte, capul spart și nu mai poate respira pe nas. Vedeta are dureri cumplite în mai multe zone de pe corp.
După ce a trecut printr-o procedură care a durat peste 9 ore și nu i se dădea nicio șansă, acum trebuie să strângă bani pentru alte operații. Fosta iubită a lui Nicolae Guță poate face acest lucru numai cu ajutorul oamenilor cu inima mare.
„Prima (n.r. operație) va fi săptămâna viitoare la mâini, după care la frunte, în septembrie și bineînțeles la nas pentru că nu mai am sinusuri, așa cum am spus. Vă rog frumos, nu sunteți obligate să puneți bani la mine în cont.
Dacă nu simțiți cu mine, nu aveți decât să nu mă urmăriți, pentru că Dumnezeu știe din ce m-a scos. Am o durere insuportabilă, este foarte greu prin ce trec acum, dar știu că Dumnezeu este cu mine.
Am început ședințele de fizioterapie și kinetoterapie”, a dezvăluit Dana Roba pe Instagram, notează viva.ro. Make-up artistul din Timișoara este decisă să-și facă dreptate și să-l facă pe soțul său, Daniel Balaciu, să plătească.
Dana Roba, daune materiale de mii de euro de la soțul său
Dana Roba îi cere soțului său, Daniel Balaciu, daune materiale de mii de euro, după ce a depus actele de divorț la Tribunal. Fosta iubită a lui Nicolae Guță susține că partenerul de viață a sustras din casă 30.000 de euro după ce a băgat-o în spital.
În prezent, vedeta vrea să primească de la tatăl fiicelor sale despăgubiri în valoare de 200.000 de euro. Make-up artistul a mai declarat că îi trebuie foarte mulți bani pentru recuperarea de care are nevoie. Spre exemplu, pentru un RMN la picioare trebuie să achite 1.400 de lei.
De asemenea, Dana Roba a mai precizat că cele 3 intervenții de reconstrucție a feței costă peste 10.000 de euro. Are probleme grave după ce a fost lovită de multe ori cu ciocanul în cap și a fost călcată pe față cu picioarele.