După ce intervențiile chirurgicale au fost un succes, Alexia trebuie să meargă la recuperare zi de zi. Tot zilnic trebuie să și plătească pentru asta, iar costurile i-au depășit pe părinții fetei, care au vândut tot pentru ca aceasta să fie la fel ca înainte.
Cazul Alexiei, tânăra căreia medicii din Iași s-au luptat 20 de ore pentru ai replanta brațele, după un accident teribil de autocar în care a fost implicată, în Pașcani, a uimit o țară întreagă.
Deși medicii erau rezervați în ceea ce privește șansele ei de recuperare, iată că fata de 15 ani a uimit pe toată lumea, după ce a început să-și miște, din nou, mâinile. Toți au catalogat asta ca fiind o minune, însă puțini sunt cei care știu că aceste miracol este posibil nu doar intervențiilor chirurgicale, ci și a recuperării grele, dar și foarte costisitoare pe care fata o urmează zi de zi.
Tatăl Alexiei: „Nu prea mai avem bani, am vândut cam tot, și mașinile pe care le aveam”
Cum a ieșit din spital, Alexia a început recuperarea, care este nu doar un proces lung și greu, ci și foarte scump. În fiecare zi, familia fetei de 15 ani trebuie să scoate sute de lei. O perioadă au putut să o susțină, căci au vândut, fără să stea prea mult pe gânduri, toate bunurile de valoare pe care le dețineau.
Însă, se pare că acum au ajuns aproape de fundul sacului, iar recuperarea tinerei este departe de a se fi terminat.
„Recuperarea fiicei mele costă cam 150 de lei pe oră, la o clinica privată, mergem în trei locuri diferite, ea face câte 4-6 ore de fizioterapie, zilnic.
Ar costa cam 900 lei pe zi, dar la două ore suntem taxați doar una.
Însă tot sunt de plată cam 500 de lei zilnic.
Nu prea mai avem bani, am vândut cam tot, și mașinile pe care le aveam, am vândut și rulota. Am mai primit ceva și din donații, s-au mai strâns, dar tot mai avem nevoie de bani pentru tratamentul ei”, a mărturisit tatăl Alexiei pentru Impact.ro.
Alexia a început să-și folosească brațele, dar tot are nevoie de operații și tratamente
Adolescenta de 15 ani se simte pe zi ce trece tot mai bine, iar recuperarea ei este lentă, dar sigură. Se pare că va mai avea nevoie de o intervenție chirurgicală în câteva luni, însă familia ei nu va fi nevoită să scoată bani din buzunar pentru asta. Totuși, recuperarea pe care aceasta trebuie să o urmeze cu sfințenie este foarte scumpă.
„Sunt bine, din ce în ce mai bine. Ne-ar ajuta foarte mult și un ajutor financiar, acesta este contul meu (RO58BTRLRONCRT0633030701. Beneficiar Alexia Tudose).
Operațiile nu costă, voi mai avea peste câteva luni o nouă intervenție chirurgicală, când mi se vor scoate tijele de la mâna stângă, puse pentru a se suda oasele, dar costă mult tratamentele.
Am început să mișc mâna stângă și degetele, pe dreapta o folosesc chiar bine, pot să beau o cană cu apă. Deși e mai greu, mă descurc. Pot să scriu, deși încă mai urât”, a explicat Alexia.