Apar noi amănunte în cazul morții Sharei, eleva olimpică din București care a sucombat în urma unei supradoze, după ce a plecat la Piatra Neamț și a fost găsită fără viață în locuința unui tânăr de 19 ani. Drogul care a ucis-o pe Shara este „Cristal”, un stupefiant extrem de periculos.
Între 7 și 15 lei doza de Cristal
Așa cum se știe, Shara a plecat din București, împreună cu o prietenă, la Piatra Neamț pentru a participa la un concurs organizat de Colegiul Național Petru Rareș. Anchetatorii încearcă să afle circumstanțele exacte în care tânăra l-a cunoscut pe Matteo, un tânăr de 19 ani din Dumbrava Roșie, în locuința căruia a consumat droguri și a murit. Matteo, alături de alți trei tineri, este acum arestat.
Anchetatorii au descoperit la locuința lui Matteo – care s-a dovedit a fi un dealer de droguri făcând parte dintr-o rețea din Piatra Neamț – droguri de mare risc, între care și Cristal (Cristal 3-MMC denumirea completă).
Potrivit specialistului antidrug Cătălin Țone, Cristal „este un drog ieftin, care se vinde cu sume cuprinse între 7 și 15 lei doza”, scrie Antena 3CNN. „Concentrația substanței nu e cunoscută, consumatorul poate să consume într-o fază substanță cu 20-30% concentrație, iar ulterior traficantul să ofere o cantitate cu o concentrație mai mare, iar atunci poate să apară șoc în organism și supradozaj”.
Tentația drogurilor noi din România
Experții de la Agenția Națională Antidrog atrag atenția că pe piața autohtonă au început să apară droguri noi care îi pot tenta pe tineri. Potrivit directorului ANA, Ramona Dabija, „noile substanțe psihoactive se situează pe locul 3, după inhalante și canabis în categoria drogurilor declarate la debut”.
Cristal 3-MMC este un drog în plină expansiune în întreaga Uniune Europeană. Acesta poate fi ingerat, inhalat, injectat sau administrat pe cale rectală. Injectarea este adesea semnalată în contexte cu risc ridicat.
Drogul 3-metilmetacatinonă, cunoscut sub numele de 3-MMC, este o catinonă sintetică care provoacă o mare îngrijorare în Europa. Acest drog a revenit recent în actualitate, scrie Europe 1.
Încă legal în câteva țări UE
Catinonele sunt o familie de substanțe sintetice derivate din catinona naturală . Acestea imită mai mult sau mai puțin efectele cocainei, ale MDMA, ale ecstasy și ale amfetaminelor. În total, există mai mult de cincizeci de astfel de substanțe, cele mai cunoscute fiind mefedrona, 4-MEC, 3-MMC, MDPV și alfa-PVP.
Intrând în vigoare în august 2022, o directivă a Comisiei Europene a inclus 3-MMC și 3-CMC, o altă catinonă sintetică, în definiția termenului „drog”. Cele câteva țări din UE în care aceste substanțe sunt încă legale a timp până în februarie 2023 pentru a le interzice. Din 2011, 55 de laboratoare care fabricau catinone de sinteză au fost desființate în Europa, „aproape jumătate dintre ele între 2019 și 2021”.
Pulbere, cristale și tablete
Consumul de Cristal 3-MMC a fost observat frecvent de la începutul anilor 2010, aproape exclusiv în rândul bărbaților care au relații sexuale cu alți bărbați, cel mai desea în grup, în contexte privind și utilizarea de produse psihoactive sintetice.
Cristal este disponibil sub formă de pulbere, cristale și tablete. Sub formă de pulbere, se vinde în medie în țările din vest cu 30 de euro pe gram, față de 60 de euro pentru cocaină. 3-MMC stimulează sistemul nervos central și are, potrivit specialiștilor, puternice proprietăți euforice și psihostimulante. Efectele sale le pot imita pe cele ale amfetaminelor și ale cocainei.
Crește empatia, crește euforia și energia și reduce senzația de oboseală. Crește sentimentul de apropiere față de ceilalți. Crește rezistența și încrederea în sine și conferă un sentiment de putere. Îmbunătățește dorința și performanța sexuală.
Cristal, în centrul „chemsex-ului”
3-MMC este utilizat în principal în context sexual (chemsex), deoarece crește percepțiile senzoriale și, de asemenea, pentru puterea sa empatică puternică. Încurajează contactul fizic și relaxarea sexuală, și-l pune pe consumator pe aceeași lungime de undă emoțională cu persoana cu care este împreună, îmbunătățește și încurajează o întâlnire sexuală.
Evident, 3-MMC nu este un drog inofensiv. Acesta ăi expune pe consumatori la pericole fizice și psihologice, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Odată instalată dependența, consecințele psihosociale pot fi terifiante.
Catinonele sintetice pot provoca: probleme cardiovasculare (tahicardie, dureri în piept, hipertensiune arterială)
probleme neurologice (dureri de cap, bufeuri, convulsii, tremurături etc.), probleme digestive (dureri abdominale, vărsături, pierderea poftei de mâncare).
Principalele consecințe psihiatrice ale consumului de catinonă sunt : debutul anxietății,atacuri de panică prelungite, delir acut, halucinații, paranoia, insomnie, depresie, idei suicidare, probleme cognitive. În caz de supradoxă, intervin șocul, colapsul cardiorespirator, edemul cerebral, cedarea organelor și decesul.