Carmen de la Sălciua a publicat în mediul online un mesaj controversat în opinia multora, după ce a intervenit în scandalul în care a fost implicat părintele Calistrat, care a lovit două enoriașe. Care a fost opinia cântăreței.
Cântăreața Carmen de la Sălciua a generat numeroase reacții din partea urmăritorilor săi din mediul online, după ce și-a exprimat opinia referitoare la scandalul în care a fost implicat părintele Calistrat. Preotul a stârnit o reacție generală de furie, la nivel național, după ce pe internet a circulat un filmuleț în care acesta poate fi văzut lovind două femei, în curtea Mănăstirii Vlădiceni din Iași.
Carmen de la Sălciua, reacție neașteptată în scandalul în care a fost implicat părintele Calistrat
Carmen de la Sălciua a distribuit un mesaj controversat în opinia multora, după ce a publicat o imagine în care apare alături de părintele Calistrat, iar în dreptul acesteia a scris câteva rânduri care au lăsat să se înțeleagă că este de partea preotului, chiar dacă acesta a fost violent cu enoriașele.
Carmen de la Sălciua este cunoscută drept o fire credincioasă, care și-a exprimat întotdeauna devotamentul față de biserică. Din mesajul său, a reieșit că îl apreciază pe părintele Calistrat, despre care susține că este „un om aproape de Dumnezeu.”
Cu toate acestea, imaginea duhovnicului a avut de suferit în urma gestului său necugetat de a lovi două enoriașe. Tot mai multe voci au comentat negativ întâmplarea, acuzându-l pe preot de violență, iar unii au cerut chiar arestarea acestuia.
„Prea multă prigoană împotriva Bisericii și a slujitorilor ei! Dumnezeu și Maica Sfântă să vă ocrotească în acest război al Binelui cu Răul…să puteți să aduceți multe suflete la credință! Presiunea și nedreptățile sunt în toate domeniile și doar rugăciunea le poate ține deoparte. Un om aproape de Dumnezeu!”, a scria Carmen de la Sălciua pe Instagram, în dreptul fotografiei în care apare alături de parintele Calistrat. Mulți au fost de părere că artista ar fi trebuit să condamne actul de violență al preotului.
Gestul părintelui Calistrat a stârnit revoltă la nivel național
Părintele Calistrat a fost implicat într-un scandal de proporții zilele trecute, după preotul a răbufnit și a fost filmat în timp ce lovea două femei. Videoclipul a ajuns rapid viral, iar majoritatea celor care l-au vizionat au condamnat ferm gestul duhovnicului, motivând că un astfel de comportament trebuie evitat, mai ales din partea unui slujitor al Domnului.
Totodată, mai multe persoane publice au comentat negativ fapta lui, sugerând chiar ca acesta să suporte o pedeapsă, însă iată că există și voci care se află de partea preotului.