Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit religios în acest weekend și atât mirii cât și invitații au arătat uluitor. Mai multe vedete au fost alături de celebrul prezentator de la Antena 1 și de soția acestuia, în una dintre cele mai importante și frumoase zile ale vieții lor.
Duminică, 30 iulie, a fost zi de petrecere în familia Oțil. Cei doi și-au jurat credință și iubire și în fața lui Dumnezeu, iar apoi au petrecut până dimineața alături de prieteni și familie.
Cum s-au îmbrăcat vedetele la nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au cununat religios la Mănăstirea Cașin, iar apoi au avut parte de o petrecere de nuntă superbă, la piscină, într-un cadru elegant și, în același timp, relaxat. Nașii cuplului au fost Roxana Ionescu și Tinu Vadaicu, care au petrecut cot la cot cu toți invitații.
La petrecere s-au făcut remarcate mai multe vedete, printre care colegul și prietenul lui Dani Oțil, Răzvan Simion, care a fost însoțit de logodnica sa, Daliana Răducan.
De asemenea, Ramona Olaru și Cuza au fost alături de simpaticul cuplul.
Dani și Gabriela au avut parte, la petrecerea nunții lor, și de un spectacol de magie din partea lui Robert Tudor.
Ramona Olaru și Diana Munteanu au atras toate privirile la nunta lui Dani Oțil
Diana Munteanu și Ramona Olaru au arătat de-a dreptul spectaculos în ținutele lor, acestea alegând să poarte rochii de seară cu despicătură pe picior. În timp ce Diana a optat pentru o rochie de culoare albastru electric, colega ei, Ramona, a arătat superb într-o rochie ivoire sidefat.
Nici Daliana Răducan nu a trecut neobservată, aceasta fiind îmbrăcată într-o rochie neagră, elegantă.
Nașa, Roxana Ionescu, a avut două ținute uluitoare: una mov la ceremonia religioasă și una roșie la petrecere.
Gabriela Prisăcariu a avut două rochii de mireasă
Deși inițial a spus că ea va avea o singură rochie de mireasă, cu doar o săptămână înainte de ziua cea mare, Gabriela Prisăcariu s-a răzgândit. Aceasta a realizat că îi va fi prea cald la petrecere cu rochia pe care o are și atunci a decis să își mai facă una mai lejeră, pe comandă.
„Să vă povestesc cu ce îmi ocup eu timpul. Mi-am dat seama, dar să nu mă spuneți, vă rog, că s-ar putea să rămân fără soț. Mi-am dat seama că îmi va fi foarte cald în rochia de nuntă, cea de biserică, deși am susținut sus și tare că eu am doar o rochie, că nu mă schimb, mi-am dat seama că ar fi bine să mă schimb. Și acum, pe ultima sută de metri, mai e foarte puțin până la nuntă, chiar mi-aș dori să-mi fac o rochie la comandă, adică nu doar să găsesc una și să o cumpăr. Țineți-mi pumnii!”, spunea Gabriela Pirsăcariu pe Instagram.
Și a reușit! Soția lui Dani Oțil a avut două rochii superbe, cu care a atras toate privirile.
Dani Oțil, discurs amuzant la nuntă
Dani Oțil a ținut un scurt discurs la nunta sa. Unul amuzant, așa cum și-a obișnuit prietenii și admiratorii.
„Am făcut nuntă pentru mine, soția mea și pentru nași, dacă nu vă place ceva, nu mă interesează. Am trecut repede peste antreuri și pește, de ce? Pentru că totdeauna se oprește muzica la pește, de parcă trebuie să vedem toți peștele. Nu, tată… îți e foame mănânci, nu îți e foame nu mănânci. Avem și colțul tradițional acolo, pentru gomoși. Care nu mâncați fonfleuri, mă declar unul. Ieri am fost la Georgică la nuntă și nu am putut să mănânc, m-au prins doar sarmalele”, a afirmat Dani Oțil, citat de Cancan.
Acesta a vrut să îi mulțumească și Gabrielei, într-un mod cu totul aparte, momentul stârnind hohote de râs.
„Vreau să îi mulțumesc în primul rând soției mele, pentru că mi-a dat o șansă la 40 și puțin de ani să fiu și eu căsătorit. Vreau să le mulțumesc părinților ei că au făcut-o și au crescut-o. Puteau să nu o crească atât de mult, să arăt și eu bine în poze. Vă rog eu mult de tot photoshopați-mă, vreau să arăt și eu de dimensiuni normale. Vreau să le mulțumesc și rudelor mele”, a spus realizatorul de la Antena 1.